Diverse

Cum sunt eu, acasă, în viața de zi cu zi?

Viața de zi cu zi

Am făcut un sondaj printre voi, cei care mă citiți. Am vrut să fie anonim, pentru ca să aveți curaj să spuneți ceea ce gândiți, chiar și dacă nu e o părere bună. M-am gândit că o să existe măcar o critică, o supărare, dar au fost doar mesaje absolut minunate care m-au emoționat extraordinar de mult.

Nu mă gândisem până acum că sunteți atât de multe mame care citiți cu drag ceea ce scriu și nu știam că simțiți atât de multe lucruri pozitive despre mine. Am crezut că visez, că nu e adevărat ceea ce citesc. M-am simțit ca și cum aș fi fost singura cu premiul 1 în primul an de școală :), adică foarte mândră de mine!

După cum probabil știți dintr-un articol anterior, am parcurs de curând cartea “Creierul și inteligența emoțională” de Daniel Goleman (recenzie aici). Una dintre informațiile prețioase pe care le-am găsit în ea era că oamenii își conectează emoțional creierul cu alți oameni. Asta înseamnă că atunci când discutăm cu cineva sau stăm în preajma cuiva, preluăm din emoții.

Acest lucru nu se poate întâmpla în mediul online. Adică voi nu mă puteți cunoaște exact așa cum sunt doar citind articole. Puteți intui unele lucruri, puteți să găsiți emoția din cuvintele mele, puteți încerca să vă puneți în locul meu, să fiți sceptici față de ceea ce scriu, să faceți presupuneri, dar cam atât. De aceea m-am gândit să scriu această postare, diferită față de cele pe care le scriu de obicei și să vă povestesc despre cum sunt eu acasă, în viața de zi cu zi. Cred că asta v-ar ajuta să îmi “creionați” în minte un profil mai aproape de adevăr.

Uneori am renunțat la mine

Eu nu sunt o mamă perfectă, asta e clar, chiar dacă par câteodată. Sunt una dintre acele mame cloșcă ce lasă baltă multe în favoarea copiilor. De când au fost mici i-am ținut mai mult pe lângă mine și i-am lăsat să plece doar când au dorit ei. De exemplu, dacă am o treabă undeva, îi las în împrejurimi cu cineva și mai puțin acasă. Am dormit cu ei în pat și încă fac asta, i-am ținut în brațe muuult timp, le-am răspuns la toate întrebările și am încercat să le satisfac cât de cât nevoile.

Pentru unii asta înseamnă să cocoloșești copiii, pentru mine așa s-a manifestat iubirea. Am considerat că timpul petrecut cu ei în copilărie e important, chiar dacă am renunțat la multe lucruri pe care le făceam pentru mine. Nu mă machiez des și am zile în care trag pe mine un tricou și o pereche de pantaloni ca să ies mai repede afară. Sper să se schimbe asta peste vreo doi ani când vor mai crește și se vor juca mai mult.

Eu nu am parte des de timp doar al meu, dar reușesc cu alte activități să îmi păstrez echilibrul. Avem ajutor la nevoie, Edy mai merge la grădiniță, dar Ioana e mereu în preajma mea.

Ce mâncăm?

Încerc să cresc copiii cu o alimentație corectă și cât mai sănătoasă. Bineînțeles că și noi mâncăm ciocolată și uneori cartofi prăjiți, dar limităm aceste obiceiuri cât mai mult. Luna asta nu știu dacă am prăjit cartofi o singură dată. Eu sunt disperată după dulce, dar mai mănânc cu nasul în dulap ca să nu copie și ei obiceiul :). Noi nu fumăm, nu bem cafea, iar sucuri acidulate bem foarte rar, la ocazii, chiar dacă avem un dulap plin în casă.

Înainte găteam mult mai mult și mai diversificat, dar de când am doi copii timpul e foarte puțin. Nu sunt o specialistă în ale gătitului, dar cât să supraviețuim, mă descurc. Prefer să prepar lucruri rapide, preferate și de copii. Cred că mâncărurile fierte prea mult sau combinațiile cu de toate își pierd din valorile nutritive. Fac ciorbe și supe, paste, orez, grătar cu salată, pește, chestii rapide la cuptor. Îmi place mult grătarul făcut afară și mă scutește de stat în bucătărie pentru că asta gătește soțul meu :).

Deciziile

Cred că iau în general decizii bune, dar mă și stresez în sinea mea că există variante mai bune sau că e nevoie să iau alte măsuri. Cred că orice mamă are frământări de acest gen. Îmi doresc să evoluez pentru copii, să îi ajut în special pe plan psihologic, pentru că eu cred că asta îi poate ajuta în viață.

Când există o problemă caut variante în mai multe direcții și pot să îmi asum greșelile și să fac schimbări. Îmi susțin părerea mult dacă simt că am dreptate.

Suntem o familie de raționali, așa că și eu și soțul meu ne regăsim de obicei pe aceeași lungime de undă. În fața copiilor ne susținem, chiar dacă simțim că celalalt a greșit și discutăm atunci când luăm decizii. Nu consider că avem certuri. Uneori ne contrazicem, ne supărăm, dar discutăm când ne trece și ne revenim.

Nu înjurăm, nu “scăpăm” cuvinte pe care copiii nu ar trebui să le audă. Credem în respect, în valori și nu mințim. Exemplul personal e de bază în creșterea copiilor.

