Diverse / Mancare, sanatate, retete

Ioana are din nou alergie. Presupun că la nuci și arahide

Alergie

Când era mică, Ioanei i-au apărut bubițe pe față, apoi pe corp. Inițial nu am știut de la ce e. Suspectam o alergie la șampon, apoi la ceva ce am mâncat eu (pentru că alăptam). Avea două-trei luni când am mers cu ea la medic, pentru că o mânca pielea destul de tare. Am crezut că e doar ceva trecător, că va trece când va mai crește.

A mai avut de atunci pete pe corp. Uneori mici și fără mâncărimi, uneori mai roșii. Pe față nu au mai ieșit, însă pe burtă și pe spate apăreau ca niște grupuri de bubițe mici sau pete uscate. Am mers din nou la medic după ce a început diversificarea. Mi-a zis cu ce șampon să o spăl, cu ce să o dau pe bubițe și să am grijă la alimentația ei.

Cu un pic de cremă se rezolva în general, așa că nu m-am mai speriat. Știam că are piele atopică și nu tolerează unele lucruri, dar nu m-am gândit exact ce. De curând, însă, a făcut iar alergie și a fost de durată, așa că am început să dau importanță foarte mare.

La ziua ei, la un an, Ioana a făcut pete multe, roșii și care o mâncau destul de tare. A fost cald în casă, lume multă, transpirase foarte tare, așa că am zis că e de la căldură. Au ținut totuși cam mult, vreo săptămână, două. În acest timp a răcit și medicul a zis că poate fi și o viroză cu erupție. Credeam că alergia se retrage imediat cu antihistaminic, dar nu a fost așa. Totuși a trecut și ne-am bucurat că e ok.

Când credeam că în sfârșit pielea ei arată mult mai bine, a venit luna martie și am făcut mucenici. A gustat și ea și eu din toate. Dintr-o dată a erupt iar pe burtă și pe spate. Era foarte agitată, plângea, se scărpina, așa că am zis că sigur e o problemă care trebuie investigată. Dacă nu ar fi fost alăptată, probabil mi-aș fi dat seama mai demult care e problema, dar așa, erau o grămadă de variante de alimente. Ce a mancat ea, plus ce am mâncat eu.

Mi-a picat fisa că toate momentele cu alergie au avut în comun nucă și arahide. Probabil în restul timpului am mâncat cantități foarte mici și rar și de aceea nu a fost erupția mare. De această dată a fost destul de puternică.

Mă sperie gândul că ar fi putut face șoc anafilactic și că are alergie la nuci. Știu că poate dura toată viața și că majoritatea produselor din comerț conțin urme de nuci, de alune. Vreau să îi fac și analize, dar știu că e nevoie de mult sânge și Ioanei abia îi găsesc venele. Trebuie să o chinui și asta mă întristează foarte mult.

Deocamdată nu mănânc nici eu și nici ea nimic din ceea ce conține ou, nuci, alune etc. Știu că ea a mâncat mai demult caju, fistic și nu au fost probleme, dar până nu o văd refăcută, nu vreau să mai testez nimic. Ciudat este că ea mi-a refuzat tot timpul oul, iar când i-am dat nuci, a crănțănit și apoi a scuipat. Poate că și corpul ei știe ce știe, însă am mâncat eu puțin din toate și probabil nu am ajutat-o cu nimic.

Am fost și de această dată la medic. Mi-a spus că regimul alimentar este 80% din tratament și că trebuie să fiu foarte atentă la tot ce mâncăm. Adică fără ou, roșii, castraveți, vinete, doar măr de la fructe, fără nuci și alune, fără pește. Acum este bine, nu mai are mâncărimi. Pielea și-a revenit aproape complet de când sunt atentă și eu la ce mănânc și mergem spre bine.

Ce experiențe aveți voi cu alergia la nuci, arahide, migdale etc?

Pe curând!

Facebook Comments
Nume deosebite de fete în 2018
Cum îmi îngreunez eu copilul?

No comments

Lasă un răspuns