Diverse

Când educatoarea nu e pe aceleași lungime de undă cu părinții

educatoarea

Eu cred că grădinița e un pas foarte important, e legătura cu un nou capitol din viață. Pentru părinți e stresant și emoționant acest început și… drept să vă spun… așa a fost și pentru noi. Ce facem când nu suntem pe aceeași lungime de undă cu educatoarea? Eu am aflat răspunsul…

Povestea noastră cu grădinița a început anul trecut. Edy a împlinit 3 ani fix în prima zi, dar a intrat într-o grupă mijlocie, care mai fusese și cu un an înainte în aceeași formulă. Atunci m-am bucurat de asta, pentru că nu erau plânsete așa cum auzisem prin alte părți. În plus, știam că activitățile sunt mai complexe și copiii vorbesc mult mai bine decât cei mai mici.

Edy nu prea a plâns. Adică ne spunea nouă că nu vrea să meargă, plângea până ajungea acolo, iar în rest era retras. Participa uneori la activități, nu lăsa jos sticla de apă de frică să nu i-o ia cineva, iar de vorbit cu copiii… deloc.

Doamnele educatoare au părut foarte ok la început, dar cu cât treceau zilele, cu atât simțeam că nu suntem pe aceeași lungime de undă.

Edy îmi povestea că doamna îi dă bomboane ca să nu plângă, iar noi nu îi dădusem dulce aproape deloc acasă. Când mă duceam să îl iau, dacă mă vedea, începea să plângă. Probabil așa își exprima el emoțiile, dar doamna nu îl lăsa să iasă până nu îi trecea plânsul.

Odată, când l-am luat de la grădiniță m-a întrebat cu ochii în lacrimi dacă am reparat mașina. Am aflat, până la urmă, că întrebase când vin să îl iau și ea a inventat o poveste că noi suntem la service cu mașina, că s-a stricat. Atunci, țin minte că i-am zis chiar că am fost la service, ca să nu își piardă încrederea în educatoare. Dar eram foarte dezamagită de cum punea problema…

De fiecare dată când îl duceam și când îl luam, îi spuneam doamnei educatoare că aș vrea să știu cum e acolo, cum se descurcă. Primeam tot timpul același răspuns: ” nu vă faceți griji, va fi bine. Vă faceți prea multe griji”. Noroc că îmi zicea el acasă ce face, pentru că educatoarele nu îmi spuneau nici dacă mănâncă. Totul era bine, eu trebuia doar să stau fără griji, că e pe mâini bune.

De fapt, lucrul ăsta mă stresa cel mai mult… această lipsă de comunicare cu educatoarea…

În primele zile, una dintre ele ne-a sfătuit să fim duri cu el, să știe de reguli stricte, ca să le asculte. Ne spunea să îl amenințăm că îl lăsăm într-un loc când nu vrea să execute ceva, ca să știe că trebuie să facă ce i se spune. Bineînțeles că noi nu am făcut asta, știam că avem un copil super cooperant și nu trebuie decât sa îl rugăm sau să îi explicăm ce vrem de la el.

M-am gândit mult la alte variante de grădinițe, dar știam că peste tot pot da peste educatoare la fel. Mă gândeam cum să pun problema să nu supăr pe nimeni, pentru că altfel tot Edy ar fi suferit. Educatoarea mă asigura că are experiență de 25 de ani, dar eu simțeam în continuare că gândim foarte diferit. Nu știam ce să fac.

În altă zi, l-am rugat pe Edy să se ridice din pat și m-a întrebat dacă va ieși un ac mare în caz că nu se ridică. A zis că așa iese la grădiniță dacă stă mai mult în pat. Cred că atunci a fost momentul când am făcut primul pas. M-am înfuriat… Probabil se adunaseră multe, dar am ales să pun problema cu mare blândețe. I-am zis educatoarei că am un copil sensibil, că pune tot la suflet, că se sperie ușor, dar că e nevoie doar să îl roage și să îi explice, pentru că este și foarte cooperant.

Atunci am simțit o îmbunătățire…

A fost mult mai bine după acea discuție si m-am bucurat că am mers calma să discut. Edy părea și el mai ok, plângea în continuare dimineața, dar nu primea bomboane, deci nu plângea în timpul zilei. Doamna era mai ok cu el, dar tot nu simțeam că se integrează. Acasă vorbea mult, era sociabil cu oricine, dar acolo nu accepta să discute cu alți copii. Zicea că îi e frică de ei.