Nervii

Când aveam doar un copil nu reușeam să mă enervez aproape deloc. Mereu am fost calmă și am căutat să obțin cooperarea, dar de când au crescut copiii, mă simt vulnerabilă. Ridic și eu câteodată vocea și mă enervez. Îmi vine uneori să mă arunc asupra lor de nervi și am momente când îmi închipui că fac asta. Mă vizualizez făcându-le lucruri, dar găsesc acel gram de stăpânire și nu îmi dau voie să merg mai departe.

Mă ajută foarte mult să citesc cărți de parenting sau să o ascult pe Urania Cremene (găsiți video-uri pe youtube dacă nu ați ascultat-o până acum). Mi se pare că ea găsește logica în orice și țin minte că a fost cea care mi-a dat avântul să schimb ceva în principiile mele de viață. Acum, când simt că vin zile în care îmi pierd răbdarea, citesc cărți sau o ascult și îmi regăsesc foarte foarte repede zenul.

Fiindcă locuim la curte, avem împrejurimi de explorat și facem asta foarte des. În general, dacă sunt doar cu copiii și simt că nu am răbdare, ies afară cu ei. Îmi revin extrem de repede când schimb decorul. Afară își găsesc și ei multe activități și îmi dau și mie acea pauză de care am nevoie din când în când.

Curățenie

Îmi place curățenia mult și aș putea recunoaște că am fost o maniacă. Când nu aveam copii, casa arăta ca o farmacie, cum se spune :). Ne place amândurora să ne protejăm lucrurile și să trăim într-un mediu sănătos, dar am devenit mai flexibili de când cu copiii.

Ei cresc și obiceiurile se schimbă. Împrăștie mai multe lucruri, se hârjonesc mai mult și sunt zile în care strâng și nici nu se observă. Fac patul acum, peste o oră sunt toate pe jos sau puse la grămadă pentru că ei s-au ascuns sub cuvertură. Fac în bucătărie, dar imediat vine fiecare cu câte o armată de jucării, plastilina, nasturi și ață. Simt că a revenit haosul, dar nu le interzic aceste lucruri.

Îmi place să îi văd fericiți și de foarte multe ori mă joc și eu cu ei. Mi se pare că așa se păstrează curățenia. Facem ceva, punem la loc și apoi continuăm. Nu prea le spun să strângă jucării decât seara înainte de culcare, dar și atunci îi ajut. Avem însă alte reguli ajutătoare: nu intrăm încălțați în casă, stergem dacă murdărim sau dacă vărsăm ceva, mâncăm doar în bucătărie etc.

Viața de zi cu zi m-a schimbat

De când am devenit mamă, simt că stima mea de sine a crescut foarte mult. Simt că am un cuvânt de spus și nu mai fac lucruri doar pentru că așa vrea lumea să vadă. Am învățat să îmi protejez copiii, să văd partea plină a paharului și să vorbesc atunci când am o părere. Cred că așa îmi păstrez echilibrul în fața unui tantrum sau a unui “sfătuitor” din acela care apare chiar când nu e nevoie.

Edy a fost diferit de la naștere. Eu cred despre el că e un copil gifted pentru că are o memorie și niște capacități speciale. Inteligența lui ne uimește, dar acest lucru a venit și cu câteva dezavantaje. Deoarece nu urmărește tiparul unui copil standard ci este unic, diferit în tot ceea ce face, multă lume se uită la noi altfel. Am susținut această unicitate, deși uneori am luptat contra vântului și am simțit emoții multe și grele. Probabil asta m-a ajutat să nu mă mai intereseze ce e în jur și să îmi văd de copii.

Din afară nu știu cum ne percepe lumea pe noi doi, părinții, dar simt că nu oricine ar putea trăi viața noastră. Nouă așa ne e bine și suntem împliniți, fericiți, îndrăgostiți, iar pentru mine asta e rețeta unei familii minunate.

Blogul

Îmi ia mult timp acest “job” suplimentar. Petrec minim 3 ore la un articol în care simt că am cuvintele la mine plus aranjarea în pagină, dar uneori mult mai mult. De aceea prefer să scriu noaptea și să aranjez sau să modific pe parcurs. Mi-aș dori să pot scrie în fiecare zi, dar ar fi un efort supraomenesc pe care chiar nu îl pot face momentan. Doamne, de ce trebuie să dormim și de ce ziua e așa scurtă?

Cred că fără blog aș avea mult mai mult timp, dar simt că am o împlinire sufletească cu el. După sondajul de zilele trecute nici gând să renunț :). A fost un feedback grozav, serios.

Cred că am mult de muncit ca să fac tot ce îmi propun. Dar știi, lucrurile niciodată nu trebuie să fie gata din prima. E important să clădim o casă cărămidă cu cărămidă, să ne asigurăm stabilitatea pe mai încolo. Iar voi m-ați susținut și m-ați ajutat să simt că pun câte o “cărămidă” la acest blog.

Mulțumesc tuturor! Sper să găsesc în mine tot ce e nevoie să continui acest proiect, emotiidemamica.ro.

Dacă am omis să vă povestesc lucruri care vă interesau, lăsați comentarii :).

Cu drag,

Luiza.

Facebook Comments
Indigestia la copii. Cum se manifestă? Cum acționăm?
Bulina, mecanism de recompensă sau pedeapsă la grădiniță - Pro sau contra?

1 Comment

  • Despre mine, întrebări de la voi - Emoţii de mămică

    nov. 12, 2018

    Reply

    […] Nu puteți ști ce e “în culise”. Puteți doar bănui, interpreta cuvintele mele, cum am mai spus și cu altă ocazie. De la voi poate se vede o viață perfectă sau vă închipuiți că eu nu […]

Lasă un răspuns