De curând, m-a sunat mămica unui coleg de-al fiului meu, să mă anunțe că există probleme mari la grădiniță. Mi-a spus că sunt mai mulți părinți care susțin că educatoarea lovește copii, că țipă la ei, că unii copii nu vor să mai meargă pe tura ei pentru că le e frică. Mi-a zis multe alte lucruri care pe mine m-au lăsat cu gura căscată.

Bineînțeles că prima dată m-am gândit la fiul meu, la comportamentul lui. Eu de la începutul anului trecut am fost sceptică cu educatoarele. Toată lumea credea că am eu o problemă, că am pretenții prea mari, dar de fapt, ceva nu era în regulă. Mai țineți minte articolul „Când educatoarea nu e pe aceeași lungime de undă cu părinții„? Atunci vă povestisem ce întâmplări m-au făcut să pun sub semnul întrebării felul lor de a acționa.

Din acest an a venit o altă educatoare, dar se pare că și cea care a plecat a avut comportament agresiv. Așa susțin părinții, deși nu au luat nicio măsură. Eu l-am dus pe Edy foarte puțin anul trecut (vreo 2-3 luni adunate) și nu am reușit să mă familiarizez cu ce se întâmpla acolo. Edy nu e un copil problemă, dar plângea când îl duceam și prefera să stea retras decât să se implice. El nu a fost lovit.

Educatoarea cea nouă, din acest an, a intrat imediat la inima tuturor copiilor. Faptul că se joacă cu ei încontinuu și le dă activități amuzante a echilibrat cumva balanța. Fiul meu e fericit la grădiniță datorită ei, face lucruri noi și interesante, iar pentru mine asta contează cel mai mult. Cred că văzând evoluția nu am mai apucat să realizez că există și probleme, deși Edy încă spune că acasă e mai bine și mai frumos.

Educatoarea lovește – asta au zis părinții când ne-am întâlnit…

Educatoarea care a rămas de anul trecut, cea cu 25 de ani de experiență în spate, era cea cu semnul întrebării. Am hotărât să ne întâlnim mai mulți părinți, să vorbim despre ce se întâmplă acolo, iar unii au povestit că au văzut-o cum trăgea copii de mână. Alții spuneau ce le-au povestit cei mici acasă, cum îi lua pe sus, de păr, de urechi, cum îi trăgea de mână sau le dădea palme la fund. Cu această ocazie am aflat și că doamna a ajuns la grupa noastră mutată disciplinar.

Pentru mine a fost o discuție care m-a speriat, drept să vă spun. Eu nu îmi lovesc copilul și nici nu vreau să fie părtaș la astfel de lucruri. Nu înțelegeam nici de ce părinții nu au luat atitudine. Adică pentru majoritatea copiilor din grupă este al treilea an cu această doamnă. Unii părinți au spus că nici ei nu lovesc acasă, dar alții au zis:”eu recunosc că acasă mai lovesc, dar nu sunt de acord să lovească și doamna” sau „ei da, îi bate. Doar nu le-a rupt capul”. Concluziile sunt de prisos în aceste cazuri.

În urma discuției cu părinții, am hotărât să îi cerem socoteală doamnei, dar nu doar unul sau doi părinți, pentru că s-ar răsfrânge apoi asupra copiilor, ci cât mai mulți. Deși au fost anunțați toți părinții, doar cațiva au vrut să participe la discuție. Mi s-au părut toți porniți să se implice, să reușim să schimbăm ceva.

Educatoarea lovește doar câțiva copii, însă acest comportament are efect negativ asupra tuturor

Pentru că discuția cu doamna avea loc următoarea zi, am avut timp să stau de vorbă și cu fiul meu. Mi-a confirmat câteva secvențe pe care părinții le povestiseră, iar despre unele nu știa. L-am întrebat dacă el crede că doamna a procedat bine și a zis că da, că erau copiii obraznici și au meritat. Asta e concluzia pe care o trage un copil când vede așa ceva, chiar dacă nu e lovit. Nu mi se pare normal.

M-am gândit că nu se va schimba nimic dacă stăm acasă și dacă nu luăm atitudine. Nicăieri nu se schimbă nimic dacă lumea tace. Probabil părinții aleg să lase timpul să treacă, dar aceste lucruri pot produce sechele foarte mari copiilor. Mutatul în altă parte nu e o soluție, se poate repeta scenariul oriunde.

Mi-am făcut în minte planuri. Am întors problema pe toate părțile în acea seară. La vârsta educatoarei îmi pot închipui că așa face dintotdeauna și că nu se poate schimba peste noapte. A prins vremurile acelea când trebuia să bagi frica în copii ca sa te asculte. Ea nu are copii să știe că acasă ei se pot comporta diferit sau că nu e întotdeauna vina părinților. Ce soluții am găsit? Credeți că am mers mai departe?

Da, am hotărât să mergem la ea. Doamna a fost anunțată că venim să discutăm, așa că a doua zi după ce am luat copiii am așteptat-o să vorbim. Cum a fost? Asta vă povestesc în articolul următor.

Până atunci vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook dacă nu ați făcut-o deja. Acolo primiți notificări când apare următorul articol.

Pe curând!