Parenting

Ce faci când vezi părinți ce își educă agresiv copilul?

educă agresiv copilul enervează părinții

În ultima vreme se promovează foarte mult parentingul bazat pe iubire necondiționată. Mă bucur mult când văd că tot mai mulți părinți se informează și vor să abordeze tehnici blânde de educație. Totuși, există încă destui care își educă agresiv copilul (dacă asta se poate numi educație) și de multe ori îi întâlnim pe stradă. Ce facem în această situație?

Știm că iubirea este ingredientul esențial în relația părinte- copil și că cei care abordează parentingul actual consideră că blândețea, calmul și înțelegerea sunt pilonii de rezistență a educației. Totuși, pentru unii, convingerile și valorile primite în copilărie sunt mai presus de blândețe.

În ultima perioadă am citit despre multe persoane care au întâlnit situații de violență fizică sau psihică. Nu știau ce să facă, așa că mi-am pus și eu un semn de întrebare.

M-am întrebat ce aș face eu dacă aș vedea că alt părinte își educă agresiv copilul.

Poate aș privi neputincioasă în fața faptului și aș mulțumi în gând că am copii sănătoși psihic și că eu am destulă tărie să îmi păstrez echilibrul. Poate aș învața eu mai mult din acea situație și greșeala altora ar deveni o lecție pentru mine. Poate m-aș duce spre ei să fac ceva, poate aș simți frică sau poate dispreț. Nici măcar nu știu cum ar fi. Dar oare cum ar trebui să facem ca să procedăm corect?

Unii părinți spun că ar trece pe lângă și cred că asta e reacția cea mai întâlnită. Uneori e bine să nu te bagi, dar te gândești la viața acelui copil… Uneori aparențele înșală, dar uneori nu.

Mulți părinți ar spune că ar suna la Protecția copilului. M-am gândit mult și la varianta asta. Totuși, ar însemna să pedepsim cumva părintele, iar pedepsele nu sunt recomandate nici în educația unui copil. De ce? Pentru că nu au efectul dorit, nimeni nu învață ceva din ele.

Ce ar înțelege un părinte dacă Protecția copilului ar fi pe urmele sale? Probabil ar înțelege să se exteriorizeze doar acasă unde nu îl vede nimeni. Sau poate și-ar îndrepta furia spre cel care i-a făcut probleme și copilul ar auzi cuvinte grele și ar simți că el e vinovat pentru tot. Poate că și-ar îndrepta comportamentul pe termen scurt dar apoi ar reveni la comportamentul vechi, cu mai multă atenție la cei din jur. Ideea e că rezultatul nu ar fi cel mai bun, nu l-ar opri.

Când oamenii sunt furioși, nu au nevoie să le spună cineva că nu fac bine. Știu și ei asta, doar că o parte din creier preia controlul și nu reușesc să își păstreze raționalul. Mai exact, reacționează cum le vine, cum probabil au văzut în propria familie în copilărie.

Ce e de făcut?

Eu cred că acela din parc sau de pe stradă care educă agresiv copilul, nu vrea de fapt să îi facă rău. Cred doar că nu știe faptul că bătaia nu educă, așa cum i s-a implementat în copilărie. Nu știe că acea palmă, deși reduce copilul la tăcere pe moment, are efecte poate pe toată viața. Nu știe ce e aceea conectare, nu știe ce ar putea face să le fie mai bine, nu știe de ce copilul este “obraznic”.

Ce am putea face pentru acei părinți? Să îi ajutăm să învețe. Să îi înțelegem în primul rând, să fim empatici, să îi îndrumăm în așa fel încât să nu se simtă puși la zid, exact cum ar trebui să facă un părinte cu propriul copil. Orice greșeală este o șansă de a învăța ceva, atât pentru noi cât și pentru copiii noștri și pentru cei din jur.

A nu se înțelege că nu putem lua atitudine când un copil este agresat și când există semne clare că sunt probleme mari. Atunci e necesar să lăsăm instituțiile statului să acționeze!

Închipuiți-vă următorul scenariu:

Merg pe stradă și undeva, pe o bancă în parc, văd un tată care își loveste copilul care tocmai a căzut pe jos și și-a murdărit pantalonii. Probabil mă trec toate apele și îmi vine să îi zic vreo două, să îl învăț minte că ăsta nu e motiv de a bate copilul, dar ar însemna să reacționez așa ca el. Dacă sun la Protecția copilului,el nu învață nimic din situație. Aș putea merge să îi spun mai mult ca fapt divers:

– Copiii, se împiedică tare des, nu-i așa? Și e și greu de scos iarba de pe pantaloni…

Probabil, părintele s-ar uita nedumerit, dar s-ar simți cumva înțeles. Cineva a empatizat. Am putea continua:

– Eu am citit că la vârsta de 3 ani, centrul de greutate al copilului se schimbă și de asta sunt mai împiedicați. Cad mai des, chiar dacă ei încearcă să fie atenți.

Tocmai i-am oferit o informație care poate îi va schimba puțin optica, poate va ajuta pe viitor. Iar discuția poate continua…

Nu putem schimba lumea dintr-odată, cu un sfat aruncat peste umăr sau cu un telefon la Protecția copilului. Totul se învață pas cu pas, în timp. Chiar și părințeala. Nu putem schimba oamenii, dar îi putem ajuta. Am putea începe cu gesturi mici, cu exemplul personal, cu cărți oferite în dar, poate cândva va avea efect.

Tu cum ai reacționa dacă ai vedea că cineva își educă agresiv copilul?

Facebook Comments
Ești arțăgoasă și cicălești copiii? Iată soluția!
Cărțile de parenting au vreun rol în viața de părinte?

No comments

Lasă un răspuns