Activitati si jocuri / Produse, cumparaturi, review

Karturi cu pedale pentru copii – ca să îi menținem activi și fericiți

Karturi cu pedale pentru copii

Poate că uneori copiii stau prea mult cu ochii în tabletă, smartphone sau televizor. Asta le face rău, iar pe noi ne panichează, nu-i așa? Mulți părinți se plâng de dependența copiilor de gadgeturi. Nu vrem să se ajungă la asta, de aceea ne întrebăm: “Oare ce i-ar convinge să renunțe la ecrane?”. Bicicleta și trotineta poate că li se par banale. Au nevoie de o abordare nouă, pe care o regăsesc în aceste karturi cu pedale pentru copii.

Atunci când copilul e mic, nu simți riscurile la care este expus în fața ecranului

Dacă îl lași să se uite la filmulețe și să se joace, ți se pare că asta îl ajută. Pare că învață ceva în plus, că își coordonează degetele perfect să îndeplinească misiuni. Dar de fapt, începe să renunțe la activitățile fizice din realitate în favoarea desenelor și jocurilor. Cu timpul, îți dai seama că ai un alt copil. Unul timid, care socializează foarte greu, care nu are prieteni decât virtuali, care se exprimă greu și nu este foarte deschis la discuții.

Este dificil să recupereze timpul pierdut. În plus, obezitatea infantilă e un subiect care ar trebui să ne preocupe foarte mult. Studiile cele mai recente spun că unul din 4 copii de 8 ani este obez. Obiceiurile sănătoase (de tot felul, nu doar alimentare) se învață de acasă.

Îți propun să îți ajuți copilul să aibă în permanență activități în aer liber.

Chiar dacă doar vă plimbați împreună, culegeți flori sau faceți o întrecere, important este să fiți afară, în aer liber. Așa vă oxigenați creierele, râdeți și vă conectați cât mai mult posibil.

Când eram eu mică, țin minte că în zona cu carusel erau karturi cu pedale pentru copii. Contra cost, puteai face o întrecere cu încă doi sau trei copii, printre cauciucuri. Nu erau cu telecomandă, cum sunt multe dintre mașinuțele de acum. Erau cu pedale și trebuia să fii vigilent. Toată lumea se aduna să le vadă, mai ales că nu era ceva accesibil tuturor. Dar uite că timpul a trecut și au devenit accesibile.Karturi cu pedale pentru copii

De unde cumpărăm karturi cu pedale pentru copii?

Edy are 4 ani și bicicleta nu îl pasionează absolut deloc. Ne spune că o să vrea când o să crească mai mare. A pedalat pe una într-un magazin, dar nu a vrut-o. În schimb, prima dată când a văzut un kart cu pedale pentru copii, a fost super încântat și mi-a spus că asta își dorește.

Am avut încredere că cele de pe www.kidscare.ro sunt de calitate și potrivite pentru nevoile noastre. Vă spun sincer că nu am dat greș. Am primit coletul a doua zi după ce mi s-a spus că l-au trimis, am montat kartul repede și de atunci am avut o activitate nouă în curte. E super când putem diversifica.

Modelul pe care îl vedeți este potrivit de la vârsta de 4 ani până la aproximativ 9 ani. Adică pentru copii cu înălțimea între 90 și 135 cm. Are structura metalică, deci e trainic, scaun reglabil în două poziții și frână. Mi se pare foarte practic.

Pedalele se pot bloca, așa că o putem plimba și pe Ioana cu el, ca și cu mașina. La vârsta ei nu ajunge la pedale, dar îi place să își copie fratele și el îi face pe plac.

Karturi cu pedale pemtru copii

Pentru noi a fost o alegere foarte bună și aș vrea să știți că suntem super încântați. La valori de peste 150 lei nu se plătește transportul, deci poți lua karturi copii exact la prețul de pe site. Raportul calitate preț este foarte bun și au și reduceri. Vă invit să vă uitați pe site, să vă convingeți. Modelul pe care îl avem noi îl găsiți aici.

Karturi cu pedale pentru copii

Pe curând!

Facebook Comments
Cărți ilustrate pentru copii de la Editura Casa
Creierul și inteligența emoțională de Daniel Goleman

1 Comment

  • avatar image

    Adina

    oct. 03, 2018

    Reply

    Ce smecherie! Nu stiam ca sunt asa accesibile. Misto.

Lasă un răspuns