„Mami, știi ce am aici?” mă întreabă, în timp ce ține pumnii ascunzând ceva. „Caca și pipi!” răspunde tot el, în timp ce râde isteric, ca și cum ar fi făcut cea mai grozavă glumă din lume. Apoi deschide mâinile goale să mi le arate…

Cam așa au sunat glumele lui după vârsta de 3 ani… De la faptul că mănâncă sau are caca în cap și propoziții fără noimă conținând cuvintele cu pricina, până la caca și pipi spuse din senin. Cred că apogeul a fost la 4 ani și ceva. Câteodată scria și pe foi astfel de cuvinte. Învățase să scrie cum aude și probabil voia să se simtă interesant.

V-am mai scris despre această vârstă de 4 ani. A fost dificilă pe de-o parte, nu din cauza acestor glume, deși au fost și ele foaaarte prezente și uneori contextul nu a fost tocmai potrivit. Acum ne îndreptăm repede spre vârsta de 5 ani și simt că e mult mai bine din toate punctele de vedere. Nu știu dacă e din cauza vârstei sau a faptului că fiul meu e în vacanță de o lună și jumătate, dar văd îmbunătățiri.

De ce apar glumele cu caca și pipi?

Cred că treaba aceasta cu glumele de toaletă e doar o perioadă, una dintre multele pe care le au copiii. La unii se manifestă foarte puțin, spre deloc, la alții am putea spune că se ajunge în cealaltă extremă. La noi a fost între, adică nici deloc, nici exagerat, dar cred că nu se va încheia curând. Ioana preia tot ce face Edy, deci când începe el, are și companie.

Lor li se pare interesant să spună cuvinte pe care noi nu le folosim foarte des, pe care le interzicem sau par să ne deranjeze. Copiii ne cunosc foarte bine gesturile și, deși nu reacționăm verbal atunci când ei spun caca și pipi, știu dacă asta ne supără, din limbajul non verbal.

Unii copii aud la alții, în parc, la grădiniță, pe stradă și vor și ei să spună la fel. E ca și cum am auzi noi o vorbă interesantă la un prieten și o preluăm în discuțiile proprii. Și, la urma urmei, aceste cuvinte chiar sunt amuzante, nu?

Cum reacționăm la glumele de toaletă?

Câteodată simțim că trebuie să intervenim, să spunem ceva de genul: „nu e frumos să zici așa” sau „vai, ce urât ai zis!”. Ne temem să rămânem indiferenți la o așa faptă gravă, mai ales dacă mai e cineva de față și avem senzația că ne judecă.

Alteori ne supărăm și ajungem să interzicem glumele cu caca și pipi: „dacă mai spui așa ceva te pedepsesc!” sau „să nu mai aud așa ceva niciodată!”. Problema e că se va repeta, orice le-am spune. Copiii nu renunță când vrem noi, ci când se satură, când ceva nu li se mai pare interesant. Deci totul pornește de la acest cuvânt: „interesant”. Întâi testează. Spun o dată, așteaptă reacția. Dacă nu avem o reacție, insistă până ne provoacă. Dacă avem, se modelează în funcție de ea.

Cel mai simplu e să le facem jocul, să glumim și noi uneori, să acceptăm si această perioadă ca și pe altele, să facem din interesant… neinteresant. De exemplu închipuie-ți că ești în biserică și e liniște, se aude doar slujba, iar fiul tău îți spune: „mami, știi ce am văzut?”. Tu spui nu, iar el râzând zice: „un caca mare care zbura!” în timp ce râde mult. Ce faci? Poate o doamnă chiar se încruntă spre tine și te simți super nasol. Îl scoți afară? Îi spui că e rușine și să nu mai spună asta niciodată? Așa e posibil să îl provoci și va urma: „caca caca caca caca”.

Cel mai bine e să ne păstrăm nepăsători, să nu dăm cuvintelor acea importanță pe care copiii o așteaptă. E corect să spunem: „în biserică e politicos să facem liniște” sau altceva care nu încurajează activitatea. Sunt locuri unde putem glumi, putem face jocul, dar în exemplul de mai sus nu e cu siguranță o variantă bună.

Câteodată nu este permisă „purtarea necorespunzătoare”, iar cei din jur ne privesc insistent. Noi, ca părinți, simțim presiunea socială. Ceilalți vor să vadă cum reacționăm, ce facem și ne judecă pentru acel moment. E greu, știu foarte bine asta, pentru că am fost în această situație.

Glumele de toaletă sunt de multe ori enervante pentru noi și pline de amuzament pentru cei mici. Câteodată au loc exact în care nu vrei. Dar ei sunt copii și cred că știi deja că sunt și perioade mult mai nasoale. Va trece și asta și vom avea cu ce să ne amuzăm mai tarziu…

Poate ar trebui să învățăm de la copii să râdem mai mult și să glumim mai des.

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu ceea ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.