Iubirea pentru copii este minunată și probabil, pe oricare dintre noi, părinții, ai întreba, ai primi același răspuns: „bineînțeles că îmi iubesc copilul! Este viața mea!”. Dacă te uiți, însă, de la distanță, vei vedea multe diferențe. Există multe tipuri de părinți. Fiecare are un anumit stil, în funcție de bagajul de valori cu care a pornit în viață. Deși noi avem multă iubire în sufletul nostru, uneori cei mici nu simt că o primesc, în aceeași măsură precum o simțim noi.

De multe ori credem că facem lucrurile exact așa cum trebuie, dar, de fapt, parentingul nu poate atinge perfecțiunea. Putem evolua în bine, dar întotdeauna vom face greșeli pe care le vom conștientiza sau nu. Important este să vedem ce putem schimba.

Dacă cineva te-ar întreba: „copilul tău știe că îl iubești?” nu ai sta mult pe gânduri, nu? Ai spune, ca și mine de altfel: „normal că știe!”. Dar întrebarea e… Chiar știe? De unde știe asta? Ce facem noi pentru ca ei să știe că îi iubim?

Iubirea pentru copii reiese din cuvinte, din fapte?

Pentru copii, iubirea nu se măsoară în bani. Da, ei își doresc multe și se bucură la fiecare lucru nou pe care îl primesc, dar asta nu le aduce și acea căldură sufletească de care au atâta nevoie. Iubirea pentru copii nu vine nici din discuții seci de genul „ce ai făcut azi la școală”, în care copilul răspunde la fel de sec: „bine”. Iubirea nu vine din haine scumpe sau petreceri de milioane, cum nu vine nici prin telefon, de la distanță.

Poate că ne dăm toată silința să le oferim o viață bună, dar putem cădea oricând în capcană. Într-o capcană a timpului, a rutinei, a dezechilibrului emoțional. Ne obișnuim cu energia aceea negativă care ne inundă viața și ajungem să ne resemnăm, ca și cum acesta este destinul nostru.

De multe ori, când eu sunt într-o perioadă din aceea de declin rapid și iremediabil la prima vedere, când parcă nu reușesc să văd bucuria din familia mea, mă gândesc la mine. E clar că e o problemă, că nu am făcut destule. Copiii sunt nervoși, nu cooperează, eu sunt nervoasă și parcă nimic nu îmi iese, deci e o stare generală foarte nasoală. Și știi ce lipsește în aceste cazuri? Iubirea. Nu cea pe care o simt, ci cea pe care o arăt.

Iubirea pentru copii trebuie arătată?

Era o vorbă când eram noi mici: „copiii trebuie pupați doar în somn”. Nu sunt de acord cu ea și cred că e important să ne gândim întotdeauna la efectele pe termen lung când e vorba de copii. Așa că nu îți pupa copilul doar prin somn. Fii drăgăstos și blând și bun cu el.

Știu că și tu, ca și ceilalți părinți, faci multe sacrificii să îi oferi copilului tău mâncare bună, haine și jucării. Dar el nu pune preț foarte mare pe eforturile tale. Copiii consideră aceste lucruri niște nevoi de bază pe care părinții sunt obligați să le satisfacă. Nu înțeleg sacrificiile din spate și nici ce s-ar întâmpla dacă ele nu ar fi.

Și știi în ce măsoară copiii iubirea? În timp petrecut împreună. În îmbrățișări și discuții minunate. În zâmbete și pupături de noapte bună. În cuvinte frumoase spuse des. În jocuri cu râsete multe, cu gura până la urechi. Dacă ei au parte de aceste lucruri mereu și mereu, înseamnă că facem lucrurile bine.

E greu să ne împărțim. E greu să fim și cu copiii, cu casa sau doar noi. E greu să căutăm soluții bune de fiecare dată și să ne simțim puternice când de fapt ne tremură totul în interior. E greu să fim optimiste și să rezistăm oboselii și e greu chiar și să le aratăm cât de mult îi iubim uneori. Suntem copleșiți de probleme, obosiți, stresați, iar asta se reflectă în comportamentul nostru.

Mamele sunt ca niște păsări Phoenix.

Putem să ne ridicăm chiar și în cele mai dificile momente ale vieții, să arătăm iubire, chiar dacă uneori e greu să facem acest lucru. Pentru copii, asta înseamnă un pas mare spre viitor. Înseamnă că au un start bun și șanse mai mari la realizări. Și știi de ce? Pentru că iubirea, comunicarea încrederea și conectarea noastră cu ei in general sunt ingredientele de care au nevoie pentru a fi buni, curajoși, puternici, înțelegători, politicoși.

Iubirea pentru copii reiese din tot ceea ce facem. Din felul în care ne purtăm, din ceea ce spunem și le spunem, din jocurile noastre, din modul în care ne aranjăm noi viața. De la noi învață să existe, de la noi învață iubirea.

Tu ce zici… copilul tău știe că îl iubești?

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu tot ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.