Povestiri din viata

E vacanță! Cum a fost prima serbare a lui Edy?

La noi a venit vacanța de iarnă cu două zile mai repede, pentru că Edy are din nou nasul puțin înfundat. Cel puțin a reușit să participe la prima serbare din viața lui și m-am bucurat că, față de anul trecut când nu l-am mai dus la grădiniță din noiembrie, nu a fost bolnav.

Pe Facebook am văzut o grămadă de părinți nemulțumiți de organizarea serbărilor, așa că mă gândeam că va fi un stres, dar nu a fost cazul. A avut de învățat două poezii, una pentru Moș Crăciun și una ca parte de urătură și le-a învățat repede, într-o seară în care modelam plastilină în bucătărie.

Ținuta a fost foarte simplă, adică cămașă albă și pantaloni negri, la care a adăugat doamna educatoare o bucată de ghirlandă roșie în piept. Au cântat colinde și au avut poezii pentru Moș Crăciun în care erau implicați și părinții. Au dansat, au avut și două momente cu căpriță și căiuți și la final au sorcovit. A venit și Moș Crăciun la un moment dat. Le-a împărțit cadouri și au făcut fotografii.

Cum a fost pentru noi prima serbare a lui Edy?

La grădiniță a făcut repetiție cu două săptămâni înainte. În fiecare zi venea și îmi povestea despre coregrafie și despre cântecele noi pe care le-a învățat. Știam că îl încântă, mai ales partea cu căiuții. Probabil de aceea am văzut și noi serbarea ca pe ceva frumos și nu stresant.

Serbarea în sine mi s-a părut că a durat cam mult pentru copii. Aveau momente pe rând, întâi fetele, apoi băieții, apoi toți, iar când un grup de copii nu avea ocupație, se cam plictiseau. Au schimbat și ținute, pe rând, iar acesta a fost, de asemeni, timp care îi agita și îi plictisea.

Mie mi-au plăcut mult momentele în care fiul meu a zis poeziile la microfon și cele în care a dansat. L-am văzut bucuros, încântat, iar asta m-a emoționat foarte mult, mai ales că dansul nu e în general un punct de atracție pentru el. Cred că s-a descurcat excelent în tot ce a avut de făcut.

Poate că aceste serbări sunt pentru părinți, așa cum zic alte mămici, dar pentru mine a fost frumos să văd și altceva. Știu că acasă se poartă într-un fel și la grădiniță altfel, de aceea am fost bucuroasă să îl văd și în postura de acolo. E emoționant și faptul că a fost prima serbare și asta înseamnă că e tot mai mare și face tot mai multe. Crește puiul mamii…

Doamnele educatoare și-au dat toată silința să iasă bine. Una dintre ele îi privea cu drag și era mai relaxată, iar cealaltă era stresată că cei mici nu își păstrează locul în rând și că fac gălăgie când nu e momentul lor.

Moș Crăciun

Moș Crăciun a venit în toiul serbării și a asistat la două momente. Una dintre doamne le-a zis copiilor că dacă fac gălăgie, Moșul pleacă, însă Moșul a fost fairplay și nu a rezonat. Le-a zis copiilor că nu pleacă nicăieri si că vrea să vadă momentele lor și cât de frumos s-au pregătit. Asta mi-a plăcut.

La final am făcut fotografii. Copiii au fost încântați să stea lângă Moș Crăciun și bineînțeles că au fost bucuroși de cadouri. Îl așteptăm și pe 25 pe Moșul, că bradul l-am împodobit deja.

Vacanță plăcută să fie!

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu tot ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.

Citește și despre cum era Crăciunul copilăriei mele.

Facebook Comments
Uleiurile esențiale alungă disconforturile sezonului rece

4 Comments

  • avatar image

    Poteci de dor

    dec. 21, 2018

    Reply

    Să aveţi o vacanţă frumoasă şi Sărbători fericite!

  • avatar image

    Roxana Trandafir

    ian. 02, 2019

    Reply

    Si la noi a fost cu emotii multe, asta e magia serbarilor. Un an bun!

    • avatar image

      Emoţii de mamică

      ian. 02, 2019

      Reply

      Multumim! 2019 sa va aduca si voua multe bucurii!

  • Gânduri la început de an 2019 - Emoţii de mămică

    ian. 06, 2019

    Reply

    […] avut un brad frumos și cadourile au fost primite cu drag. V-am povestit deja și despre serbare. Am mers și noi cu colinda și cu uratul, iar la trecerea dintre ani am privit artificiile […]

Lasă un răspuns