Produse, cumparaturi, review

Lucruri care fac viața de părinte mai ușoară

viața de părinte mai ușoară

E tare grea părințeala uneori, dar accesul la informații a făcut să înțelegem că timpul petrecut cu cei mici este foarte, foarte important. Astfel, au apărut o grămadă de obiecte care fac viața de părinte mai ușoară, mai frumoasă, iar astăzi vreau să vă vorbesc despre câteva dintre ele.

Am vrut să fac un top, însă pentru fiecare obiect există un moment în care este foarte folositor, așa că am păstrat o ordine aleatorie. Nu sunt nici pe departe obiecte fără de care nu putem trăi, dar faptul că ele există, ne fac mai fericiți.

Unele ne ajută să fim mai odihniți, unele ne ajută să avem mai mult timp liber, iar asta înseamnă și relații mai bune cu cei din jur. Unele doar ne înveselesc, dar am considerat că e important să le menționez, pentru că pur și simplu ne ajută. Am adăugat și produse despre care nu știe multă lume.

 

1. Îmi aduc aminte fiecare început de diversificare din viața copiilor mei. Edy nu voia decât bucăți. La el masa dura mult, uneori o oră. La final întindea cu mâinile și arunca pe jos. Ioana a preferat mâncarea mai moale, nu neapărat pasată, dar ca și Edy, prefera să se servească singură.

Autodiversificarea

Cred că scaunul de masă a fost absolut grozav în acele momente. Țin minte că reușeam să spăl vasele cât mâncau și nu era necesar să îi țin, să nu cadă. Nu îmi faceam griji că se murdăresc, nu mă stresam că se pot răni. A fost minunat faptul că am cumpărat acest obiect, mai ales că l-am folosit la ambii.

2. Când copilul începe să meargă de-a bușilea, e în plin proces de explorare. Acest proces îl continuă și mai intens după ce reușește să pășească singur. Nu are timp să aștepte, iar schimbatul scutecului se lasă cu fugă prin pat, apoi prin casă.

Pentru noi, scutecele chiloțel au fost o alegere foarte bună. Probabil că doar dacă nu ești părinte nu înțelegi necesitatea lor :). Edy a renunțat la scutece, dar Ioana încă poartă. Noi am ales să cumpărăm mărcile Pampers și Huggies de scutece chiloțel. Sunt foarte practice.

3. Poate că și pe tine te-a luat măcar o dată durerea de cap de la umflat baloane. Nu contează dacă erau baloane de săpun sau clasice. Atunci cred că ți-ai dorit să ai o pompă de umflat sau un pistol de făcut baloane de săpun. Eu am de amândouă și zău că mă joc mai frumos și mai relaxat când știu că vor copiii baloane. Cred că din acest motiv am adăugat ambele obiecte la listă… Am cumpărat din librărie pompa de baloane cu vreo 4 lei. Cea pentru baloane de săpun a fost mai scumpă, dar nu mai știu de unde o avem.

4. Îmi aduc aminte trecerea de la scutece la toaletă. A durat o perioadă, dar primul pas cu care am început, a fost să cumpăr o husă de pat impermeabilă. Nu a trecut niciun strop de nimic pe saltea. Am și acum husa pe pat, deși la Edy nu mai sunt accidente. Am cumpărat-o din Dedeman și prețul era în funcție de mărime.

Într-o noapte Ioana a vomitat și probabil că aș fi avut treabă mult timp a doua zi, dacă nu aveam husa asta. Se spală ușor, se usucă repede, așa că pentru mine e indispensabilă. Următorii 5 ani o voi lua de pe pat doar cât o spăl, atât! Și-a scos banii de multe ori până acum.

Olita portabila potette

5. Dacă tot vorbim despre trecerea de la scutece la toaletă, putem să amintim și de alt obiect minune: reductorul. Edy se temea să stea pe wc, dar la oliță nu voia nicicum. Nu știu ce ne-am fi făcut fără el. De curând am aflat și de Olița Potette Plus. E o oliță portabilă (adică poate fi folosită oriunde și oricând) care se transformă și în reductor, când e cazul. Pentru că e un obiect 2 in 1 merită un loc în această listă, nu-i așa?

