Parenting

Ce facem când copiii greșesc?

Copiii greșesc

Suntem adulți, asta înseamnă că avem câțiva ani în spate în care am reușit să adunăm o oarecare experiență. Avem capacitatea de a intui rezultatul faptelor noastre, inclusiv riscurile la care ne expunem. Copiii nu au aceste capacități când sunt mici. Ei le capătă treptat, cu ajutorul nostru. De aceea copiii greșesc mai mult. Însă ce facem când ei greșesc? Putem ignora comportamentele lor?

La orice vârstă se întâmplă lucruri. Când au 8-9 luni, cei mici aruncă mâncare. Când au un an și ceva aruncă jucării. Unii lovesc, alții sparg lucruri sau se împiedică și cad des. De multe ori fac unele fapte din nou și din nou, de parcă nu ar observa că există un efect negativ. Nu vorbim de tantrumuri, ci de acele lucruri pe care ne așteptăm să le știe și să le evite pentru că le-am zis anterior că nu e bine, pentru că au existat consecințe sau pentru că i-am pus în temă înainte.

Le repetăm de zeci de ori să ocolească bălți, să nu arunce lucruri, să facă ce le spunem noi. E dificil să ne „luptăm” cu comportamente nedorite. Ne e frică să nu devină obiceiuri, iar când se întâmplă și de față cu persoane cunoscute, simțim o rușine profundă.

Poate că și tu te întrebi dacă ai greșit și dacă e normal ceea ce se întâmplă… dar înainte să îți spun ce e de făcut, aș vrea să lămurim niște lucruri:

1. Copiii nu ne fac în ciudă și nu ne greșesc nouă

Copiii fac greșeli pentru că pur și simplu nu au creierul suficient de dezvoltat încât să nu le facă. Le explicăm des motivele pentru care ar fi bine să facă diferit, dar ei continuă, din cauza impulsului de moment. Chiar dacă repetă un comportament și se uită spre noi ca și cum ne-ar sfida, nu o fac cu răutate. Și eu pățesc ca fiul meu să râdă când îi țin teorie despre un comportament inadecvat. Asta mă enervează la culme, dar încerc să mă gândesc că râsul lui ascunde o emoție. Nu e un râs ca acela de la o glumă.

Ei nu își propun să ne facă aceste lucruri. E ca și cum alegem noi să ne răzbunăm pe cineva la nervi. Știm că e greșit, dar impulsul de moment asta ne invită. Copiii nu vor să ne facă în ciudă, dar au momente cu nevoi sau emoții pe care nu reușesc să le exprime altfel. Cortexul prefrontal imatur precum și emoțiile puternice ale vârstei dau aceste rezultate, nefericite pentru părinți.

Copiii nu sunt în subordinea noastră. Ei fac greșeli, dar nu ne greșesc nouă. Asta înseamnă că dacă vedem un copil care de exemplu a spart o cană, ne vom purta ca și cu un musafir care a venit la noi și a spart ceva din greșeală. Nu ne-a greșit, ci doar a greșit. Putem profita de moment să îl învățăm lucruri pe care să le țină minte toată viața.

2. În spatele unui comportament negativ stă o nevoie nesatisfăcută

E important să știm că în spatele unui comportament negativ stă o nevoie nesatisfăcută și să nu așezăm copilului eticheta de „rău” sau „obraznic„, pentru că îi facem mai rău. Cred că mai bine tragem aer în piept, ne gândim că se întâmplă ceva cu el și căutăm semnele pe care ni le dă. Copiii ne spun și ne arată lucruri, dar uneori suntem prea ocupați să le băgăm în seamă.

De exemplu tatăl vine acasă de la serviciu. E obosit, așa că se întinde în pat la tv. Copilul vine și îi spune: „tati, joacă-te cu mine!”. Tatăl zice că e obosit și își vede de ale lui. Copilul mai zice de câteva ori, apoi pleacă supărat și trântește pe jos un ghiveci de flori. Ghiveciul se sparge și se împrăștie pământ și cioburi în toată camera… Tatăl, nervos, începe să țipe la copil.

