Când ești părinte de copil peste 1-2 ani, știi că urmează încă un pas mare și greu, nu peste mult timp. Este vorba despre adaptarea la grădiniță. Monica, blogger pe https://faurimoameni.ro, ne povestește despre experiența fiului ei și ne dă câteva repere referitoare la acest moment:

„A început grădinița de ceva timp și copilul încă plânge dimineața, se agață de tine, încă spune că nu vrea să meargă, nu mănâncă acolo, e nervos sau retras. Ce e de făcut? Continui tot așa în speranța că se va adapta? Schimbi grădinița? Cauți o bonă? Îți petreci nopțile gândindu-te că ceva nu e ok și știi că e nevoie să faci o schimbare, să îți ajuți puiul. Îți cunoști copilul și știi de ce are nevoie, iar acum el nu dă semne că i-ar fi bine.

În primul rând, vreau să menționez că plânsul copilului trebuie acceptat, îi e realmente greu. Și nouă ne e greu atunci când schimbăm locul de muncă, iar noi știm deja la ce să ne așteptăm. Ei au stat acasă până nu demult și acum trebuie să stea printre necunoscuți, cu o groază de alți copii, și ei speriați, care țipă, plâng, mai și lovesc poate. Adaptarea la grădiniță cere timp, nu se va întâmpla nimic peste noapte.

Ce înseamnă să se adapteze?

În primul rând să nu mai dea semne că îi e frică să fie lăsat acolo, să nu mai plângă. Asta ar trebui să se întâmple în prima lună. Apoi, încet-încet, să accepte să mănânce acolo, să meargă la baie, să intre în jocul altor copii.

Dacă după o lună – două copilul tot plânge dimineața și spune că nu vrea la grădiniță, dacă îi e teamă, dacă se trezește noaptea plângând, ori dacă își caută motive ca să nu fie dus la grădiniță, cel mai probabil el nu se va adapta acolo, ci se va resemna în cel mai bun caz.

De ce spun asta? Pentru că este clar că există un motiv sau mai multe pentru care copilului nu îi este bine în acel loc. Chiar dacă din ce știi nu este bătut, chiar dacă (crezi că) nu se țipă la el, chiar dacă fac activități frumoase.

Dacă el, cel care te adoră și are încredere în tine îți transmite că nu îi e bine acolo, trebuie să îl crezi și să faci ceva în acest sens, indiferent de cât de incomod ți-ar fi. Nu, nu este răsfățat, nu e agățat de fusta mamei, ci pur și simplu îți cere ajutorul. Acea grădiniță nu este ok pentru el.

Cum a fost adaptarea la grădiniță în cazul nostru?

Prima tentativă de a merge la grădiniță am avut-o în vară (pentru o acomodare cât mai ușoară speram noi) la o grădiniță bine văzută, cu activități frumoase. Dar degeaba ni s-a părut nouă că este o alegere bună, băiatul nu a dorit să stea cu ceilalți copii, nu a vrut să se joace și în fiecare zi plângea, țipa și ne spunea că nu vrea să meargă.

Încercarea a durat trei săptămâni, apoi am discutat cu el și am ales de comun acord să renunțăm până în toamnă. A venit apoi o perioadă de anxietate cruntă, la 4 ani el voia să fie mereu cineva lângă el, nu puteai sta în altă cameră, că venea după tine. El, copilul care la 3 ani alegea singur să doarmă la bunici fără noi, credea în sufletul său că va fi părăsit. I-am arătat iubire, i-am fost alături, l-am asigurat că nu plecăm nicăieri. Ușor-ușor am trecut și peste asta.

A doua încercare a fost de fapt o reușită. Am pornit prost, cu el spunându-ne că nu va merge niciodată la grădiniță (având în suflet experiența anterioară) sau la școală și că va sta mereu acasă, cu noi. Ce se întâmpla? Îi era frică. A acceptat să meargă totuși, să vadă grădinița. Apoi a vrut să meargă zilnic, împreună cu tatăl său. După câteva zile ne spunea că abia așteaptă să meargă acolo. După o lună stătea acolo fără părinte.

Care a fost diferența?

– Educatoarea a stat câteva ore și s-a jucat doar cu el, în prima zi, în prezența tatălui și în afara orelor de program, pentru a stabili o relație cu copilul.

– Băiatul s-a familiarizat cu locul în ritmul său.

– Părintele a fost relaxat și prin prezența și atitudinea sa a validat că totul este ok, apoi a așteptat validarea copilului.

– Cel mic a fost lăsat să decidă el când este pregătit să stea singur acolo, fără părinte.
Educatoarea nu a pus presiune ca lucrurile să se petrecă mai repede.

-Desprinderea a avut loc natural, fără grabă din partea adulților, dar cu ghidaj.

– Am avut o discuție de 2 ore în care am vorbit cu educatoarea despre copil, despre evoluția sa de la naștere până în prezent, despre felul său de a fi, preferințele sale, grijile noastre ca părinți.

– Colectivul este mic, de doar 15 copii, față de grădinița anterioară, unde erau 30.

– Acum știm că Octavian merge la o grădiniță unde se simte bine, avem încredere în personal, suntem relaxați, iar el pleacă dimineața voios, țopăind.

Ce vreau să îți spun prin acest articol e un lucru simplu: ascultă-ți copilul, chiar dacă el alege moduri neplăcute de a-ți transmite că nu îi e bine!

Dacă după o lună el tot plânge, vociferează, e nervos, îi e teamă să fie lăsat la grădiniță, ia în calcul ideea că nu îi e bine acolo și fă o schimbare. El nu se va adapta, cel mult se va resemna dacă mergeți tot înainte așa.

În caz că nu ești convins(ă) că grădinița trebuie schimbată, dar e clar că există o problemă și ai vrea să afli de la copil ce îl deranjează acolo, iar acesta nu îți spune, îți sugerez să joci cu el unul din jocurile propuse aici.

Poate este un copil care îl tachinează, poate este prea multă gălăgie, ori poate educatoarea îi bruschează pe copii. Încearcă să afli. Vorbește și cu educatoarea, vezi dacă este realmente dornică să vă ajute într-un mod blând, empatic. Dacă nu găsești înțelegere și copilul nu e ok, nu ezita să schimbi grădinița.

Dacă îi iei în considerare punctul de vedere, el va vedea că îl asculți, că îl înțelegi, că îi ești alături, iar lucrurile vor merge mai bine. Veți găsi alt loc mai potrivit pentru voi, așa cum ni s-a întâmplat și nouă.

Dacă dorești să citești povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni.”

Cum a fost în cazul vostru adaptarea la grădiniță?