Parenting

Ce își doresc părinții de la bunicii copiilor lor?

Bunicii copiilor

Noi, oamenii, suntem foarte diferiți. Cu cât înaintăm în viață, cu atât adunăm păreri și experiențe și ne conturăm valorile după care ne ghidăm. De aceea, persoanele de vârste diferite au, de cele mai multe ori, păreri diferite, iar relațiile părinți – copii se deteriorează din această cauză. Ne așteptăm să se încheie contradicțiile în momentul în care copiii devin părinți, dar nu… apar altele între noii părinți și bunicii copiilor lor. Despre acest subiect vorbim astăzi.

Articolul este dedicat în mod special bunicilor iar ideea lui mi-a venit după ce am văzut pe Facebook o discuție în care un părinte cerea sfaturi cu privire la păstrarea unei relații armonioase cu bunicii copiilor săi. Problema era că fiecare avea o altă viziune față de educație și fiind părerile diferite, mereu existau neajunsuri de ambele părți. Aceste probleme duc de obicei la certuri din care tot copilul are de suferit, iar frustrările se adună și fiecare crede că are dreptate. Problema nu se rezolvă așa.

Ca punct de pornire al acestui articol am creat un chestionar în care părinții să scrie despre ce și-ar dori să știe bunicii copiilor lor, iar astăzi voi fi „vocea” lor, pentru a ajuta în limpezirea unor probleme. La chestionar au fost 7 întrebări și voi povesti pe rând despre fiecare:

1. Cine se ocupă mai mult de educația copilului/ copiilor dumneavoastră? Părinții, bunicii sau altcineva?

98.4% dintre cei care au participat la chestionar au spus că părinții sau cel puțin unul dintre ei se ocupă în mod special de educația copiilor. Mie mi se pare extrem de importantă prezența părinților în viața copiilor și mă bucur că tot mai mulți au ales acest drum, chiar dacă au avut de plecat în străinătate, probleme financiare sau de altă natură. Bunicii au rolul lor, dar nu ar trebui să se transforme în părinți și să ajungă să le țină locul. Această schimbare ar genera suferință, impresia de abandon și confuzie.

2. Bunicii fac parte din viața copilului/ copiilor dumneavoastră?

O mare parte dintre cei care au răspuns au spus că da, bunicii fac parte din viața copiilor lor. Există și excepții pentru că multe familii locuiesc în străinătate sau în alte orașe, unii bunici nu mai sunt în viață, dar există și părinți care nu îi vor în apropiere.

Psihologii ne recomandă să îi ținem aproape pe bunici dacă acest lucru este posibil. Chiar dacă avem tendința să îi excludem pentru că sunt învechiți, de fapt rolul lor în viața copiilor este foarte important. Ei formează alte relații decât o fac părinții. Ei aduc tradiție, povestesc cu emoție, „dau în mintea copiilor”, uneori le fac poftele. Important este (și cred că asta vor toți părinții) să facă lucrurile în măsura în care educația și obiceiurile sănătoase ale copiilor să nu fie afectate. Probabil o comunicare corectă între părinți și bunicii copiilor lor ar trebui să regleze aceste lucruri. Disponibilitatea ambelor părți de a discuta ar fi idealul.

3. Considerați că ar fi necesar ca bunicii să fie implicați mai mult în educație decât o fac?

Răspunsurile părinților la această întrebare au fost la modul general: „nu”, „nu neapărat”, „da”, „depinde”, „uneori”. Probabil că fiecare a răspuns în funcție de situația din propria familie. Eu cred că bunicii nu ar trebui să se comporte așa ca părinții mereu, însă există situații în care este absolut necesar să intervină. De exemplu dacă cel mic lovește.

Este bine ca bunicii să nu cadă în cealaltă extremă. De exemplu să nu râdă când copilul face ceva greșit încurajând comportamentul și nici diminuând autoritatea părinților. Dacă părintele spune că e suficientă ciocolata pe care a mâncat-o copilul să nu intervină cu: „ei da, lasă că eu îi mai dau o bucată”.

4. Cum abordați situațiile în care bunicii procedează diferit și dumneavoastră considerați că o altă metodă ar fi mai bună?

La această întrebare unii părinți au fost foarte tranșanți, probabil ca urmare a unor întâmplări vechi. Alții au spus că au tăcut, au găsit calea amiabilă de discuție sau au intervenit cumva. Vă prezint câteva dintre raspunsuri:

„Explic că trebuie să facă cum zic eu deoarece este vorba despre copilul meu!”

„Îl iau și nu îl las să facă ceva ce știu că nu e bine, chiar dacă bunica îl lasă”

„Le spun ce mă deranjează”

„Le explic de ce aș face altfel”

„Mă gândesc la avantaje și dezavantaje”

„Le spun frumos. Eu decid ce metodă folosesc”

„Cădem de acord în privința copiilor”

„Îmi impun punctul de vedere”

„Intervin, le explic copiilor ce e de făcut, iar apoi, în particular, nu de față cu copilul, abordez problema cu bunicii. În privința creșterii și educației copiilor cred că noi, părinții avem ultimul cuvânt, tot așa cum părinții noștri au avut ocazia de a face acest lucru cu noi”

„Explicându-le și dându-le diferite exemple din viața de zi cu zi, spunându-le faptul că nu mai este ca pe vremea lor.”