În acest caz, copilul a reacționat la impulsul emoțiilor sale. Era furios că tatăl nu îi dă atenție, așa că a făcut un lucru negativ. De fapt, tatăl putea să îi spună: ” înțeleg că vrei să ne jucăm împreună (astfel îi dă de înțeles că l-a auzit). Eu mă simt foarte obosit, picioarele mele au nevoie de odihnă, dar uite, îți pot spune o poveste aici în pat”. Oare copilul ar mai sparge ghiveciul dacă discuția ar decurge așa?

3. Copiii au nevoie de reguli.

Mulți dintre noi confundăm blândețea cu permisivitatea, însă sunt două lucruri diferite. Am auzit atât de des că trebuie să fim calmi și răbdători încât, atunci când copilul face ceva greșit, preferăm să îl lăsăm în pace, ca să evităm plânsul sau un eventual conflict.

Copiii ne întind limitele la maxim și uneori încalcă regulile. E normal să facă așa, este o etapă prin care trec toți copiii. Așa învață despre cât le este permis să se manifeste și despre cum să se comporte în societate. Au nevoie de aceste reguli ca să se dezvolte corect. Treaba aceasta durează, necesită tact, răbdare și autocontrol și cu cât o gestionăm mai bine, cu atât se încheie mai repede.

De exemplu hotărâm împreună că la ora 15 plecăm din parc. La 14.50 anunțăm că mai e puțin și îi reamintim copilului că ora de plecare este 15. Limita este clară, însă el va începe să plângă și să țipe că nu vrea să plece. Ce facem? Luăm copilul în brațe, îi spunem că îl înțelegem, că știm că mai vrea să stea în parc, dar e timpul să plecăm. Dacă el se zbate în brațele noastre, nu înseamnă că nu suntem blânzi. Important e să păstrăm tonul vocii calm și ferm și să fim consecvenți cu regula.

Dacă mărim timpul de stat în parc la insistențele copilului sau facem ca el doar pentru că plânge, astfel de momente se vor înmulți. Mai bine nu impunem limita decât să o încalcăm noi înșine.

4. Copiii obosiți sau flămânzi greșesc mai des.

Probabil că fiecare dintre noi am observat cum se transformă un copil atunci când e obosit sau flămând. Ei nu sunt adulți, încă nu pot controla aceste impulsuri, așa că se manifestă cumva, de obicei prin irascibilitate mare și plâns. E bine să le cunoaștem semnele, să îi observăm mereu și să ne luăm măsuri de precauție în caz că plecăm de acasă cu ei. Pe noi ne ajută gustările și un sistem de purtare.

Ce facem când copiii greșesc?

Îi pedepsim? Nu. Pedepsele au rolul de a interzice un tip de comportament fără a rezolva nevoile și problemele. Copilul nu se simte valorizat, stima de sine scade, iar pe termen lung vor apărea efecte negative. Copilul se va simți nedreptățit, fără valoare și va înțelege că e necesar să facă așa cum i se spune. Va fi supus, fără putere de decizie, lucru pe care nu îl vrem în viitor pentru el, nu?

Îl lovim? În niciun caz. Loviturile dor, loviturile provoacă frică și scad stima de sine. Copilul nu va înțelege ce putea face diferit, va înțelege doar că mai bine stă cuminte sau tace. Nu va înțelege de ce a fost lovit și cu altă ocazie nu va ști să caute soluții. Nu va avea niciodată inițiativă și va fi timid, retras.

Ridicăm vocea? Câteodată părinții fac asta pentru ca să arate copiilor că sunt nervoși, dar nu e deloc o soluție. Țipatul provoacă frică și deși noi ne dorim ca „teoria” pe care o ținem să ajungă la urechile copilului, de fapt efectul e invers. El nu va auzi ce îi spunem, va activa un „program” de autoprotecție în care ignoră vocea noastră.

