Povestiri din viata

Ți se pare că cineva îți “strică copilul”? Ce e de făcut?

Strică copilul

Îl crești frumos, așa cum crezi tu că e cel mai bine. Îți aduni tot calmul să fii o mamă echilibrată. Vorbești cu copilul ca si cu un om mare, îi oferi respect și înțelegere și ești încântată de educația pe care i-o oferi. Apoi, tot zenul dispare când vecina de vizavi îl etichetează ca fiind obraznic, după ce l-a auzit țipând de două ori. Simți că ți se urcă sângele în cap, mai ales când te gândești că altul îți “strică copilul”.

Pleci nervoasă de acolo, treci strada și în încercarea de a-i explica anumite lucruri, copilul începe să plângă. Un alt străin îi spune că e urât când plânge, că o să îl pape cățelul sau că îl ia cu el. Te panichezi când auzi astfel de lucruri și fugi cât poți de repede. Te baricadezi în casă și te gândești că următorii 20 de ani nu o să mai ieși afară.

Dar și acasă vin tot felul de prieteni și rude. Vin bunicii care îi fac toate poftele copilului și se laudă că știu să crească copii, dar de cele mai multe ori tu simți că ei au păreri învechite. Vine și prietena din copilărie cu câteva pungi de dulciuri și i le dă pe toate, deși tu îți stabilisei să nu îi dai dulce măcar în primii 2 ani. Vine și bunica ta, care e bătrână și nu înțelege de ce copilul tău nu stă statuie pe scaun și îți spune că i-ai permis prea multe, că ea așa ceva nu a mai văzut.

După câteva episoade de acestea ești deja terminată. Te simți frustrată, furioasă, îți vine să le spui tuturor că ceea ce faci e bine și că se va vedea în viitor, dar știi că nimeni nu va înțelege. Cred că asta e cel mai rău, să nu te simți înțeleasă. Te gândești ca măcar o perioadă să fugi de toți, să mai crească măcar puțin cel mic în liniște.

Ai vrea să nu te întrebe nimeni ce îi dai să mănânce, cat o să mai sugă sau cât o să mai poarte pampers. Ai vrea să nu știe nimeni că a răcit, că mai țipă din când în când și că face tantrumuri. Ai vrea să fii doar tu și el și să vă bucurați de jocurile voastre minunate din casă, de ieșirile liniștite din parc în care chiar dacă mai ai parte de un tantrum, știi cum să faci să fie bine.

Am fost și eu în situația aceasta…

Eu înțeleg ce simți, pentru că asta am simțit și eu. Poate că încă mai simt când unii își dau cu părerea, deși poate nu au petrecut nici 10 minute cu copiii mei. Simt uneori că nu sunt destul de puternică să trec nepăsătoare peste aceste sentimente. Aceste sfaturi mă influențează, mă stresează, mă fac să vorbesc singură de multe ori. Mă agită, mă chinuie, mă fac să sufăr.

Când copiii mei erau mici mici, mă simțeam prea la început. Mă întrebam dacă fac bine ce fac, îmi era teamă că nu fac destule. Abordam un tip de parenting cu care cei din jurul meu nu rezonau, iar asta mă făcea să par o ciudată în fața lor. Eram cea care nu dă pălmuța la pampers, care îl alăptează toată ziua, nu îl lasă și cu alții și îl ține toată ziua în brațe. Din această cauza nu aveam încredere în mine și îmi era teamă că îmi asum prea multe riscuri.

Acum lucrurile se schimbă un pic. Au crescut și copiii mei cât de cât și îmi dau seama că am luat decizii bune până acum. Asta îmi dă încredere să înfrunt emoțiile despre care v-am scris mai sus. Îmi dă încredere să fiu mai fermă atunci când fac noi alegeri.

Având doi copii, am învățat să fiu mai flexibilă. Am înțeles că o pizza în parc nu e tragedia de pe lume, că poate un pufulete nu intoxică copilul și că un cuvânt spus de cineva poate fi “dres” cumva. Probabil contează și contextul. Am învățat că oamenii din jur uneori chiar vor să ajute, doar că de cele mai multe ori nu ni se potrivesc părerile. Iar asta nu o să îmi strice copilul.

Putem evita lucrurile care ne “strică copilul”?

