Povestiri din viata

Sărbătoarea Paștelui 2018

Sărbătoarea paștelui

Acum o săptămână aveam impresia că mai e mult și bine până la sărbătoarea Paștelui. Dar nu, a trecut timpul repede, mai repede ca niciodată. Curățenia, nebunia din oraș și din magazine a trecut și iată că acum trece și sărbătoarea.

Nu mi-am bătut capul cu mâncăruri deosebite, am făcut doar friptură și ouă roșii pentru că am fost mai mult în vizite decât pe acasă. Curățenia a fost un pic mai mult decât de obicei, dar nu pentru că a venit sărbătoarea Paștelui, ci pentru că s-a încălzit vremea și m-am simțit eu mai energică.

În prima zi am fost la un grătar. Am stat mult afară și a fost soare și frumos. Bătea vântul, dar ne-a priit. Edy a cules tot felul de gângănii, Ioana s-a plimbat, iar pentru noi a fost relaxant și frumos între oameni frumoși.

Ieri a fost o zi la fel de plină. Am mers în vizită și în parc. A bătut vântul tare, dar copiii au fost foarte încântați de ieșire. Am mers la carusel și în plimbare și ne-am întâlnit cu mulți cunoscuți prin oraș. Era foarte aglomerat, toată lumea ieșise. Edy a găsit parteneri de joacă și a alergat, Ioana a urcat scări, mai mult pe genunchi decât în picioare.

Am ajuns cu ei acasă murdari tot, parcă fusesem pe deal, nu în centrul orașului, dar erau așa fericiți, că nu a mai contat nimic. Așa sunt copiii :).

Astăzi am mers din nou la plimbare. Credeam că nu o să mai fie multă lume, pentru că majoritatea au mers la serviciu astăzi, dar de unde… Abia am găsit loc de parcare. Orașul era plin. Am prins 25 de grade fără vânt, deci am mâncat înghețată, am fost la tobogane, am alergat prin parc și planificăm să mai ieșim și după amiază o tură. Acum dorm cei mici.

Și gata Paștele…

Nu suntem nici cu kilograme în plus și nici nu am avut multă treabă acasă, deci a fost relaxant. Eu gătesc zilnic măcar un fel de mâncare, ceea ce înseamnă mai multă mizerie în casă și oboseală, așa că a fost și pentru mine mai ușor.

Când eu am treabă și copiii scot mai multe lucruri și își caută ocupație, deci în general lipsa mea înseamnă casa vraiște. Acum am fost mult timp plecați, căldura ne-a obosit pe toți, dar măcar în casă s-a menținut ordine.

Iepurașul nu a venit la noi.

Probabil peste câțiva ani vom prelua și noi obiceiul, dar deocamdată nu este cazul. Când eram eu mică țin minte că a venit o dată, dar nu îmi amintesc unde a lăsat cadou și ce anume, deci nu știu cum se procedează. Nu am vrut să aduc eu iepuraș dacă nu au fost solicitări. Deocamdată au lucruri mai importante de făcut.

Edy a început din nou să caute insecte pe afară, pentru că a fost foarte cald și au ieșit toate necuvântătoarele 🙂 deci nici nu îl interesează altceva. A găsit de cumpărat și insecte de plastic și are o întreagă colecție. Are în plan să își cumpere și o buburuză și un miriapod. De unde bani? Din pușculiță :).

De mâine reintrăm în normal. Probabil o sa stăm la fel de mult pe afară, dar vreau să mai fac câte ceva prin curte. Parcă am prins aripi odată cu căldura asta…

La voi cum a fost sărbătoarea Paștelui?

Facebook Comments
Mami, ai încredere în mine!
Dacă aveți un #bebeînburtică, vă invit să #luațiloc

No comments

Lasă un răspuns