Povestiri din viata

Emoții de la un spațiu de joacă

Spațiu de joacă

Nici nu mai știu de când nu mi-am permis luxul să scriu o postare pe blog, pe timp de zi, fără să mă gândesc la copii. În general scriu seara, când ei dorm sau la amiază cât Ioana suge să adoarmă. Dar mereu sunt cu un ochi pe telefon și cu unul la ei. Astăzi, însă, vă scriu de la un spațiu de joacă.

Îmi amintesc că eram mult mai nervoasă când Ioana nu mergea încă și toată ziua mă plimbam prin casă pe lângă ea. Nu reușeam să îmi fac treaba, nu puteam să mă joc cât mi-aș fi dorit cu Edy și asta mă frustra foarte tare.

Astăzi am ieșit în oraș la un spațiu de joacă.

Voiam să ne plimbăm puțin, dar nu foarte departe de mașină, ca să nu ne prindă ploaia. Am avut treabă într-o anumită zonă și acolo i-am dus într-un spațiu din acela de cartier, cu leagăne și tobogane. Dar nu era pentru ei.

Toboganele erau pentru copii mult mai mari, pentru că în loc de scări aveau plasă de urcat. Și Edy urcă, dar nu singur, pentru că erau prea înalte sforile. La leagăne nu vor niciunul. Nu știu de ce, dar niciodată nu le-au plăcut leagănele.

Apoi am plecat spre parc, dar pe drum Edy a zis că vrea la un alt spațiu de joacă. Mai fusesem și știam că îi place la unul anume, dar știam că trebuie să intru și eu cu Ioana. Ea era mai sfioasă alte dăți și trebuia să stau cu ea. Nu stătea cu altcineva.

Azi însă am avut o surpriză. A plecat și s-a jucat fără să fie nevoie de mine. Au luat-o în primire fetele de acolo și n-am mai avut treabă. Acum stau la masă, îi văd, pe amândoi ce fac, dar mă pot detașa de ei să vă scriu aceste rânduri.

De fapt știți de ce scriu? Pentru că am emoții.

Am emoții pentru că îi văd mari și că se joacă.

Am emoții pentru că nu e ceva obișnuit să stea fără mine.

Am emoții pentru că simt că acesta e abia începutul și că din ce în ce îmi va fi mie mai ușor. Voi avea mai mult timp pentru alte lucruri.

Am emoții pentru că Ioana a acceptat să se joace cu persoane pe care le-a văzut pentru prima dată.

Țin minte că Edy se acomoda foarte greu în locuri noi. Probabil de aceea răsuflu atât de ușurată și mă bucur în sinea mea. Și cred că nu aveam cu cine să împart emoția și de asta am scris direct de la acest spațiu de joacă.

Uneori mamele au nevoie de timp pentru ele ca să fie relaxate…

La voi cum e?

Facebook Comments
Ți se pare că cineva îți "strică copilul"? Ce e de făcut?
Adoarme singur, în camera lui, la amiază. Gata cu chinul!

No comments

Lasă un răspuns