Parenting

Ce înseamnă să educăm copiii cu blândețe?

N-am întâlnit niciodată un părinte la fel ca altul. Există unii cu care rezonez, există destui și la polul opus, dar oricum ar fi, nu putem gândi la fel. Chiar dacă avem păreri asemănătoare, chiar dacă ne-am dori cu toți să educăm copiii cu blândețe, felul cum reacționăm este diferit la fiecare dintre noi. De ce? Pentru că am fost, la rândul nostru, educați într-un anumit mod, am primit un bagaj de valori pe care ni le-am însușit și care ne dictează într-un fel sau altul viața. Suntem diferiți ca oameni, avem reacții diferite și anumite repere după care ne ghidăm.

Cred că, în ceea ce privește bătaia, lucrurile sunt foarte clare. Bătaia nu e blândă și nu aduce beneficii, iar orice palmă, orice tras de urechi, de păr, face răni adânci în suflet și în psihic. Ne vine să lovim, pentru că nu știm să reacționăm altfel, însă creierul este al nostru și putem opri această reacție înainte să producă efecte. Asta se numește autocontrol.

Violența poate fi și psihică și cred că este încă foarte des întâlnită în România. Există copii care suferă mult de pe urma reproșurilor, a momentelor în care au fost înjosiți, amenințați, intimidați, criticați etc. A folosi blândețea nu înseamnă doar a nu lovi. Violența psihică nu este blândă, ea lasă răni chiar mai mari decât bătaia.

Blândețe e atunci când căutăm să obținem cooperarea păstrând ridicată stima de sine a copilului, respectându-l și iubindu-l necondiționat.

Ne dorim copii care nu lovesc, care nu bat din picioare, care nu aruncă lucruri sau nu țipă atunci când sunt furioși, dar nu ne punem problema cum reacționăm noi la furie. Tu te-ai gândit vreodată la asta? Probabil regăsești reacțiile copilului tău chiar la tine.

Toți părinții se enervează. Unii mai greu sau mai puțin, alții mai repede sau mai tare. Copiii știu să întindă limitele la maxim și asta ne înfurie foarte tare. Le spunem de mii de ori ce au greșit și ei continuă să o facă. Îi avertizăm să aibă grijă și fix atunci se întâmplă boacăna. Le oferim alternative și ei atunci întorc spatele. Uneori lovesc, țipă sau bat din picioare…

Explicăm, explicăm și iar explicăm și tot degeaba. Ne întrebăm dacă educația asta blândă chiar funcționează… Cum faci copilul atent că vrei acel lucru de la el, dacă nu ridici și vocea? Cum îl faci să priceapă că sunt lucruri care chiar te supără? Suntem și frustrați pentru că ne dăm seama că nu reacționăm cum ar trebui, vedem că multe metode sunt ineficiente, dar nu știm ce să punem în loc.

Eu am realizat că vârsta copilului este foarte importantă. Adică la 4-5 ani, de exemplu, un copil testează cât de multă răbdare ai. Se trântește pe jos. Se face că nu aude. Minte, poate. Spune „NU” răspicat la orice. Scuipă sau spune cuvinte pe care tu poate nu le-ai rostit niciodată în fața lui. Și ai vrea să oprești aceste lucruri, eventual peste noapte. Să ai acel copil despre care cunoscuții ar spune: „vai, dar ce cuminte e!”. Să nu existe provocări. Să crească și să fie mereu la locul lui. Dar oare asta îl ajută în viitor?

Eu cred că e important să cunoaștem etapele prin care trece psihicul copilului și cât de normale sunt aceste manifestări la vârsta lui. Cred că e bine să îi permitem să reacționeze când e cazul, să spună și „nu” răspicat, pentru a nu-l crește cu frică și cu capul plecat. Să îl ajutăm, să îl ghidăm, să îi fim alături atunci când nu se poate descurca. Să îl iubim, să avem răbdare și cel mai important: să impunem limite clare și să fim consecvenți cu ele.

Nu putem accepta anumite comportamente pentru că regulile societății noastre sunt clare. Dar nici nu putem face din „nu” cuvântul cel mai folosit din vocabular. A ști să fim părinți nu e o abilitate cu care ne naștem. A fi părinte se învață. A crește copiii cu blândețe se învață și este un lucru care îi va ajuta în viitor.

Putem afla din cărți ce să punem în locul reacțiilor acelea pe care nu ni le dorim. Putem să citim și despre cum să obținem cooperarea. Să facem diferența dintre pedepse și consecințe, între când e bine să intervenim și cât de mult îi permitem să împingă limita. Nu vom ști mereu ce greșim, dar măcar ne vom da silința să evoluăm în bine.

Să educăm copiii cu blândețe nu înseamnă să facem mereu ca ei doar ca să nu îi vedem că plâng. Făcând așa, ajungem în altă extremă, cea a permisivității. Când părintele este permisiv, lucrurile scapă repede de sub control.

Pentru noi, părinții, plânsul e ceva rău. Ne scurge de puteri, ne obosește de tot. Ne dorim să se termine, să nu mai fie. Asta simt și eu de multe ori, deși plânsul este ceva natural, sănătos. Copiii au nevoie de plâns. Pot fi frustrați, furioși, nervoși și e foarte bine să le fim alături în acele momente și să îi ajutăm să se descarce. Astfel, învață că nu totul poate fi așa cum își doresc, dar că părinții le sunt alături.

Mulți sunt reticenți în a impune limite ferme, pentru că li se pare că e prea mult, că nu oferă suficientă libertate. Dar copilul are nevoie de ele. Asta îl păstrează într-o zonă sigură. În momentul în care ajunge în acea zonă, lucrurile se simplifică. Nu mai e nevoie să ridici vocea când ceva nu e cum trebuie. Va avea propriile valori după care se va ghida, chiar dacă va continua să îți testeze răbdarea. Până acoli e drum greu și lung și e nevoie de foarte multă rabdare. E greu, dar merită.

Poate că un părinte care își bate copilul vede efecte imediat. Da, copilul devine cuminte, supus. Un alt părinte are un copil etichetat ca „obraznic” pentru că a sărit și s-a cățărat peste tot prin parc. Oare pentru viitor ce ne dorim pentru copiii noștri?

Ei nu sunt niște roboți care să execute ordine, așa cum poate ne-am dori. Ei funcționează după alte principii, umane :), pe care uneori e important să le tolerăm. Suntem datori să găsim cheia cooperării. Cred că asta înseamnă să educăm copiii cu blândețe.

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu tot ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.

Facebook Comments
Gelozia dintre frați trece vreodată? Ce facem cu această emoție în primii ani de viață?
Iubirea pentru copii reiese din cuvinte sau din fapte?

1 Comment

  • Pedeapsa în educația copiilor. Funcționează? E recomandată?

    sept. 26, 2019

    Reply

    […] peste tot despre educația cu blândețe, despre a nu ridica vocea, despre faptul că e necesar să ne păstrăm fermi și calzi în […]

Lasă un răspuns