Povestiri din viata

“Sărut mâna” – formula de salut a copilăriei

Sărut mâna salut

Dacă ai trăit la țară, la bunici, când erai mic, e imposibil să nu cunoști formula de adresare obligatorie pentru orice persoană care trecea pe lângă tine. Mai exact “sărut mâna” acela spus la preot, vecinei de vizavi, lui nenea Marcel, doamnei profesoare, lui tanti Geta sau oricărui străin pe care îl întâlneai pe stradă.

Mă amuz acum când mă gândesc, chiar dacă atunci nu îmi pica bine deloc. Eu nu făceam acest lucru pentru că eram politicoasă, ci pentru că așa mi se cerea de acasă. Nu voiam să fac familia de râs. Când veneam din sat și mă întreba bunica cu cine m-am întâlnit, mă întreba: “ai dat sărut mâna?”. Era important pentru ea să nu o fac de rușine, deci mă conformam.

Bineînțeles că am aflat târziu ce înseamnă această formulă de adresare și care e rolul ei. Folosind “sărumâna”, nicidecum “sărut mâna”, nu mă prindeam ce semnifică ea de fapt. Spuneam la bărbați, la femei, oriunde și oricând.

De când am mai crescut, am simțit că am nevoie de schimbări și că pot alege cum salut. “Bună ziua” mi se pare mult mai potrivit pentru persoane de orice vârstă și indiferent de sex. E o variantă pe care o folosesc foarte des și care nu mă mai face să mă simt incomod.

Respectul apare în funcție de meserie?

La preot știam că spune toată lumea “sărut mâna” pentru că gestul în sine de a săruta mâna încă se practică. Unii bărbați mai sărută și mâna femeilor, dar e un obicei care se pierde odată cu apariția generațiilor tinere. Pentru mine nu e nicio pierdere, dacă mă întrebați. Eu cred că respectul se manifestă în cu totul alt mod, nu cu pupatul mâinii.

Când eram mică, nu prea am avut tangență cu medicii și spitalele, dar de când am rămas însărcinată am întâlnit mulți medici, atât pentru mine cât și pentru copii. Ce am observat doarte des este că majoritatea oamenilor îi salută cu “sărut mâna”. Chiar ieri am văzut o femeie de peste 60 de ani care i-a zis medicului de familie așa. De aceea am hotărât să scriu și acest articol, am fost un pic intrigată.

Știu că medicul e cineva foarte important în viața noastră și că de multe ori ne scoate dintr-un impas în care nu vrem să ajungem vreodată. Știu că orice medic merită mult respect și că meseria sa este foarte importantă pentru noi toți. Dar sunt și alte meserii fără de care nu ar fi bine. De ce nu spunem “sărut mâna” la pompieri? De ce nu spunem profesorilor care ne ghidează mulți ani din viață sau pentru că ne învață copiii? De ce nu spunem celor care au grijă să curețe orașul ca să trăim într-un mediu sănătos? De ce nu spunem celor care dirijează circulația și ne feresc de accidente?

Cred că am rămas de pe vremuri cu niște idei preconcepute despre meserii importante și mai puțin importante. Acest “sărut mâna” spus pentru că așa se spune, cum făceam și eu în copilărie, nu mi se pare o dovadă de respect neapărat. Mai mult, mi se pare că oamenii spun așa medicilor pentru că vor să primească atenție mai mare. Așa o fi?

Ce îi învățăm noi pe copiii noștri? Cum răspund la salut? Ai mei spun “sărut mâna”?

Copiilor mei nu le-am impus să spună într-un fel sau altul. Am vorbit despre a fi politicoși, de a saluta la venire și la plecare, însă formula de salut au prins-o din zbor de la noi. Câteodată spun “salut”, “bună ziua”, “sărut mâna”, “pa”, “la revedere” în funcție de cum ne aud pe noi și mie mi se pare destul.

Dacă eu spun “bună ziua” atunci când merg la medic, nu mi se pare o lipsă de respect. Și nu mi se pare nici dacă copilul meu spune la fel ca mine. Important este să ne simțim în sinea noastra politicoși, nu se facem lucrurile pentru că așa vor părinții sau bunicii. Cred că asta e lecția pe care vreau să o învețe copiii noștri.

Eu încă spun “sărut mâna” și cred că e potrivit atunci când ne adresăm părinților, nașilor, preotului sau unor persoane foarte în vârstă, dar nu o să oblig copiii să spună cuiva cum vreau eu. Vor învăța pe parcurs și vor găsi varianta optimă pentru ei, cu care să se simtă comod și respectuoși.

Tu cum procedezi? Cum a fost în copilăria ta? Ai schimbat acum ceva?

 

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu tot ce postez, urmărește-mă pe Pagina de Facebook!

 

Facebook Comments
DIY - Costum legumă (morcov) pentru copii de grădiniță
Experiența noastră cu peștii Betta Splendens

4 Comments

  • avatar image

    Poteci de dor

    oct. 29, 2018

    Reply

    „Sărumâna” spuneam eu când eram mică. Şi să ştii că şi acum, când merg acasă şi mă întâlnesc cu vecinii, tot aşa-mi vine să zic. Deşi cumva mi se pare ciudat să le zic bărbaţilor aşa. Dar „bună-ziua” îmi pare mai distant. E ciudat, nu ştiu de ce simt asta. Cu „bună-ziua” salut pe oricine, dar parcă pe oamenii ăia, lângă care am crescut, nu-mi vine să-i salut aşa.

    • avatar image

      Emoţii de mamică

      oct. 29, 2018

      Reply

      Deci este formula de salut a copilariei

      • avatar image

        Poteci de dor

        oct. 29, 2018

        Reply

        Aşa o văd. Dar sigur, nu aş lăsa acum niciun copil să-mi zică aşa. La mine e cu ceau :D

  • avatar image

    Florina

    oct. 29, 2018

    Reply

    La mine partea e "ceau" e cel putin ciudata, eu fiind peste 3 decenii bucuresteanca si acum cetatean al Brasovului. Aici oamenii se mai saluta cu SERVUS. E destul de greu sa adopti ceva ce nu ti se potriveste si aici ma refer la faptul ca niste rude din Banat, dupa ce m-au cunoscut mi-au zis asa pe un ton imperativ sa le spun ceau ca altfel se supara. Le-am zis respectuos ca mie CEAU mi se pare italienesc ca eu n-am fost deloc obisnuita si nu prea au prieput saracii :) Eu zic BUNA si BUNA ZIUA :)

Lasă un răspuns