A avea copii, e ca un curcubeu în viața unui părinte. Poate e tot un amestec de ploaie și soare, dar vine la pachet cu multă iubire și cu momente de neuitat. Primul an din viața lor e o provocare.

E greu să ne obișnuim unii cu ceilalți, dar poate mai greu e să ne obișnuim cu noul stil de viață. Eu totuși cred că merită fiecare secundă. Efortul nu e în zadar, pentru că tot ce construim prinde, în final, formă.

Schimbările din viața mea

Îmi amintesc când am născut prima dată. Copilul meu cel mare a fost foarte mămos și cu greu accepta pe altcineva. A stat în brațele mele non stop, a supt la sân extrem de des, a mers cu noi peste tot.

Au fost multe provocări, de la sfaturi stresante, la momente în care mă simțeam neputincioasă. În primele luni făceam duș în maxim 5 minute pentru că el plângea dacă nu mă vedea în zonă. Nici nu știu cum reușeam așa repede.

Eram dependentă de el și el de mine. Am uitat cum eram eu fără copil și m-am dedicat lui în totalitate. Întotdeauna îmi ziceam că e doar o perioadă care trece, dar oboseala mă făcea să dau activitățile obișnuite pe un pic de odihnă sau timp cu mine care să îmi dea refresh.

Când am născut a doua oară mi-am dat silința să îmi intru repede în ritm, dar primele luni au fost grele, pentru că Ioana plângea mult. Și pe ea am ținut-o mult în brațe și am luat-o peste tot. Acum erau doi… de mine am uitat și mai mult.

Dacă aș da timpul în urmă, cred că nu aș schimba nimic.

Cred că fiecare mamă fără ajutor are perioade când se lasă pe ea în favoarea copilului. E greu să îți păstrezi programul pe care îl aveai. Nu mai poți mânca la fel ca înainte, uneori te prinde și seara în pijamale. Au fost și la mine zile în care poate nu m-am uitat în oglindă, în care nu am ieșit din casă sau am amânat dușul. Poate m-am culcat fără să îmi perii dinții pentru că cei mici erau prea obosiți sau nu mi-am făcut manichiura ceva vreme.

Am fost obosită, am fost frustrată, nervoasă, tristă, m-am simțit o mamă rea sau poate neputincioasă. Au fost zile de tot felul în care mi-am dat silința să fie bine, să îi văd pe ei cu zâmbetul pe buze. Dar asta m-a făcut puternică și rezistentă și când am trecut de primul an și am văzut că încep să pot face câte ceva, am răsuflat ușurată.

Edy e acum la alt nivel. E mult mai independent, face mai multe lucruri singur, însă provocările sunt mai mari. Fiecare lucru pe care i-l spunem trebuie filtrat prin sita minții. Exemplul personal e cheia în creșterea copiilor.

Ioana a trecut și ea de primul an din viață. Pentru mine începe un capitol mai frumos pentru că mă înțeleg altfel cu ea, am început să o cunosc, chiar dacă are tantrumuri.

Pentru mine e mai bine acum

Mie îmi place mult să mă joc și să petrec timpul cu ei. În funcție de starea mea, le pot alege jocuri. Dacă sunt odihnită îi fugăresc, dacă vreau o pauză, le găsesc o activitate mai puțin solicitantă. Lucrul acesta nu îl poți face cu un bebeluș.

Am găsit în cărți o grămadă de informații care m-au ajutat să îmi ușurez munca de părinte. Am învățat să citesc emoții, să vorbesc despre ele și să găsesc mai ușor alternative. Am făcut multe pentru a fi un părinte mai bun dar nu am realizat cât de puține am facut pentru mine.

M-am uitat în oglindă și m-am văzut îmbătrânită. Parcă s-au adancit ridurile, parcă nu mă văzusem de mult machiată. Am vrut o schimbare.

Mi-am dorit să îmi văd unghiile colorate, să îmi stea hainele mai bine. Am simțit că asta am nevoie. Mi-am reluat ritualul de hidratare, mi-am făcut mai des manichiura și am început să dau atenție hainelor de femei și produselor de machiaj.

Cred că fiecare moment din viața noastră are un rol. Fiecare perioadă vine cu specificul ei. Eu sunt aproape de copii cu toată ființa mea și același lucru îl voi face in continuare. Totuși, simt că nu mai sunt așa solicitată fizic ca și înainte, că lucrurile se limpezesc și găsesc timp mai mult și pentru dorințele mele.

Contează foarte mult că pot sta uneori la duș 30 de minute, că pot citi câteva pagini dintr-o carte, că pot sta pe scaun relaxată cât ei scot jucării și tot așa. Când dau mai multă importanță îngrijirii mă simt mai bine, mă văd mai frumoasă.

Eu am simțit de multe ori că familia mea depinde uneori de starea mea. Dacă eu îmi păstrez veselia, reușesc să îi fac pe toți să fie ok. Dacă eu sunt irascibilă, parcă îi influențez negativ pe toți.

O mamă fericită face familia fericită.

La voi cum e sau cum a fost?