„Le spun care e metoda aleasă de mine și să o folosească pe aceasta”

„Să aibă mai multă răbdare”

„Le atrag atenția”.

Au fost mult mai multe răspunsuri, însă m-am oprit doar la acestea. Cred că părinții doresc să aibă situația sub control și uneori simt că pierd teren în fața bunicilor. Bunicii, pe cealaltă parte, simt că au deja experiență și vor să intervină, doar că asta se poate traduce ca fiind lipsă de încredere. Ei spun că au crescut foarte bine copiii, că i-au făcut mari, dar uneori nu au încredere în capacitățile lor.

Relația dintre copiii care au devenit părinți și părinții lor are nevoie să evolueze. Acum, copiii de odinioară au devenit adulți responsabili și se pot descurca. Eu cred că rolul părinților trebuie respectat. Sfaturile sunt importante atâta timp cât sunt recomandări și nu se impune nimic. Echilibrul, calea de mijloc e mereu varianta câștigătoare.  

5. Sunteți de părere că parentingul a evoluat foarte mult și că metodele folosite acum mulți ani sunt învechite?

Da – 71%

Nu – 11,6 %

Nu știu – 11,6 %

Nu mă interesează acest aspect – 7,2 %

6. Ați simțit vreodată că părinții dumneavoastră doresc să vă ia locul atunci când erați prezent(ă) și să se impună în educația copiilor? Dacă da, cum v-ați simțit?

Această întrebare a scos din părinți multe emoții. Au fost foarte puține răspunsuri cu „nu”, aproximativ 10%. Restul… mai bine vă arăt:

„Da, nu m-am simțit chiar confortabil și le-am explicat să mă lase pe mine să decid cum e mai bine pentru copil”

„Da! M-am enervat și am explicat răspicat că e vorba de copilul meu!”

„S-a întâmplat asta… iar eu am simțit că nu sunt suficient de bună ca mamă.”

„Jignită”

„Da, ca și când copilul meu ar fi sora mea, și ca și când ei încearcă să mă excludă din peisaj”

„Da, încă simt, și sunt frustrată”

„M-am simțit inutilă”

„Spun că ei au crescut copii și știu cum se face acest lucru mai bine ca noi”

„Nu. Au abordări diferite uneori, dar îmi respectă părerile și dorințele chiar dacă poate nu sunt de acord.”

„Da, ca și cum mi-ar știrbi autoritatea în fața copilului”

„O singură dată soacra mea i-a spus copilului să o numească „mami”. Am intervenit, am încercat să evit un conflict spunându-i „uite, mami, buni vrea să verifice dacă ești atent… ia arată-i tu unde e mami ca să vadă că ești pe fază”. Copilul a perceput totul ca pe o glumă, soacra a înțeles ce era de înțeles și nu s-a mai repetat.”

„Mi se pare că uneori mă ignoră… parcă eu nu exist… ei sunt mai în vârstă și experimentați… și mă desconsideră pe mine ca om, mamă și au impresia că nu știu nimic. Mă supără, enervează”

„M-am simțit într-o mare încurcătură pentru că nu vreau să îi supăr.”

Din ceea ce am citit îmi dau seama că se întâmplă des exact ce scrisesem mai sus. Cei care sunt acum bunici simt pe de-o parte că au făcut o treabă foarte bună ca părinți, dar de fapt nu au încredere în adulții pe care i-au format. Oare de ce?

7. Ce v-ați dori să știe bunicii copilului/copiilor dumneavoastră dar vă e greu să le spuneți? Puteți oferi și un sfat dacă doriți…

Deși am discutat până acum mai mult despre părțile negative (deoarece au fost mai mult scoase în evidență de către părinți), la această întrebare au fost răspunsuri atât pozitive cât și negative, sfaturi și dorințe. Iată-le:

„Mulțumesc că existați”

„Noi îi iubim mult și mereu ne dorim să fie alături de noi”

„Copiii au nevoie de voi ca bunici, să vă implicați în viața lor având rolul ăsta, să le fiți parteneri de joacă, să le gătiți gustos, să petreceți timpul împreună. Părinți au deja.”

„Bunica cunoaște și educă foarte bine , avem mare încredere în ea!”

„Cum a reușit să crească 11 copii?”

„Nimic! Bunicii copilului meu sunt tineri și gândesc foarte bine!!”

„Să-și vadă de ograda proprie!”

„Mi-aș dori ca bunicii să conștientizeze că timpul petrecut cu copilul nu se va mai întoarce vreodată! (Nu petrec atât de mult timp cât mi-aș dori eu și asta se simte pentru că, copilul nu prea se trage să stea la ei)”

„Că e ok alăptarea prelungită și că nu face rău nimănui.”

