Alaptare

Înțărcare blândă la 2 ani jumătate – experiența noastră

înțărcare blândă

Când aveam un singur copil, bebeluș, îmi doream să alăptez mult mult de tot și să ajungem la autoînțărcare. Iubeam acele momente ale noastre și faptul că puteam să îl liniștesc foarte repede în momentele dificile. Când am rămas însărcinată a doua oară însă, am hotărât să recurg la înțărcare blândă. Fiul meu avea peste 2 ani. Am alăptat în sarcină până aproape cu o lună înainte să nasc.

Inițial am crezut că va renunța singur din cauza sarcinii, dar a fost nevoie de ghidare. Cred, totuși, că l-am înțărcat ușor. Lapte nu mai era, scăzuse încă de la începutul sarcinii, așa că nu a fost nevoie decât să îi spun treptat că îi dau, doar că mai puțin decât înainte. A înțeles, a supt tot mai puțin, până în ziua când s-a întors cu spatele la mine și s-a culcat fără să ceară. A durat vreo două luni procesul dacă îmi amintesc bine.

Cred că experiența cu el m-a făcut să cred că am asul din mânecă și că va fi la fel de ușor și cu Ioana. Ba chiar mi-am stabilit în minte și un fel de obiectiv. Mă gândeam că dacă pe el l-am înțărcat la 2 ani și 2 luni si era atât de înțelegător, cu ea sigur nu va fi nicio problemă. Va avea un frate care îi va ține de urât, va uita repede de sân, așa că 2 ani e o vârstă foarte ok ca să încep procesul.

Doar că lucrurile nu sunt cum le planificăm noi, sunt în funcție de copil…

Ioana a dormit agitată noaptea încă de mică. Avea seri cu erupții pe piele și mâncărimi de la dermatita atopică, așa că noaptea se trezea mereu, uneori de peste 15 ori. Când se foia, o alăptam, pentru că dormeam și cu Edy și nu voiam să îl trezească. Erupțiile au dispărut pe la 1 an și ceva, însă ea s-a trezit des în continuare și căuta sânul. Am dat vina pe dinți, pe vise, până la urmă am înțeles că așa se trezește ea.

Având acel obiectiv în minte, în jurul vârstei de 2 ani am început să îi spun uneori că a crescut, că fetițele mari nu mai mănâncă țiți, că mami îi mai dă, dar mai puțin, că îmi doresc ca noaptea să bea apă sau să nu se mai trezească atât de des. A fost inițial de acord, am reușit să o adorm și cu cântecele vreo 3 seri. Îi dadeam să sugă și ziua și noaptea, dar încercam să o adorm diferit, să nu mai asocieze sânul cu somnul.

Când se trezea (încă foarte des) îi ofeream apă, apoi o alăptam dacă vedeam că nu acceptă. Am crezut că va fi ușor, dar a fost un mare eșec. După 3 zile a început să aibă pavor nocturn. De fapt nu știu dacă era pavor, era ca un fel de tantrum mare în toiul nopții, exact când se foia și probabil își amintea că ea vrea sân, dar că eu i-am zis să bea apă. Probabil era furioasă și din somn adânc începea să plângă fără să ceară ceva. Mă refuza dacă voiam să îi dau sân și plângea și mai mult.

Am hotărât că nu e pregătită, așa că i-am zis că mami vrea să îi dea țiți în continuare, cu gândul să încerc peste încă o lună, două. Au trecut nopțile cu pavor, am înțeles că aceasta a fost cauza, așa că nu o mai refuzam când căuta sânul. A revenit totul la normal, doar că pe mine începuse să mă frustreze alăptarea în sine. Eu care alăptam de mult, care iubeam fiecare zâmbet de la sân, care mereu spuneam câte beneficii sunt, simțeam că nu mai pot, că e suficient… iar insistențele ei mă agitau…

Mi-am zis că nu am cum să reușesc altfel decât cu răbdare

Nu am mai fost insistentă o perioadă pentru că simțeam că suge mai mult dacă o pistonez cu renunțarea. Deschideam televizorul când sugea și mă uitam ca să nu simt că stă prea mult la sân. Mă enerva cel mai mult faptul că ar fi stat ore întregi. În plus, dacă făceam treabă în bucătărie, îmi cerea sân. Dacă se juca, deodată își amintea că vrea sân.

Cu cât a mai trecut timpul am simțit că nu se mai trezește noaptea atât de des. Când se trezea, dacă voia sân îi spuneam mereu că îi dau după ce bea apă pentru că dacă nu îi era sete sugea foarte puțin. Așa că după un timp se învățase și când se trezea spunea: „beau apă, apoi țiți”.

Cel mai mult sugea dimineața. Se trezea între 5.30 și 7.30 să sugă și dacă o lăsam la sân o oră sau mai mult, exact atât sugea. Doar că eu nu mă odihneam și îmi doream și mai mult să renunțe.

