Încă îmi amintesc de zilele în care mă rugam de el să doarmă la amiază. Uneori îl convingeam abia după ora 16, uneori se lăsa cu plâns și bătăi din picioare, chiar și cu nesomn. Nu speram să văd prea curând că adoarme singur, în camera lui. Dar iată că s-a întâmplat minunea și sunt foarte fericită.

Edy a fost dintotdeauna un copil mămos. A dormit lângă mine chiar și în maternitate, în primele zile de la naștere. S-a întâmplat foarte rar să doarmă cu altcineva, în perioada în care a venit pe lume Ioana. Apoi a venit iar sub aripa mea și nu a mai plecat de acolo.

Faptul că vrea să doarmă cu mine, nu a fost niciodată o problemă

Am considerat că va renunța la un moment dat la acest obicei. Știam că e atașat de mine, dar că asta nu va dura până la însurătoare. Nu i-am zis că e mare, că trebuie să doarmă singur. Nici nu l-am presat. În plus, Ioana dormea cu mine și ar fi fost motiv de gelozie să îl trimit pe el în altă parte.

Când i-am făcut mobilă în cameră, i-am pus lenjerie cu utilaje, pentru că asta îi plăcea lui cel mai mult. Mă așteptam să vrea să adoarmă singur în cameră, în noul pat, dar când l-am întrebat a zis că nu. Probabil eu eram mai entuziasmată decât el. Nu am insistat, am considerat că încă nu e pregătit, așa că am lăsat timpul să decidă. Mi-a zis că îi e frică de furtună, că poate tuna afară și de asta nu vrea singur.

Apoi a început grădinița și somnul era cumva o problemă. De fapt, mai mult un stres

Lui Edy nu i-a plăcut niciodată să doarmă la amiază. La 11 luni avea un singur somn pe timpul zilei și cu cât a crescut, cu atât mai mult trăgea de timp să nu doarmă. Îmi spunea des că nu îi place să facă asta și încerca să fenteze.

Erau perioade în care îl convingeam că somnul e benefic pentru corpul nostru, dar uneori nu reușeam. Erau zile în care adormea foarte târziu și programul era decalat. Câteodată nu dormea deloc și se vedea că e obosit. Știam că asta nu îi face bine, așa că mă stresam și eu.

Când a început grădinița, somnul a fost un stres și pentru el. Dormea acolo, dar zicea zilnic că nu îi place. Plângea aproape în fiecare dimineață, îmi spunea că vrea acasă, așa că am făcut un compromis și i-am zis că îl iau la amiază.

Când îl aduceam de la grădiniță era obosit și dacă nu dormea, până seara avea tantrum

Îi explicam că atunci când suntem obosiți, simțim mai puternic emoțiile și asa apare acel tantrum. Înțelegea ce se întâmplă și că are nevoie de somn, dar zicea că nu îi place să doarmă. Am început să îl întrebăm dacă alege să doarmă acasă sau la grădiniță, să simte cumva că el deține controlul. Alegea să doarmă acasă, dar când venea momentul se lăsa cu rugăminți și frustrări.

După câteva zile eram destul de stresată când venea momentul să doarmă, așa că am hotărât să discut cu el. Avea 3 ani și 9 luni, aveam cu cine mă înțelege. I-am spus ferm că mie situația aceasta îmi displace total. I-am explicat că nu îmi place să ne lălăim atât cu somnul, că ar putea sta în oraș mai mult dacă ar dormi mai devreme. I-am zis că prefer să doarmă la grădiniță decât să mă rog de el acasă și că mă aștept să facă schimbări în privința asta.

Acum adoarme singur, în camera lui. Am scăpat de chin

Într-o zi când îl duceam la grădiniță, l-am întrebat dacă doarme acolo sau acasă. A preferat să doarmă acolo și după-amiaza am petrecut-o în locurile sale preferate. Așa am făcut și urmatoarele zile și a înțeles că ne rămâne mult timp de distracție dacă el e odihnit. Am pus accent pe aceste lucruri.

Apoi a răcit, a venit și vacanța de vară și mă gândeam că revenim la vechea problemă cu somnul. Însă i-am zis că mă aștept să nu ne certăm la somnul de amiază. I-am prezentat programul din ziua respectivă, l-am anunțat că după ce luăm masa vreau să doarmă, ca să putem continua programul până seara.

După ce am mâncat, i-am zis să aleagă orice pat din casă pe care dorește să doarmă. A ales camera lui și i-am spus din nou că mă aștept să se culce direct, ca să nu ajungem din nou la situația cu rugăminți și nesomn. I-am reamintit programul de după amiază.

Am rămas fără cuvinte când l-am văzut dormind după 10 minute. Seara am fost în locuri care îi plac și bineînțeles am respectat programul pe care i-l prezentasem. Următoarele zile au fost cam la fel. Acum mă roagă să îi zic uneori o poveste când se bagă în pat. După ce termin povestea, îmi spune să plec și da… adoarme singur, în camera lui.

Nu am crezut că va fi ușor. Nici nu îmi planificasem să îl fac cumva să doarmă acolo, fără mine. Mi-am dorit doar să nu mă mai chinui la amiază, să nu mai dureze mult, să nu pierdem ziua. Am primit mai mult de atât, iar asta mă face și pe mine mai calmă și mai relaxată. Mi se pare că am mai multă răbdare. Am scăpat de chin!

Copiii voștri cum adorm la amiază?