Povestiri din viata

AquaPark Nymphaea Oradea – vizită cu copii sub 5 ani

Zona de interior

Vara aceasta am ajuns la Oradea și pentru că am stat câteva zile, am făcut o vizită și la AquaPark Nymphaea. M-am gândit să vă povestesc și vouă experiența noastră, după ce am mers împreună cu copiii (4 ani și 10 luni respectiv 2 ani jumătate).

Din ce am citit, Aquapark Nymphaea se întinde pe o suprafață de 7 ha și este cel mai mare din această zonă a Europei. Are 10 tobogane, 15 bazine înot și relaxare, structuri de joacă speciale pentru copii și alte beneficii (baie turcească, masaj etc).

Noi nu am făcut rezervare online, deși probabil ar fi fost un pic mai comod așa. Am ajuns acolo pe la 9.30 și am aflat că la 10 abia se deschide, dar nu a fost o problemă. A trecut repede timpul. Nu ne-a controlat nimeni în geantă cum s-a întâmplat la Aquamagic. Am avut la noi două sticluțe cu apă, două sandwich-uri și o pungă de covrigei pe lângă prosoape, colaci de înot, aripioare de înot, cremă de plajă etc.

Am plătit pentru toată ziua 60 de lei de adult, 30 lei pentru fiul nostru și fetița a intrat gratuit pentru că avea mai puțin de 3 ani. În total 150 lei. Am primit niște brățări pe care le-am putut încărca cu bani (plata în incintă se face doar cu brățara) și tot cu ajutorul lor puteam deschide dulapul din vestiar. Există niște automate la care puteam scana brățara și astfel vedeam numărul dulapului sau câți bani mai avem. Banii necheltuiți se restituie la final!

Pentru că era dimineața și afară nu era foarte cald, am ales să mergem în zona de interior, de unde e și imaginea de mai sus. Erau cateva tobogane cu apă, distribuite pe nivele diferite, două zone cu jacuzzi, o piscină cu curenți de aer care te împingeau să mergi într-o anumită direcție, o piscină prin care puteai ieși afară și această zonă pentru copii:

AquaPark Nymphaea

Toboganele mari nu erau pornite mereu, aveau un orar de funcționare. O oră porneau unele, o oră altele, însă pentru copii atât de mici ca ai noștri, erau nepotrivite. Aterizarea era sub apă chiar dacă cei mici aveau colac sau aripioare și asta nu le plăcea. I-am dat de câteva ori dar apoi am căutat alte variante de distracție.

La Aquapark Nymphaea apa din toate piscinele este termală

În zona pentru copii, cea pe care o vedeți în imagine, aș putea spune că apa era mai caldă decât le pun eu copiilor în cadă :). Erau tobogane mici, dar ai mei nu s-au prea dat pentru că nu aterizau prea grozav. Aveau nevoie să îi supraveghem la coborâre, să nu aterizeze rău. Dar le-a plăcut să stea în apă, să se ude și să se bălăcească.

Afară mai era un spațiu pentru copii, dar acolo am mers doar în trecere. Ne-a plăcut în schimb să stăm în zona cu valuri. Adică într-o altă piscină să îi spunem, în care intrai ca la mare, de la apă mică la mare și care din când în când făcea valuri. Apa era mai rece decât în interior, dar nu mai rece de 27 de grade. Cam ca într-o zi foarte caldă la mare.

Nymphaea

Toboganele de afară erau foarte mari și funcționau, de asemeni, după orar. Pe două dintre ele te puteai da cu colac simplu, dublu sau triplu pus la dispoziție de către AquaPark. Acolo se puteau da și copii de 4-5 ani, dar nu mai mici. Mai erau toboganele colorate, acelea ondulate, însă aterizarea era de asemeni sub apă. De celelalte nu ne puteam apropia cu copiii, erau pentru copii mari și adulți.

Cum procedăm cu mâncarea?

În incintă erau două restaurante: unul în zona acoperită, celălalt afară. La cel de afară se servea grătar (mici, ceafă, pui etc), băuturi și înghețată. În interior era mâncare gătită (două tipuri de ciorbă, carne, garnituri, salate), prăjituri, băuturi etc. 

Noi am preferat să alegem mâncare gătită. Am luat două ciorbe (era 12 lei una), niște aripioare cu legume pe care nu știu cât am dat, dar țin minte că garniturile și salatele erau majoritatea 6 lei. Nu mi s-a părut grozavă mâncarea, dar nu a fost nici rea. Prăjiturile nu le-am încercat, noi am luat înghețată.

Ioana a dormit pe un șezlong la amiază, așa că m-am bucurat că și-a făcut somnul. Dacă a fost mâncare și somn am putut să stăm mai mult, până la 16.30. Copiii s-au bălăcit mult și nu au prea stat pe afară. A fost bine că au avut colaci. În plus ne-am conectat. Știți voi… părinți veseli, copii fericiți.

Per total ne-a plăcut mult și cred că dacă mai ajungem la Oradea o să mai vizităm și AquaPark Nymphaea. Poate că dacă nu era apă termală nu mi se părea chiar potrivit pentru copii sub 5 ani, dar așa… a fost super!

Pe curând!

 

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu ceea ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.

Facebook Comments
O discuție despre vremurile de acum. E mai bine sau mai rău?

No comments

Lasă un răspuns