Mi-am adunat toată răbdarea. Nu aveam altă variantă decât să o ajut să rărească mesele. Am început să îi dau gustări dimineața pentru că simțeam că îi este foarte foame. Dacă se trezea la 5.30 (uneori asta era ora), o lăsam să sugă 5 minute și o întrebam dacă vrea ceva din bucătărie. Îi prezentam variantele și ea voia aproape mereu rondele de orez cu ciocolată deasupra (erau preferatele ei). Țin minte că Edy mânca dimineața banană în perioada când l-am înțărcat.

Am simțit că suntem în sfârșit în plin proces de înțărcare blândă…

Am fost la munte și la mare și aveam cu noi punga plină cu gustări. O lăsam să se uite și un pic la desene până se trezea Edy. Ușor ușor am început să îi dau să sugă tot mai puțin și puneam accentul pe gustări. Ea a învățat ritualul. Ziua îi dădeam mâncărurile preferate și o mai amânam de la supt cu tot felul de jocuri. Am început să nu o mai port mereu în sistemul de purtare pentru că ea îl asocia cu sânul.

Ușor ușor a reușit să nu se mai trezească noaptea decât odată. Dimineața mânca gustare, la prânz o plimbam cu mașina ca să adoarmă fără sân. Încercam pe cât posibil să sugă foarte puțin, să scadă lactația. Plecam mereu de acasă. Uneori îi spuneam că mă dor sânii și că să sugă până o anunț că nu mă mai simt ok. Seara îi mai spuneam că mami nu mai are lapte și că o pot adormi în brațe. Îmi cerea sistemul și îi spuneam că sunt de acord să o țin în el doar dacă nu suge. Și așa s-au înmulțit zilele în care nu a supt.

Când credeam că am reușit să ajung la acea înțărcare blândă la care speram, a început iar greul

Deși nu mai sugea de vreo 3-4 zile, încă nu știa ce să facă noaptea când vrea sân. Așa că iar au început acele tantrumuri sau pavor. Plângea uneori chiar și la somnul de amiază. Nu se întâmpla la fiecare somn, așa că nu am cedat cu sânul. Am considerat că e vorba de frustrare și că va trece. Am ținut-o în brațe și i-am zis că sunt acolo, că e tot ok, că o iubesc și că înțeleg că e supărată. Când îi trecea și era veselă o întrebam de ce a fost supărată și o asiguram că poate cere în brațe când se trezește și că o voi ține la piept cât dorește.

Acum sunt cam 2 săptămâni de la ultimul supt. Nu am știut că va fi ultimul, nu am programat nimic ci doar am încercat să răresc, neștiind că o să reușesc. Chiar și acum se mai foiește noaptea, scâncește în somn sau plânge, dar o iau pe mine exact ca atunci când era bebe și adormim așa. Simt că a trecut greul cel mai mare și că învățăm împreună obiceiuri noi. Pare că e bine acum și înțelege că sunt mereu alături de ea, chiar dacă țiți nu mai e disponibilă.

La amiază o adorm greu pentru că nu e noaptea și nu simte somnul la fel de mult. Au fost zile în care nu a dormit deloc, zile în care a dormit în mașină sau în sistem, dar programul s-a decalat, nu mai e așa exact cum era. Înainte o culcam la 12-13, acum la 15- 15.30 am reușit. Dar știu că treptat vom îmbunătăți și acest aspect.

Am făcut baie cu ea în cadă și am purtat costum de baie, pentru a nu o agita, dar m-a văzut și dezbracată și doar a vrut să se joace, nu a cerut să sugă. Iar eu mă simt fericită pe de o parte că am reușit și parcă emoționată pentru noul capitol din viața noastră.

Ne obișnuim și ea dar și eu, însă aveam nevoie de o altă etapă. Aveam amândouă nevoie de schimbare, să rupem un pic dependența de sân și să ne lăsăm acum pe baza îmbrățișărilor și pupicilor pentru că da, are o mare nevoie de conectare ce trebuie altfel satisfăcută.

Încă nu îmi vine să cred că a durat 7 luni să o ghidez spre înțărcare blândă. Am simțit o ruptură totuși și am plâns și m-am gândit că nu fac bine, dar cred că toate lucrurile diferite decât le știm noi ne fac să ne emoționăm. Acum, să privim spre înainte!

În acest moment e săptămâna internațională a alăptării și vreau să vă spun că, deși alăptarea nu are momente doar bune, pentru copiii noștri e foarte importantă. E nevoie de răbdare, de disponibilitate și iubire. La un moment dat e un capitol care se încheie, dar dacă se încheie cu bine, va rămâne o amintire frumoasă și pentru mamă și pentru copil. De fapt nu numai o amintire frumoasă ci și o piatră de temelie în dezvoltarea lui.

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu ceea ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook emotiidemamica.

Facebook Comments
La stomatolog în timpul alăptării. Se poate?

No comments

Lasă un răspuns