Se îmbolnăvea des și trebuia să îi fac vaccinurile surorii lui, care nu mai scăpa nici ea de răceli, așa că îl țineam mai mult acasă. Mi se părea că îi face mai bine decât să fie acolo. Mergea câteva zile, apoi stătea două săptămâni acasă.

În iarnă a stat mult acasă, apoi l-am dus iar.

Le-am rugat pe doamne să îl mai ajute să abordeze copii, dar spuneau că e cumva de datoria lui să facă asta. Că ele toată ziua au de completat fișe și nu pot sta după fiecare. Nu puteam insista… pe de-o parte le înțelegeam și pe ele, pe de altă parte lucram acasă cu Edy. Jucam jocuri de rol să înțeleg ce îl supără și să îl ajut cumva să se integreze.

Vacanța de vară a fost mare bucurie pentru el. Probabil și o ușurare. L-am înscris tot acolo pentru anul următor, deși sincer nu voiam sa fac asta. Am zis că poate a fost problema că nu era pregătit, că ceilalți se cunoșteau deja și cumva creaseră bisericuțe. Tot căutam motive. Cred că adunat a fost maxim 3 luni în primul an, deci îmi spuneam că nu a avut timp să se integreze.

Anul acesta a împlinit 4 ani când a început grădinița. Când am ajuns la intrare, în prima zi, am văzut pe fișele de la avizier. Una dintre educatoare se schimbase. Nu cea care i-a dat bomboane și îl mințea, ci cea pe care mă bazam eu mai mult. M-a speriat asta.

Doamna cea nouă nu m-a impresionat atunci. Era tânără, dar după experiența anului trecut, nu m-am mai agitat. M-am concentrat pe copil. Două zile ea a fost după amiază și eu pe Edy nu l-am lăsat la somn, așa că nu am avut tangență. A treia zi însă, l-am luat de acolo fericit. Mi-a zis că au jucat un joc, era foarte încântat și mândru.

Astăzi a fost a patra zi de grădiniță și dimineață am vorbit cu doamna cea nouă vreo 20 de minute. M-a făcut să o îndrăgesc din suflet și când am fost la amiază după Edy, l-am văzut și pe el mai fericit decât ieri. Noi discutăm in fiecare seară, despre ce ne-a plăcut și ce nu și pentru prima dată mi-a zis că i-a plăcut la grădiniță.

Nu știu cum va fi săptămâna viitoare cu cealaltă doamnă, nu știu cât de repede se vor vedea diferențe, însă eu am simțit că e altceva. Am prins încredere și speranță.

Poate că o să fiu judecată că nu am luat măsuri, că sunt prea critică sau cine știe… însă din toate aceste lucruri eu am învățat ceva. Am învățat că omul sfințește locul. Cred că dacă aș repeta experiența aș schimba copilul în alte părți, până aș găsi o educatoare cu care să simt că sunt pe aceeași lungime de undă. De data asta ne-a găsit ea pe noi ❤.

Sper ca în curând să vin și eu cu poveștile acelea minunate în care copiii se supără ca e weekend și nu merg la grădi sau când te duci să îi iei și te roagă să îi aștepți, că mai au ceva de făcut. Doamne, ce mult mi-aș dori…

Nu contează cât de grozavă este grădinița, ce experiență de demult au doamnele, dacă nu simți pe fața copilului încântarea. Nu contează dacă e de stat, dacă e privată… peste tot sunt oameni fel și fel.

Sper ca povestea noastră să fie cu final fericit. Simt că deja am primit o șansă…

Voi ce experiență aveți cu educatoarele?

 

Dacă îți place să citești articolele mele, te invit să mă urmărești pe pagina de Facebook emotiidemamica. Vei fi tot timpul la curent cu tot ceea ce postez.

 

Facebook Comments
Septembrie. Luna aceea în care o luăm de la capăt

1 Comment

  • avatar image

    Florina

    sept. 14, 2018

    Reply

    Eu cred că e crucial modul in care se comporta educatoarele si apoi invatatoarele cu copiii pentru ca sunt la varste sensibile. Unele femei sunt atat de bune la suflet incat chiar si-au gasit vocatia, altele insa.... :( Bine ca sunteti ok acum, a mea pustoaica e data la 4 ore, iar educatoarea chiar imi place ca e tanara si optimista.

Lasă un răspuns