Astăzi nu vă scriu despre copii, nici despre parenting sau despre produse pentru familie. Acest articol este despre mine, despre o operație laparoscopică de chist ovarian pe care am făcut-o de curând și despre cum m-am recuperat în prima săptămână. E o experiență despre care sunt sigură că multe persoane doresc să citească pentru a afla la ce să se aștepte, dacă sunt în aceeași situație.

Evoluția chistului meu a fost de durată. Am scris despre acest lucru aici, așa că nu mă mai repet. Voiam de mult să mă operez pentru a nu ajunge la urgență cu chistul spart sau torsionat. Totuși, după o zi în care am făcut curățenie, s-a torsionat puțin și am ajuns internată în spital cu dureri. Aveam deja un medic care îmi cunoștea problema și urma să mă opereze foarte curând, însă lucrurile s-au întâmplat mai repede din cauza efortului.

Pregătirile pentru operație

Pentru a putea intra în operație am avut de făcut analize de sânge și urină, EKG, radiografie pulmonară, markeri tumorali și test Papanicolau. Torsiunea a fost foarte mică, așa că durerea a scăzut în intensitate după o zi, până nu a mai fost deloc. Am stat doar în pat și am mâncat supă. Nu mi-au dat calmante, durerea a trecut de la sine. Erau multe alte operații programate, așa că am stat internată două zile înaintea procedurii.

Operațiile sunt aprobate de doi medici, de aceea, pentru a primi semnătura, am mai fost controlată de încă un medic. Când am primit și acceptul său, au început pregătirile efective (cu o zi înainte). Am avut de semnat multe hârtii și mi s-au explicat riscurile. Mi s-a făcut clismă și spălături cu betadină. Nu am avut voie să mai mănânc mâncare, dar am avut voie apă.

În ziua operației mi-am luat bagajul și m-am mutat într-un salon de la A.T.I. Mi s-a zis că acolo mă aduce după operație laparoscopică. Am așteptat câteva ore pentru că erau alte persoane programate, apoi a venit și o fată cu chist torsionat și au operat-o de urgență, clasic. Mi-au dat o cămașă de noapte de la ei și o capelină pe cap.

În sala de operație

Nu mi-a fost frică. Singurul lucru care mi-ar fi provocat această emoție era anestezia rahidiană (în coloană), însă la operație laparoscopică se folosește anestezie totală. Asta m-a făcut să fiu foarte optimistă. Anestezistul a venit și a stat de vorbă cu mine înainte de operație. Mi-au pus o branulă mare și două sau trei perfuzii cu ser fiziologic.

Când mi-a venit rândul pentru operație laparoscopică am mers cu asistenta în sală. M-au așezat pe masă și cred că am stat vreo 10 minute cu ochii în tavan. Era un bec foarte mare deasupra, care îmi încălzea picioarele. Nu eram dezbrăcată de tot, m-au lăsat cu cămașa cea largă. Masa era lungă și în capăt avea loc din acela pentru picioare, ca la mesele de ginecologie, doar că erau în prelungirea mesei, adică mai jos. M-au așezat acolo cu picioarele și apoi am auzit că trebuiau să mă lase întâi mai sus, să mă poată intuba.

Mi-au pus pe mână o manșetă de la tensiometru. Aceea se umfla automat la o anumită perioadă de timp. Cred că era conectată la un monitor, însă eu nu am văzut nimic pornit cât am fost trează. Mi-au legat mâinile și picioarele, mi-au pus suporți la umeri și m-au întrebat dacă stau comod.

Anestezistul i-a spus asistentei să îmi pună un medicament în branulă și după ce a pus, nu am simțit somn. Apoi i-a zis să mai pună ceva și am început să văd un pic în ceață. Am întrebat dacă adorm și a zis da. După aceea nu îmi mai amintesc nimic.

Cred că sub anestezie am fost în jur de 40-50 de minute. Am fost intubată, dar nu m-am trezit cu tuburi în gură. Mi-a venit doar să tușesc de 2-3 ori și parcă aveam salivă în gât. Mi-au pus sondă, dar nu știu când s-a întâmplat nici acest lucru.