E greu să nu ridicăm vocea, mai ales că ăsta e impulsul de moment. Vrem să arătăm că ne-am înfuriat pentru ca cel mic să știe să evite asta. Doar că probabil nu va evita, sau dacă o va face, o va face ca să nu țipăm noi, nu pentru că a înțeles consecința faptei sale.

Și totuși ce facem când copiii greșesc?

Greșelile sunt normale și e important să le acceptăm. Știu, reacțiile noastre vin instantaneu în momentul în care vedem ceva inacceptabil din punctul nostru de vedere. Însă fapta e consumată în acel moment și dacă țipăm sau lovim, nu am reușit să facem nimic pentru viitor.

Dacă de exemplu ai vedea că fiul tău ți-a zgâriat mașina, ce ai face? Ai răsufla întâi aer și i-ai explica efectele faptei sale sau te-ai năpusti asupra sa?

E greu să ne menținem calmul mereu. Și eu mă enervez, și tu și toată lumea. Reacționăm uneori cum ne vine, însă dacă reușim să ne menținem echilibrul din când în când și ne propunem să fim tot mai buni și să evoluăm in direcția asta, e perfect.

Zilele trecute fiul meu ținea pisica în brațe și fugea cu Ioana prin casă. Îi vedeam ce fac, erau exact lângă mine. La un moment dat Edy a dat pisica spre Ioana, pisica a dat să se urce la ea în brațe, să se prindă de ceva și i-a zgâriat tot obrazul. Am simțit că mi-a căzut cerul în cap când am văzut. Plânsul Ioanei mă durea până in adâncul sufletului, însă în loc să mă agit, am avut grijă de Ioana. Apoi l-am întrebat pe Edy ce s-a întâmplat exact și l-am lăsat să deruleze evenimentul, să înțeleagă care a fost greșeala.

I-am zis că putea să ajungă la ochii ei cu ghearele și ce efecte ar fi fost. I-am zis că pisica are tendința să se prindă de ceva și că nu e o joacă să o dea spre ea. Când am terminat de vorbit calm și frumos cu el, am văzut cum s-a dus la Ioana, a îmbrățișat-o și și-a cerut iertare, fără să îl rog eu să facă asta. Ea era deja veselă și a primit bucuroasă scuzele, dar consecința încă este pe obraz și îi va aminti lui Edy că nu a fost un comportament ok, fără ca eu să fi țipat sau lovit.

Când copiii greșesc, nu putem ignora. Nu putem să ne prefacem că nu am văzut, însă putem profita de moment să le explicăm consecințele. Fapta e consumată, însă e important să îi ajutăm să găsească soluții care repară, să îi ajutăm să înțeleagă ce simt ceilalți când ei fac un lucru și ce puteau face pentru a evita. Greșeala este cel mai bun motiv pentru a-i învăța lucruri noi.

Când copiii sunt mici e mai greu să îi întrebăm lucruri, însă știm că ei înțeleg multe și le putem vorbi despre lucrurile care ne supără. Poate nu se vor opri din prima, de aceea e important să încercăm și noi să înțelegem perioadele de dezvoltare a creierului lor. Dacă avem răbdare, la un moment dat se vor vedea rezultatele.

Sper ca acest articol să te ajute să găsești calmul necesar în rezolvarea unor situații și să te ajute să treci mai ușor peste momentele dificile cu care te confrunți.

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu tot ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.

Facebook Comments
Gelozia dintre frați trece vreodată? Ce facem cu această emoție în primii ani de viață?

2 Comments

  • avatar image

    Zuzu

    feb. 22, 2019

    Reply

    Am share-uit aceasta postare. MULTUMIM!

    • avatar image

      Emoţii de mamică

      feb. 23, 2019

      Reply

      Multumesc mult!

Lasă un răspuns