Pot simți și acum teama aceea care mă cuprindea seara, înainte de culcare, când mă gândeam că fiul meu va începe primul an de grădiniță. Nu știam cum va fi și asta mă speria groaznic. Nici măcar nu știam cum se va comporta cu alte persoane, pentru că nu stătuse cu altcineva aproape deloc. Îl simțeam atât de atașat de mine, încât îmi era teamă de „ruptura” care avea să se întâmple. Nu știu dacă până atunci mă mai stresasem de ceva atât de mult timp.

Ceea ce mă agita cel mai mult era acomodarea. Nu acceptam ideea de plâns mult și nici nu voiam să aud de lăsat copilul la grădiniță și plecat de acolo încă din prima zi. Problema era că în grădinițele de stat cam asta era tehnica de acomodare. L-aș fi înscris la privat, dar nu consideram că grădinițele private din oraș oferă suficiente lucruri.

Au fost câteva luni în care m-am consumat mult, recunosc. Fiul meu nu părea deloc sociabil, era un copil introvert care nu voia alți copii în jur. Eu căutam variantele cele mai bune, dar totuși nu mi se părea că există ceva care să mă mulțumească în totalitate. Nu eram pregătită să fac multe compromisuri, dar în final am fost nevoită să le fac…

Grădinița am ales-o în funcție de cum l-am văzut pe Edy că s-a simțit acolo. Era una de stat unde da, acomodarea se făcea pe repede-înainte. Mi-am zis că îl voi ajuta cumva, de aceea îmi faceam seara atâtea griji. Mă gândeam ce motive le voi da educatoarelor ca să mai stau puțin pe hol. Căutam și legislație care să susțină demersul meu de a pregăti lent copilul cu primul an de grădiniță. Eram speriată că va plânge mult neconsolat și nimeni nu mă va anunța despre asta.

Cum l-am pregătit înainte?

Am vrut să îi ofer multe informații înainte să ajungă în prima zi, pentru că știam că îl sperie locurile unde nu anticipează ce se va întâmpla. I-am arătat filmulețe cu copii, cu activități de la alte grădinițe. I-am povestit despre mâncare, mers la baie și ieșit afară. Cam tot ce m-am gândit eu că ar trebui să știe despre cum decurge o zi din primul an de grădiniță.

Acum, derulând înapoi, cred că despre unele doar i-aș menționa, nu aș mai povesti chiar atât de mult și în detaliu, pentru că nu știu foarte bine cum se întâmplă lucrurile acolo. Poate că poveștile mele nu au reflectat în totalitate realitatea și nu s-a simțit bine cu asta.

I-am zis și despre somn, despre lenjeria de pat pe care o va avea, despre faptul că voi veni să îl iau mereu, despre ce să facă atunci când îi e dor de mine. I-am dat și un reper ca să știe când vin – gustarea de după somn – pentru că nu știa să citească ora la ceas. Pregătirile l-au ajutat și nu a plâns mult, ci doar la despărțire, dimineața. Uneori plângea și când vedea că am venit după el. Strângea si el multe emoții pe timpul zilei.

Poate că ești și tu în situația în care am fost eu atunci…

Poate că și puiul tău urmează să pășească în toamnă în primul an de grădiniță. Poate că și tu îți dorești să fie totul bine, să îl vezi zâmbind după prima zi și apoi să fie și mai bine. Doar că, până nu ajungi acolo, nu vei ști cum o să fie. Poveștile pe care ți le zic unii și alții sunt mereu pesimiste, pline de plâns, chin și cu tentă tragică. Dar e posibil să fie mai bine decât te aștepți.

Eu mi-am trecut peste inimă și am plecat în prima zi, așa cum nu îmi dorisem să o fac. Așa am simțit atunci, nu m-a obligat nimeni să plec. Am avut încredere că își va aduna forțele și va fi bine. Am făcut cum mi-a zis inima. Probleme au existat, dar după aceea, din alte cauze.

Dupa primele două săptămâni la grădiniță mă întrebam dacă o să îi fie cândva bine fiului meu. Nu aș putea zice că mergea cu cine știe ce drag, nici acum nu o prea face, dar cu timpul am învățat un lucru valoros: că omul sfințește locul. Oricât de grozavă ar fi grădinița, de fapt educatoarea contează. Am mai învățat că fiecare dintre copii e diferit și că au anumite nevoi. Vei ști și tu la un moment dat dacă el și-a găsit locul. Vei vedea că grădinița are și multe părți bune și că de fapt nu există o „ruptură” dintre mamă și fiu. Este doar un moment care se întâmplă cândva și care ne pregătește, pe noi părinții, de o independență tot mai mare a copilului.

Emoțiile din primul an de grădiniță vin și pleacă…

Emoțiile mele de mamă au fost foarte puternice la acel început de drum, însă m-am călit, probabil. Nu mă mai agit la fel de tare și acum când știu că și fiica mea va merge curând la grădiniță ca si fratele ei. O simt un pic altfel, nu atât de legată de mine și un pic mai deschisă față de copii. Poate asta îmi dă mai mult optimism.

Acum nu simt să îmi mai fac vreun plan. Ea a văzut cum se întâmplă lucrurile la grădiniță, nu va fi nevoie să îi explic prea multe. Ce va fi și la ea de stabilit, voi stabili la momentul oportun. Probabil voi avea și atunci emoții, dar nu așa cum au fost la primul. Cred că mereu e așa cu emoțiile. Vin, pleacă, apoi vin altele…

Tu cum simți că va fi în toamnă? Ai emoții?

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu ceea ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.