Parenting

Distragerea atenției nu este o metodă bună în parenting! Cu ce o înlocuim?

Distragerea atenției

Gândește-te la această situație: copilul se joacă în parc cu un alt copil. Celălalt îi ia fiului tău jucăria, al tău începe să plângă, așa că tu îl iei de acolo și îi arăți altă jucărie. Îi spui „dar ia uite ce frumoasă e asta!”. Nu vrei să se certe și nici celălalt copil să fie afectat. Sau atunci când copilul s-a dus spre priză și, ca să eviți nenorocirea, îl iei repede și îi arăți pisicuța de afară. Aceasta metodă se numește distragerea atenției. Ce zici, funcționează în cazul copiilor? Despre asta vorbim astăzi.

Sunt multe cazuri în care ne folosim de acest mecanism. Copilul s-a lovit, noi îi zornăim două jucării ca să îl facem să uite. Plânge că tatăl a plecat la serviciu, îl ducem repede în altă cameră să îi arătăm altceva. Vrea o jucărie de la magazin, îl luăm să îi arătăm niște flori de afară. De cele mai multe ori, metoda funcționează! Dar oare cât e de benefică?

De ce folosesc părinții distragerea atenției?

Să recunoaștem că ne e mult mai simplu! Ieșim mai repede din situație, copilul nu se supără pe noi și nici nu apucă să plângă mult. E foarte simplu să facem asta, mai ales că obținem rezultate imediate. Și mai ales în public! Vrea jucăria, îl înduplecăm imediat. Ne ștergem sudoarea că am mai trecut peste un moment riscant și mergem mai departe, în speranța că puiul crește și va fi mai simplu.

Această metodă ajută? Da, pe noi, părinții, sigur ne ajută, dar nu și pe copil. Ne ajută să scăpăm de reprize de plâns sau de tantrumuri. Nu ne gândim la efectele pe termen lung, la ceea ce învață copilul din asta. Vrem doar să se încheie pentru noi și atât, nu contează cu ce preț.

Care sunt efectele pe termen lung ale acestei metode?

Copiii nu sunt niște ființe lipsite de inteligență. Chiar dacă sunt bebeluși, chiar dacă sunt mai mari, copiii au niște abilități pe care de multe ori le subestimăm. Folosind această metodă nu le oferim respectul de care aceștia au nevoie. Ar trebui să ne întrebăm: „am face asta cu un adult?”. Dacă ar veni o prietenă la noi care are probleme și începe să plângă, ce am face? I-am oferi sprijin sau i-am arăta o pisicuță de afară?

Copiii nu sunt diferiți. Ei au, într-adevăr o durată a atenției foarte scurtă. Folosind metoda distragerii atenției profităm de asta ca să ieșim noi din situație, dar o limităm și mai mult. În plus, emoțiile sunt normale și ei au nevoie de ele pentru a învăța să le facă față. Orice moment dificil din viața copilului poate fi o oportunitate de învățare.

Dacă un copil este luat de lângă priză și pus lângă cutia cu jucării, l-am învățat ceva? Nu. De aceea e important să îi explicăm mereu: „priza e periculoasă, nu te pot lăsa să te joci aici! Te voi muta dincolo, unde te poți juca”.

Atunci când copiii își iau jucăriile unul altuia, de cele mai multe ori au nevoie să învețe să facă față conflictelor. Bineînțeles că la început e nevoie de ajutorul nostru, însă e bine să îi observăm, să îi învățăm, să le impunem limite, fără a-i lua de acolo și a le găsi altă treabă. Dacă îi ducem în alt loc, nu îi învățăm nimic nou sau benefic.

Plecarea cuiva drag îi face să fie supărați. Le putem explica ce simt, ca ei să își înțeleagă trăirile de moment. Le putem oferi sprijinul nostru și îi putem asigura că persoana respectivă se întoarce. Dacă doar le distragem atenția îi învățăm că emoțiile nu sunt bine de exteriorizat, iar ei pur și simplu nu vor înțelege ceea ce simt.

Ce facem pentru a nu mai folosi distragerea atenției?

În primul rând e necesar să înțelegem câtă nevoie de informație au copiii. Să vrem să le spunem despre ceea ce simt, pentru ca ei să își înțeleagă atât bucuriile cât și frustrările. Au nevoie să învețe să ceară, să se descurce în anumite situații, să cadă, să fie triști, pentru că din asta învață. au nevoie și să plângă, să se descarce.

Odată ce am înțeles aceste nevoi, e timpul să exersăm comunicarea și impunerea limitelor. Nu e ușor să fim fermi, dar calmi și să verbalizăm emoții, dacă nu am mai făcut asta până acum. E necesar ca limitele să fie clare și să fim consecvenți când le impunem: „la priză nu ne jucăm niciodată!”, „nu cumpărăm jucării de această dată” etc.

E în regulă atunci când copiii plâng. Plansul consolat e benefic și îi ajută, iar verbalizarea emoțiilor e foarte importantă în aceste situații. Asta le dezvoltă inteligența emoțională, le oferă empatie și alinare: „te-ai gândit să umbli la priză. Eu ți-am zis nu și asta nu ți-a plăcut deloc”.

Suntem mereu grăbiți și uităm să avem răbdare cu copiii, însă acesta e cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru ei. Empatia, răbdarea și sinceritatea cu care abordăm situațiile acum se vor reflecta în viitorul adult. Dacă îl învățăm de mic să înfrunte emoții, va face asta și mai târziu, iar eu cred că îl va ajuta enorm în viață.

Poate e greu și poate e nevoie de mult antrenament, însă merită!

Pe curând!

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu ceea ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.

Facebook Comments
"Nu există copii răi" de Janet Lansbury - recenzie
Ce facem când copiii greșesc?

4 Comments

  • avatar image

    Zuzu

    mart. 28, 2019

    Reply

    Il invatam sa imparta si sa nu se ataseze foarte mult de lucruri pentru ca sunt perisabile. De asemenea, il invatam sa nu urmeze exemplul negativ al celuilalt copil. De exemplu, fiica-mea are 3 ani. Eu sunt hiperprotectiva, constientizez asta, dar incerc sa o las sa isi rezolve problemele singura (alea ce tin de forta ei). O fetita mai mare, cam de cinci - sase ani i-a cerut balonul intr-o maniera destul de ,,directa": ,,Da-mi mie balonul tau!" Ea i-a raspuns: Are clovnul ala, costa cinci lei. M-am bucurat pentru ca inainte era copilul caruia i se luau jucariile din mana ori care alerga spre copii sa se joace cu jucariile ei fiind refuzata sau impinsa. Acum e mai reticenta si a invatat sa blocheze chestiile care nu ii convin.

    • avatar image

      Emoţii de mamică

      mart. 29, 2019

      Reply

      Ce frumos a reactionat :)

  • avatar image

    Zuzu

    mart. 28, 2019

    Reply

    Cred ca pentru orice varsta exista limite, reguli pe care copilul trebuie sa invete sa le respecte. In caz contrar, copilul va creste ca un rebel fara sa-l respecte pe celalalt. Usor-usor va fi dat la o parte si va avea de suferit.

    • avatar image

      Emoţii de mamică

      mart. 29, 2019

      Reply

      Sunt intru totul de acord. Doar ca de multe ori parintilor le e frica sa puna limite...

Lasă un răspuns