6. Când ai un copil mic și vrei să ieși până la magazinul din colț, îți dai seama cât de mult ar conta să îți țină cineva bebelușul. Ai vrea să ai măcar o mână liberă pentru coș, să poți să te descurci. Off… iar căruciorul e așa greu de manevrat… Ai vrea să iei o pâine, dar când știi cât de greu e, mai bine renunți.

Așa a fost și pentru mine până când am ales să îmi port bebelușul. Sistemul de purtare era acel cineva care îl ținea cât eu făceam cumpărături. Aveam ambele mâini libere și în același timp puteam să îl alăptez acolo. Pentru mine a însemnat stat mai mult afară, frustrări mult mai puține, lejeritate.

viața de părinte mai ușoară

Având doi copii acum mă pot plimba cu cel mare cât celalalt doarme în sistem. Pot ieși oriunde, oricând pentru că știu că am unde să o pun când o alăptez sau dacă dorește să doarmă. Sistemul de purtare este cu adevărat o minune!

7. Apropo de minuni, cred că și voi v-ați întâlnit măcar odată cu dungi pe pereți. De la creioane colorate, poate chiar acuarele sau mâncare… Nu se duc cu orice, credeți-mă! Al meu arunca într-un timp cu jucării din acelea lipicioase pe tavan. Nici petele lăsate de acelea nu se șterg cu orice. Dar am dat peste bureții magici, o adevărată minune. Eu găsesc în hypermarket la raionul cu pungi de gunoi, lavete și bureți. Sunt albi și chiar așa se cheamă: bureți magici. Șterg chiar și creionul cerat de pe perete.

8. Noi până acum am cumpărat carioci care se duc la spălat, creioane colorate clasice, tot felul de chestii care să ne protejeze casa de acele dungi de care vă spuneam adineauri. Dar știți… cu cât crește Edy și vrea să facă tot mai multe activități, cu atât îmi dau seama că are nevoie de altceva.

Creioanele colorate simple parcă nu sunt așa pigmentate cum aș vrea eu. Am găsit mai bune de la Pelikan sau Milan, dar ce am folosit în rest au fost dezastru. Se rup ușor vârfurile și copilul în loc să deseneze… e întrerupt de problemă.

Creioane

Cariocile s-au uscat, așa că le-am aruncat. Aacum folosim creioane cerate, cele din imagine. Se duc cu buretele magic de pe perete, dacă asta vă interesează și pe voi. În plus, nu trebuie ascuțite. Se rup… nu-i bai, desenezi în continuare. Sunt foarte pigmentate, așa că pentru mine sunt perfecte.

9. Printre lucrurile care fac viața de părinte mai ușoară aș adăuga și batista bebelușului. Până când a făcut Edy 3 ani nu prea au fost probleme cu răcelile. Dar odată cu intrarea în comunitate am aflat și noi cum arată mucii aceia pe care nu poți să îi scoți nicicum. Cred că atunci am simțit cât de grozav e să existe la casa omului batista bebelușului.

10. Acum doi ani am hotărât să cumpărăm o mașină de spălat vase pentru că petreceam extrem de mult timp în fața chiuvetei. Puneam masa, o oră aveam treabă apoi. Nici bine nu terminam de spălat și de aranjat, că deja făceam planuri pentru masa următoare. Oale, tigăi, tacâmuri, căni… se adunau grămadă în chiuvetă.

Mi-am dat seama că aș putea scăpa de acest chin cu o mașină, drept urmare am luat-o. Și tare inspirați am fost. E la fel de utilă ca mașina de spălat rufe. Acum aș putea spune că timpul pe care l-aș petrece lângă chiuvetă îl petrec cu copiii.

 

Aș vrea să nu mă opresc aici cu lista, dar probabil o voi continua într-un articol viitor. Sunt multe lucruri care ne fac viața de părinte mai ușoară, dar sper că măcar cu acestea am reușit să te inspir.

Ți-a plăcut articolul? Îți mulțumesc dacă îl distribui mai departe! Te invit să dai un like paginii Emotii de mămică dacă dorești să fii în continuare alături de mine și la curent cu postările de pe blog! Mulțumesc pentru vizită!

Facebook Comments
Creierul și inteligența emoțională de Daniel Goleman
Alimentația copiilor – crucială în dezvoltarea lor corespunzătoare. Recomandări de la Nichiduta.ro

No comments

Lasă un răspuns