Cum a fost după operație laparoscopică?

M-am trezit în momentul în care mă duceau din sala de operație în salonul de la A.T.I. Vedeam un pic în ceață, dar am căutat telefonul să îi scriu soțului ca să nu stea cu grijă. I-am scris și apoi am închis ochii pentru că mă așteptam să adorm și să fiu confuză, dar nu am putut dormi și mă simțeam tot mai fresh. După vreo 30 de minute asistenta m-a întrebat dacă mă doare ceva și dacă pot merge prin salon pe propriile picioare. M-am mirat, nu îmi venea să cred una ca asta.

M-am ridicat și am mers până la jumătatea salonului, ajutată. Eram puțin amețită, dar se pare că era normal să mă simt așa. Au decis că sunt bine și că mă pot scoate de la A.T.I. și duce sus, în salon postoperator, la alt etaj. Am băut multă apă pentru că mi se spusese că după operație așa trebuie. Mă simțeam bine așa că am mâncat și câteva sticksuri. Mi-au scos și sonda (nu a fost un deranj mare) și am putut merge singură la baie. Apoi a venit soțul și pentru că nu avea voie în salon m-am dus să mă văd cu el. Am început să mă simt amețită și mi s-a făcut rău. În acea seară am vomitat de câteva ori.

Am aflat că de la anestezie îmi vine să vărs, așa că nu am mai mâncat sau băut nimic până a doua zi. Mi-am revenit după vreo oră de nemâncat și apoi mi-a fost bine. Nu m-a durut foarte tare abdomenul atunci când am vărsat, dar am auzit alte persoane că se plângeau de acest moment.

A venit medicul să mă vadă și m-a întrebat cum sunt. Era foarte mulțumită de evoluția mea. Mi-a zis că îmi va prescrie un calmant pentru că dacă începe durerea e mai greu de oprit și că mai bine o prevenim. Mi-a zis și că îmi va da drumul acasă următoarea zi. Asta m-a impresionat foarte mult.

După perfuzia din acea seară m-am culcat și am dormit foarte bine. A doua zi am mers la schimbat pansamentele și apoi am plecat acasă. Nu aveam dureri, însă am observat niște diferențe ciudate. Uneori îmi venea să tușesc și era cam greu, pentru că aveam suturile pe abdomen. Dacă mă întorceam pe pat pe o parte aveam o senzație foarte ciudată în zona stomacului. Era ca și cum intestinele cădeau pe o parte odată cu întoarcerea mea. De fapt nu erau intestinele. În timp ce se face o operație laparoscopică în burtă se introduce aer, substanțe și gaze. Mai rămân resturi și după, iar senzațiile ciudate de la asta sunt.

La o zi după operație, când mă ridicam în picioare aveam o senzație ciudată în zona plămânilor. După o zi parcă urcase în zona umerilor, dar cred că tot acele gaze au fost cauza. După două-trei zile nu am mai avut probleme, am început să mă simt tot mai vioaie, să merg drept, normal, fără să mai simt vreun disconfort. Am primit la externare niște medicamente pe care să le iau timp de câteva zile. Medicul mi-a zis că e bine să le iau măcar o dată pe zi chiar dacă mă simt bine, pentru că mai pot apărea dureri.

Prima săptămână a decurs foarte bine. Am ieșit din casă, dar mai mult am stat în pat. Nu am ridicat nimic greu, am evitat să stau foarte mult în picioare. Încă nu am mers la scos firele pentru că mi s-a zis să vin în a 10-a zi. Medicul meu e de gardă atunci, probabil de aceea.

Am avut mereu pansamente sterile pe suturi și după baie le-am schimbat imediat ca să nu se înmoaie pielea prea mult. Am putut merge la plimbare sau la cumpărături dar fără să forțez. Am simțit într-o seară o mică durere în zona ombilicului dar am luat iar pastiluță și am schimbat pansamentul și a fost ok după.

Cam atât despre operația mea. Mă bucur foarte mult că am făcut-o și că în sfârșit o să fac tot ce vreau fără să mă gândesc la efort și la faptul că se poate sparge.

Sănătate tuturor!

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu ceea ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook.