Parenting

Uneori, să fii părinte e nasol…

Părinte e nasol

Când decidem să fim părinți citim despre faptul că toate problemele trec doar ținând copiii în brațe sau că iubirea este tot ce avem nevoie ca să scăpăm ușor din răscoala lor. Citim despre faptul că, dacă dormim împreună și îi lăsăm să experimenteze, cresc independenți și se desprind de noi ușor. Sau că după naștere parcă prindem aripi și știm ce avem de făcut în orice situație. Doar că nu ne spune nimeni și despre excepții, despre momentele în care să fii părinte e nasol.

Sunt situații în care abia rezistăm, săptămâni epuizante în care nici nu mai știm de noi. Nu ne spune nimeni înainte cât de greu trec nopțile cu laringită sau cu febră care nu scade cu antitermic.  Și unde e independența aia pe care speram să o zărim la 3 ani? În prima zi de grădiniță mie nu mi-a zis să plec acasă.

Uneori este frustrant. Poate aveam alte așteptări și nu mai știm câtă răbdare reușim să mai avem. La noi nu se întâmplă lucrurile așa ca în articolele frumoase de pe internet. Alți părinți vorbesc despre bunătatea copiilor, despre cât de înțelegători și de responsabili sunt ai lor și ne sperie când știm cum e la noi. Gelozie, smuls jucării, refuzul de a împărți, tu le știi? Poate că acei părinți care ne spun despre bunătate au uitat de excepții, despre ce muncă au dus până la acel nivel. Sau poate a fost ușor cu asta și foarte greu cu altele.

Aflăm pe propria piele că parentingul este greu. Copiii trec prin multe etape. Câteodată fac lucruri pe care apoi nu le mai fac. Uneori sunt cooperanți și înțelegători și apoi parcă uită că au fost vreodată așa. Iar aceste schimbări ale lor ne agită, ne fac să fim confunzi și să avem așteptări mai mari de la ei. Și… emoțiile. Grele sunt emoțiile de stăpânit. La copii… dar mai ales la părinți…!!

Fiecare părinte trece prin momente nasoale și simte uneori că nu e suficient, că nu e așa cum ar vrea să fie. Dar știi, după ce trece timpul și ajungem să culegem roadele, înțelegem că toate eforturile au meritat. Doar că durează foarte mult până acolo și simțim acea nesiguranță. Dacă nu facem bine? Dacă va fi rău? Uneori facem comparații, ne luăm după standardul impus de societate și ne facem griji.

Oare copilul meu va crește un adult responsabil?

Când sunt mici, îi vrem mari, când sunt mari, îi vrem mici. Fiecare vârstă e cu probleme, cu acele excepții despre care vorbeam mai sus. Cu toate acestea relațiile se construiesc treptat, cu iubire și cu înțelegere, cu bune și cu rele. Nu putem fi perfecți, nu putem fi mereu grozavi, dar nici nu putem lăsa timpul să treacă fără a încerca să fim cea mai bună variantă a noastră. Să fim părinți e nasol uneori, dar câte lucruri frumoase avem pe lângă… câtă iubire primim și ce momente minunate strângem în cutia sufletului…

Suntem părinți, dar asta nu înseamnă că suntem lipsiți de emoții. De fapt, de la asta pleacă toate: de la valorile, fricile noastre și de la ceea ce simțim. Putem vedea partea plină a paharului, putem pune accent pe ceea ce se întâmplă bine. Probabil asta ne face să scoatem în evidență doar partea bună și să uităm de excepții. Poate că de asta nu ne amintim de momentele dificile și ne putem iubi copiii atât de mult. Poate că și excepțiile acelea au rolul de a ne răscoli emoțiile… să putem iubi și mai mult.

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu ceea ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.

Facebook Comments
Ce își doresc părinții de la bunicii copiilor lor?

No comments

Lasă un răspuns