Încă de când se dezvoltă în uter micul embrion, ne facem planuri pentru cum vom aborda anumite situații. Iar apoi, ca majoritatea părinților, avem tendința să grăbim lucrurile. Nu știm ce urmează, știm doar că îi vrem în vârful piramidei. Ne dorim să îi vedem că sunt competitivi, că se bagă în față, iar când nu fac asta le spunem copiilor lucruri care credem că îi motivează. Vrem să îi ajutăm, dar de fapt acele lucruri au efect negativ.

Te-ai gândit vreodată că există și lucruri „de bine” care fac rău? Să știi că există. Deși ceea ce spui sună a încurajare sau pune accentul pe ceea ce copilul face bine, unele lucruri trebuie evitate! Stiu că sună ciudat, dar mai bine îți explic la ce mă refer.

Iată câteva lucruri pe care le spunem copiilor cu scopul de a-i ajuta, dar care, de fapt, au efect negativ:

O să cazi!

Copilul e cocoțat pe un gard sau fuge pe rampa de la magazin, face sărituri de pe scări sau urcă invers pe tobogan. Primul lucru pe care îți vine să i-l spui este: „O să cazi!”. La prima vedere, nu e nimic rău în a-i spune asta. Adică chiar e periculos ceea ce face și încerci cumva să îi mai tai din elan.

Când aude acest lucru, de obicei el nu mai reacționează. Vrea să nu fie dădăcit și crede că e în stare să își mențină echilibrul așa că se preface că nu aude. De fapt, vrea efectiv să îți demonstreze că va reuși. Apoi cade și se simte rușinat față de tine. Cumva tu ai câștigat și asta îl deranjează foarte tare. Dacă adaugi și „ți-am zis eu”, e ca și cum i-ai ținut teorie o zi întreagă.

Cred că e mult mai potrivit să spunem „poți să cazi” sau „riști să cazi” atunci când sesizăm o situație ca cele de mai sus. Adică îi spunem că există riscul acela, dar el poate alege dacă și-l asumă sau nu. Iar acest lucru are doar beneficii pe termen lung. Copilul învață să vadă pericolul mai ușor, să își asume riscuri și să aleagă. Noi am folosit această tehnică cu succes încă de când Edy era foarte mic și chiar face minuni.

„Lasă-mă pe mine!”

Copilul de 4 ani încearcă să umple un pahar cu apă. Noi ne gândim că îl va vărsa și că e grea sticla, așa că spunem: „lasă-mă pe mine”. Ne pregătim să plecăm undeva și vedem copilul că se chinuie cu pantalonii, că i-a pus invers, așa că venim cu soluția: „lasă-mă pe mine”. Copilul vrea să facă un turn din cuburi și după ce pune patru dintre ele, al cincilea cade. „Lasă-mă pe mine!” îi spunem.

Vrem să îl ajutăm, să scape de frustrarea care îl cuprinde când vede că nu îi iese din prima, dar de fapt nu îl ajutăm deloc. Mesajul pe care i-l transmitem este: „tu nu poți, nu are rost să mai încerci, pentru că oricum nu îți iese”. Asta nu e încurajator.

Am putea să păstrăm distanța până când suntem solicitați sau am putea găsi modalități mai prietenoase de a ajuta. Am putea începe prin a întreba: „crezi că ai nevoie să te ajut?”.

„Bravo! Ce copil bun!”

Ne bucurăm când vedem cum copilul nostru face lucruri minunate și vrem să știe că a făcut ceva bine, ca să mai facă, așa că îl recompensăm spunând „bravo”. Doar că acest obicei, pe termen lung, nu are efecte bune. Odată ce începem așa, copilul așteaptă mereu această apreciere.

Bebelușul care a mâncat tot spune „bavoo”, la fel și copilul care a aplaudat, care a dansat, care a desenat, care a adus ceva etc. La un moment dat, el face lucruri doar pentru acest cuvânt. Nu conștientizează ce face efectiv pentru a ajunge la rezultat, ce l-ar determina să-și îmbunătățească performanțele. În plus, așteaptă aprecieri și pentru lucruri pe care e dator să le facă. De exemplu, pentru spălatul pe mâini. Dacă renunțăm la „bravo”, copilul nu va mai fi motivat să se spele pe mâini. Ce lecție i-am predat astfel?

Am putea să constatăm lucrurile bune punând în valoare acțiunea pe care a urmat-o. De exemplu: „ai reușit să iei săpunul de pe dulap singur și ți-ai curățat mâinile”, „cred că te simți foarte bine cu mâinile atât de curate și care miros atât de bine”. Îi îndreptăm, astfel, atenția către lucrul cu adevărat important, iar el de asta are nevoie.

„Ce copil bun!” este o etichetă pe care o punem pe copil, chiar dacă, zicem noi, e „de bine”. Etichetele, atât cele bune cât și cele rele nu ne ajută în viață. Mai bine îi spui: „ai făcut o treabă bună”. Am mai scris detaliat despre etichete aici.

„Hai, mai încearcă! E foarte simplu!”

Copilul încearcă să se încalțe cu pantofii, dar când vede că nu îi iese, începe să se agite sau să se smiorcăie, cum zic unii. Tu vrei să îl încurajezi, pentru că știi că dacă se mai străduiește puțin e posibil să îi iasă. Ce îi spui? „Haaai! Mai încearcă! E simplu, sigur îți iese! Știu că poți!”. Îi și arăți cum să facă și când îi explici, la tine chiar pare ușor de făcut.

E un fel de încurajare să le spunem așa, însă hai să ne gândim la urmări. Să zicem că până la urmă copilul reușește. Dacă tu i-ai zis că e simplu, nu mai are nicio satisfacție. Adică na, a făcut ceva nu prea important. Dacă nu reușește și totuși era un lucru atât de simplu, care mai e rostul să încerce? Va simți că nu e în stare, așa că următoarele dăți vei auzi: „eu nu pot”.

Dacă vrei cu adevărat să îl încurajezi, spune-i că e greu să se încalțe dar va reuși dacă va repeta de mai multe ori. Pentru el chiar e greu și chiar asta simte,  iar cuvintele tale îl vor ajuta să nu renunțe ușor. Pe viitor va ști să încerce de mai multe ori ca să îi reușească.

De gândești cum se va simți când va reuși? Se va simți mândru. Știi de ce? Că era un lucru greu de făcut și el nu sa dat bătut. Sună diferit, așa e?

„Fă-mă mandră” sau „Sunt mândră de tine”

Copilul a primit o bulină la grădiniță și când iese de la grupă vine repede să ți-o arate: „mami, uite ce am primit!”. Răspunsul tau? „Wow, sunt mândră de tine!”. Nu mai intru în polemica despre bulinele de la grădiniță, care sunt un mecanism de recompensă cu care eu nu sunt de acord. Ideea e că acel „sunt mândră de tine” are efectul cuvântului „bravo”. Copilul vrea să ne mulțumească pe noi când face ceva, nu face pentru că așa este normal.

Ce ai putea face diferit? Spune-i: „cred că ești foarte mândru de tine că ai reușit”. Cred că e mai important să înțeleagă că acea mândrie e a lui. Asta îi ridică stima de sine. Bineînțeles că ești și tu mândră, dar e mai important să îl înveți și pe el să simtă asta.

Când pleacă să spună poezia de la serbare nu îi spune: „fă-mă mândră!”. Tu ar trebui să fii mândră orice ar face copilul tău. Încurajează-l altfel. De exemplu: ” abia aștept să văd cum îți stă pe scenă!”.

„Tu ești cel mai frumos copil”, „ești cel mai deștept” etc.

Fiecare dintre noi credem că avem cei mai cei copiii. Și e normal să fie așa. Dar să știi că nici al meu și nici al tău nu e cel mai frumos sau mai deștept din lume. De ce am vrea să creadă ei asta despre ei? Dacă le vom spune acest lucru, vor vedea un dușman în fiecare copil care li se va părea mai presus. Se vor compara și vor intra într-o competiție nesănătoasă, iar asta le dezvoltă egocentrismul, nu stima de sine. Ce sa le spunem copiilor ca să înțeleagă că îi considerăm cei mai cei dar să evităm competiția? Putem spune: „pentru mine ești cel mai frumos, deștept din lume”.

Copiii chiar înțeleg diferențele! Ei primesc cuvintele fix așa cum sunt spuse. Dacă noi reușim să îi încurajăm într-un mod sănătos, pe viitor avem numai de câștigat. E important să ne gândim ce să le spunem copiilor ca să îi motivăm și să îi ajutăm să se perfecționeze. Pe termen lung vor avea de câștigat din asta, iar noi la fel :).

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu tot ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook emotiidemamica.