Mă întreba astăzi cineva: „e mai ușor cu copiii?” și mi-am amintit de primii ani ca mamă: alăptare la cerere, plâns din cine știe ce motive, frustrări o grămadă, gelozie dintre frați, nesomn. Chiar credeam că îmi este greu. Mi se părea că ai mei sunt mai dificil de crescut decât ceilalți, că sunt dependenți de mine, că schimbăm prea greu unele obiceiuri. Simțeam multe griji pe umeri și probabil mă întrebam și eu: ” când e mai ușor cu copiii?”.

Ce ni se pare cel mai greu când avem copii?

Părințeala este un drum cu sens unic, e clar că trebuie să ne descurcăm oricum. Majoritatea trecem peste situații fără să părem foarte afectați, dar în sinea noastră simțim greul. Ne facem griji multe, fără să le verbalizăm. Ne agităm în sinea noastră. Căutăm soluții și la final răsuflăm ușurați că a trecut. Când se adună prea multe ne gândim că în viitor ne va fi mai ușor și că ar fi bine să treacă timpul mai repede.

Statutul de părinte vine la pachet cu responsabilități multe. Știm de la început asta și cumva ni le asumăm, însă sunt momente în care simțim că suntem în impas. Eu cred că greul acesta are la bază emoții. De fapt… ne e frică. Simțim că nu știm cum să facem, că o dăm în bară, simțim că nu mai avem resurse și o să clacăm, simțim că situația ne depășește, că avem prea multe pe cap etc.

Ne e frică dacă o situație dificilă se repetă sau că nu vom crește copiii suficient de bine. Nu zic „bună ziua” la toți cei cu care ne întâlnim, scuipă, vorbesc prostii, fac șotii, se maimuțăresc fix când nu e cazul, nu zic „mulțumesc” când trebuie, se uită mult la tv și se îmbolnăvesc la fiecare intrare în colectivitate. Ce adulți o să fie ei dacă acum, când le repetăm de 100 de ori pe zi ce e bine și ce nu, ei nu fac? Ne e frică de lipsa de respect. Da, ne e foarte frică de toate aceste lucruri. Ne e frică de viitor, ne e frică să riscăm, ne e frică de multe. Iar asta face să fie greu parentingul.

Totuși, cu cât copiii cresc, din unele puncte de vedere e mai ușor. Sunt etape și etape care ne solicită fizic în primii ani. Până când copiii stau în fund, până merg, până încep să vorbească… ne solicită mult. Suntem obosiți. Frustrările lor, plânsul din nu știm ce motive ne termină. Nu putem ține casa atât de curată ca înainte, nu facem mâncarea la ora stabilită, iar asta e frustrant pentru noi care eram obișnuiți altfel. Ne e frică de schimbări. Vrem să fim părinți model, să le facem pe toate. Nu putem, iar acesta e un alt motiv pentru care nu e ușor cu copiii.

Când ei mai cresc, prindem și noi mai multă experiență. Învățăm să comunicăm mai bine, facem reguli care ne ajută, obținem cooperarea copilului mai ușor decât înainte, iar asta ne dă un pic de curaj pe mai departe.

Cum mi-a fost mie până acum?

În primii ani ca mamă eu mereu mă lăsam la coada listei de activități și mă hrăneam cu faptul că le e lor bine. Am simțit toate lucrurile pe care le-am scris mai sus dar am fost mereu fericită de familia noastră și probabil asta compensa. Simțeam că așa trebuie să fie, că ei sunt pe locul întâi. Acum, dacă aș întoarce timpul, probabil aș fi mai relaxată în unele privințe și aș pune accent mai mult pe altele.

Grădinița și întoarcerea mea la serviciu au fost cele mai mari schimbări din rutină. Începuturile sunt grele, încărcate cu frică, cu stres, cu neputință, dar avem mare nevoie de ele. Schimbările ne aduc perspective noi, ne învață și alte lucruri. Nu putem fi doar mame toată viața. Avem mai multe roluri (soție, prietenă, colegă etc) și ne putem bucura de ele cu toate celelalte responsabilități pe care ni le dă statutul de părinte.

Eu am învățat că, odată ce înaintează în vârstă, copiii au nevoie și de alte persoane în jurul lor. Am învățat și că greul nu e de fapt greu. Așa e viața, cu sacrificii sau fără, cu emoții de tot felul. Suntem oameni și reacționăm diferit. Uneori ne plângem, ne supărăm pentru lucruri care altora li se par simple. Ne enervăm pe lucruri mărunte, pentru că am vrea să fie altfel. Copiii nu sunt adulți. Uneori le cerem prea mult, uităm că nu au creierul nostru.

Fiecare vârstă, fiecare perioadă, are caracteristicile ei. Greul sau ușorul îl simțim fiecare în funcție de propriile emoții. Totul se rezumă la emoții. Ne călim, învățăm să cântărim deciziile mai mult, devenim mai înțelepți. Viața cu copiii e grea și ușoară în același timp. Iubirea pentru copii este cea care nu se schimbă niciodată. Îi iubim orice ar face și nu putem fără ei, oricât greu am simți. Nu-i așa?

Pe curând!

Dacă îți place să citești ceea ce scriu, mă poți urmări și pe pagina de Facebook!