Edy nu are multe desene animate preferate. De obicei ținem televizorul deschis dimineața și seara, dar și așa ne ferim pe cât posibil de el, pentru că nu aduce mari beneficii. Fiul meu înțelege că nu sunt de acord să vizioneze mult, așa că acesta nu e un subiect care creează probleme la noi în familie.

Atunci când totuși se uită, îmi doresc să aleagă ceva de calitate. Și da, exista desene animate din care cred că cei mici pot extrage lucruri bune. Există desene care îi învață despre prietenie, despre cum să reacționeze în anumite situații, desene care îi învață despre vizita la medic de exemplu etc. Însă nu despre asta voiam să vă vorbesc astăzi, ci despre ceea ce învățăm noi, părinții, din desenele animate.

Ce învățăm noi, părinții, din desene animate?

Am observat că în desenele animate cu familii și întâmplări frumoase (doar în unele, pentru că am văzut și desene prost realizate) se folosește un limbaj potrivit, civilizat, în care copilului i se acceptă părerile și se promovează respectul. Probabil evoluăm și producătorii de desene animate înțeleg nevoile noastre de acum.

Un exemplu de desen animat care mi se pare potrivit pentru copiii prescolari ar putea fi: „Prietena mea, Conni”. Dar pe lângă ideea simpatică a desenului, avem și noi părinții de învățat. Uitându-mă la un episod, m-a făcut să mă gândesc mai mult la comportamentul nostru. De ce? Pentru că în desene animate părinții sunt mereu blânzi. Au răspunsuri potrivite pentru întrebările dificile, își păstrează tonul vocii atunci când copiii greșesc și caută întotdeauna soluții optime.

Mama lui Conni, adică a fetiței din desene, este tipul de mamă pe care eu îl apreciez mult. Știu că acela e un rol gândit și că noi nu avem timp să gândim replicile într-o situație dificilă și plină de emoții, dar cred că prin antrenament putem deveni o variantă mai bună a noastră.

De exemplu, în viața reală, noi avem tendința de a cicăli, de a țipa, de a certa, de a face copiii să sufere, pentru că noi considerăm că dacă nu facem ceva de acest gen, copilul nu va realiza că a greșit. Iar noi devenim efectiv o furtună, ca el să înțeleagă asta și să nu mai repete greșeala data viitoare. Așa am fost crescuți la rândul nostru.

Diferențe de reacții

Hai să ne închipuim ce am face dacă am merge cu copilul în magazin și, într-un moment de neatenție, el ar pleca de lângă noi să caute ceva. Îl pierdem efectiv prin magazin și nu știm unde e. Începem să îl căutăm cu disperare, iar frica noastră crește tot mai mult. Deși nu trece mult timp, nouă ni se pare o veșnicie. Ne trec prin cap cele mai sumbre scenarii și în final îl găsim. Cum reacționăm?

Probabil mulți ar certa copilul: „Unde ai fost? Te-am căutat peste tot! Să nu mai pleci niciodată așa! Mi-am făcut o grămadă de griji!”. Există și părinți care lovesc în astfel de situații și îmi amintesc un caz de acest fel.

Puțini ar îmbrățișa copilul cu drag și ar spune: „Ești bine? Ți-a fost frică? Ai crezut că nu o să ne mai găsim, așa e? Eu la asta m-am gândit! Mă bucur că ești aici acum!”.

Este important să ne gândim că există situații în viață care se întâmplă din vina noastră sau a copilului, dar reacțiile noastre pot crea între noi și ei o legătură specială. Sau pot rupe acea legătură. Am văzut în desene animate ghidușii de-ale copiilor pe care părinții le-au primit cu blândețe și care s-au incheiat plăcut, cu lecții învățate, ca și în exemplul de mai sus. Deci eu cred că desenele animate de calitate pot fi și pentru noi de ajutor.

Educația cu blândețe are efect, iar vorbele bune întotdeauna creează o legătură frumoasă între două persoane. Desenele animate chiar mi se par un exemplu bun de a exersa soluții și moduri de abordare pornind de la situații de acolo. Cred că dacă am exersa astfel, ne-am simți mai încrezători în anumite situații chiar dacă vor aparea și altele care ne pun la limita răbdării. Tot ar fi un mic ajutor.

Tu ce părere ai?

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu tot ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.