„Mi-aș dori să știe mai bine ce înseamnă educația unui copil”

„Că e copilul meu totuși! Și că, în creșterea și educația lui, eu am ultimul cuvânt, nu altcineva!”

„Să nu ofere dulciuri”

„Să fie bunici, dar să nu treacă în autoritatea părinților. Să petreacă timp de calitate cu nepoții… restul este treaba părinților”

„Să scoată copiii în parc, să le dea atenție fără să-i rog eu să o facă”

„Nu am ce să reproșez, ei deja știu și relația a evoluat foarte bine, știm care sunt limitele fiecăruia.”

„Nu mai este cum era odată”

„Ajutorul este mereu bine venit, dar fără să invadeze prea mult spațiul”

„Că eu sunt părintele și eu hotărăsc ce este mai bine pentru copilul meu cum și ei au hotărât în cazul meu și nu bunicii mei”

„Vreau binele copilului, indiferent de situație, chiar dacă mă contrazic cu toată lumea și îmi asum tot”

„Mi-aș dori să știe că sunt capabilă să îmi cresc copilul bine și fără ajutor!”

„Că multe dintre învățăturile lor sunt neadecvate și chiar dăunătoare copiilor”

„Mi-aș dori să țină cont de regulile pe care le avem noi și să nu facă ei altele cu care copilul nu e obișnuit”

„Să fie cu capul pe umeri să mă pot baza și eu pe ei și să mai lase dulciurile, să nu-i mai ofere mereu.”

„Că ar fi cazul să înceapă să se documenteze și că ce făceau ei acum 40 de ani nu mai e de actualitate”

„Chiar dacă respect modul în care ne-au crescut și cu ajutorul cărora am ajuns adulți responsabili, fără probleme de sănatate, fără temeri etc, nu înseamnă că metodele de atunci sunt încă bune și acum. Ai mei mai fac mutre când cumpăr alimente bio, dar în trecut cele ne-bio erau mai bio ca cele bio de acum (părerea mea desigur). Mai fac mutre când refuz să îi dau zilnic copilei ceva dulce (doar e copil, zic ei), dar în trecut nu se găseau atâtea dulciuri și ce îmi dădeau ai mei erau în general făcute în casă cu ingrediente din curtea bunicilor (lapte, ouă). Și avem tot felul de alte mici contradicții în ceea ce privește creșterea copiilor. Alte vremuri, alte reguli – strict părerea mea, desigur.”

„Că responsabili de educația unui copil sunt părinții și că ei decid în privința copilului. De cele mai multe ori mentalitatea bunicilor nu este adaptată noului și nu ajută în formarea unui copil din vremurile noastre.”

„Așa cum voi, în calitate de părinți ai noștri, ați avut ocazia de a lua propriile decizii de parenting, vă rugăm să ne dați și nouă ocazia să facem același lucru, chiar dacă aveți impresia că „voi știți mai bine”.

„Ca îi doresc copilului meu ce e mai bun.. și nu aplic unele chestii pe care le făceau ei cu noi tocmai pentru că mie nu mi-a plăcut ca și copil sau nu m-a ajutat… sau am probleme de sănătate din cauza unor metode de-ale lor care le consideră inofensive … gen dormitul pe pernă sau sarea în mâncare până la 2 ani…”

„Că prea mult răsfăț (mai ales când e vb despre dulciuri) câteodată strică! Și să lase telefonul/televizorul /gătitul / treaba ,atunci când petrec timpul cu nepoții… să se bucure de ei.”

„Să fie ei așa cum sunt și sa își iubească nepoții”

„Mai multe despre alimentația sănătoasă”

„Copiii nu se cresc cu (nu-i voie ) și (ținuți doar în brațe sa nu cadă)”

„Că ar trebui să nu le ofere totul pe tavă nepoților ”

„Că uneori nu procedează corect în privința răsfățului atunci când le dau să mănânce în diferite locuri decat în bucătărie. Uneori se conving singuri de lucrul ăsta.”

Eu mi-aș dori să știe că cei mici iubesc necondiționat și că, dacă vor face parte din viața lor, nici nu e necesar să le facă toate poftele. Vor fi iubiți pentru implicarea lor și pentru timpul petrecut împreună!

Sper că v-a plăcut acest articol și v-a ajutat să înțelegeți de ce uneori părinții se comportă altfel decât v-ați dorit (asta în cazul în care sunteți bunicii copiilor lor). Am și un chestionar pentru Bunici în care puteți să vă exprimați părerea astfel încât și părinții să vă înțeleagă punctul de vedere.

Sper ca pe viitor să găsiți cheia comunicării și să reușiți să oferiți, împreună cu părinții, amintiri frumoase copiilor. Cred că în orice relație comunicarea este totul, iar dacă reușiți să faceți asta, copiii vor avea totul!

Pe curând!

Facebook Comments
Uneori, să fii părinte e nasol...
Este recomandată pedeapsa în educația copiilor?

No comments

Lasă un răspuns