Când ai mai mulți copii ai șansa să vezi că nu există un tipar după care ei cresc. Adică poți realiza că diferențele sunt atât de mari, încât cum l-ai crescut pe unul nu îl poți crește și pe celălalt. Ce credeai că ceva se întâmplă din cauza părinților de fapt nu are legătură cu educatia.

Fiecare familie are niște obiceiuri și acestea se transmit. Eu cred foarte mult în exemplul personal și în faptul că atunci când copilul crește lângă părinți, influența cea mai mare va fi de acolo. Cei din jur vor schimba prea puține lucruri.

Atât copiii, cât și adulții au nevoie să închege relații de toate tipurile. Au nevoie să petreacă timp în locuri noi, să cunoască oameni, să petreacă timp cu alte persoane. Asta ne ajută în dezvoltare, așa învățăm să ne comportăm și să înțelegem comportamentele celorlalți.

Noi, părinții, avem acea senzație că trebuie să protejăm copiii de orice, dar totuși nu-i putem ține într-un bol de sticlă. Este drept că unele lucruri nu le putem accepta la cei din jur. Nu putem permite ca cineva să pună copilul să repete înjurături, să îl lovească, să îi provoace frică, să îl amenințe. În acele momente trebuie intervenit ferm, indiferent cine e cealaltă persoană.

Uneori, însă, nu putem anticipa ce urmează să spună sau să facă cei din jur ca să putem interveni. Trebuie să înțelegem că fiecare a fost crescut într-un fel. Mulți oameni folosesc metodele pe care le-au văzut la părinții lor. Nu vor sa ne strice copilul, ci așa cred ei că e normal să reacționeze. Uneori chiar vor sa ajute, fără să știe că pot face mai mult rău decât bine.

Vor auzi și ai noștri înjurături, vor vedea oameni țipând, vor fi loviți din greșeală de un alt copil sau poate îi va speria un câine. Nu-i putem feri de aceste lucruri.

Ce putem face când ne aflăm în situații delicate cu care nu rezonăm?

Regula pe care o aplic eu cel mai des este să țin cu copilul. Dacă cineva zice că e obraznic, pot spune că eu nu cred asta și că faptul că țipă nu îl face obraznic. Dacă cineva zice să îl dau jos din brațe voi spune întotdeauna că îl voi ține cât va dori el. Exemplele pot continua.

Poate că în unele momente ne vom bloca. Poate o doamnă ne va pupa copilul fără să îi permitem, poate cineva îi va spune că îl ia poliția sau că va veni bau bau. Este important să nu lăsăm lucrurile așa și să discutăm cu copilul, să îi explicăm ce credem despre această situație. Din greșeli (chiar și din ale altora) învățăm cel mai bine.

Fiecare eveniment cu care copilul ia contact ar trebui discutat în măsura importanței sale, pentru că asta îl ajută. Poate că uneori nu vom fi de față într-o situație cu care nu am fi de acord, dar ne vom baza pe relația pe care am construit-o cu cel mic. Eu cred foarte mult că dacă un copil e crescut cu explicații, fără bătaie, cu respect și înțelegere, va face diferența repede între lucrurile normale și cele diferite.

Cu persoanele apropiate se pot stabili reguli, dar cred că cel mai important e să existe o relație frumoasă între copil și părinte. Asta îl va ajuta să aibă încredere să spună dacă are o frică, o problemă.

Îmi amintesc că fiul meu a venit odată de la grădiniță și a zis că doamna educatoare i-a zis după somn să se ridice repede că dacă nu, va ieși un ac mare din pat și îl va înțepa. Mă întreba dacă așa se întâmplă.

Am rămas stupefiată pe moment. Primul lucru la care m-am gândit a fost să îl mut în altă parte. L-am asigurat că nu e niciun ac, că doamna a glumit, iar a doua zi am rugat-o pe să nu îl mai mintă sau sperie. De atunci nu au mai fost probleme, iar eu m-am mai relaxat.

Cred că fiecare moment trebuie tratat cu importanță și rațiune. E nevoie de calm, de răbdare, dar cu răbdarea treci marea.

Pe curând!

Facebook Comments
Unt de arahide - o pastă sănătoasă pe care o poți prepara și acasă
Emoții de la un spațiu de joacă

No comments

Lasă un răspuns