Povestiri din viata

Dino Parc Râșnov – cum a fost cu copiii în parcul cu dinozauri?

Am avut o vacanță foarte frumoasă în această vară, chiar dacă televizoarele vorbesc doar despre Covid-19. Noi am vrut să ieșim din casă (bineînțeles, cu măsuri de siguranță, nu altfel) și am ales să mergem în mai multe locuri din țară. Una dintre destinații a fost Brașovul, unde am vizitat Dino Parc Râșnov. Ne-a plăcut mult, așa că m-am gândit să vă scriu și vouă despre acest loc.

Din Brașov până la Râșnov este o distanță de aproximativ 15 km pe care am parcurs-o cu mașina și cu ajutorul gps-ului. Am hotărât să nu mergem în week-end la parc pentru a evita aglomerația, dar chiar și așa am întalnit multă lume. În față era o parcare mare, împrejmuită, cu plată, dar noi am lăsat mașina la 100m după parcare și a fost ok.

În zona parcului erau mașini din acelea tip trenuleț care transportau lumea spre intrarea Dino Parc Râșnov, însă mulți urcau și pe jos. Am hotărât să urcăm și noi pe jos pentru a evita aglomerația din tren și pentru a mai face mișcare. S-a dovedit a fi o alegere foarte bună. Distanța de la parcare până la intrare e mică, probabil am mers 10 minute pe jos.

Prețul de intrare (iulie 2020) mi s-a părut foarte ok. Adică sunt locuri în țară în care am plătit mai mult și am văzut mai puține. Ioana are 3 ani jumătate și Eduard face curând 6. Copiii sub 3 ani nu plătesc, cei peste 3 ani plătesc 23 lei parcă, iar adulții 30. În week-end e încă 5 lei în plus la preț.

A fost o decizie inspirată vizita la Dino Parc Râșnov

Încă de la intrare am zis woow. Erau multe locuri de joacă pentru copii, un mic lac, căsuțe cu expoziții și mulți dinozauri. Erau tobogane, leagăne, un fel de vapor în care copiii se puteau juca. Era și un lac mic în care erau pești mulți și colorați. Deși mă gândeam că pe Ioana o să o sperie dinozaurii și i-am zis câteva zile la rând unde o să mergem, mi-am dat seama că ea e și mai încântată decât mine. Dinozaurii, deși arată ca în realitate, nu mi s-au părut fioroși.

Am făcut multe fotografii în Dino Park Râșnov. Eduard cunoștea aproape toți dinozaurii, drept urmare a fost fascinat. Am făcut poze artistice cu capul în gura dinozaurului, cu fețe strâmbăcioase, în ouăle crăpate și la picioarele celor mai mari specii. Ne-am plimbat o grămadă, am citit tăblițele amuzante cu informații și am fost impresionați de ideile grozave pe care le-au avut constructorii. Un meteorit, un vulcan, dinozauri care mișcă sau filmulețe interactive au fost câteva dintre atracții.

Căsuțele cu expoziții nu erau deloc aglomerate. Mi s-au părut interesante și mie și lui Eduard. Ioana nu a înțeles mare lucru de-acolo, ea voia să picteze dinozauri cum a văzut că făceau alți copii între-un spațiu special destinat. Mai erau și alte spații interesante dar nu am putut să le vedem pentru că erau închise din cauza coronavirusului.

Per total a meritat vizita acolo. Ne-a plăcut mult și copiii ar mai merge cel puțin încă odată. Nu știu cât de curând o să mai ajungem dar probabil următoarea dată ar fi la fel de wow ca acum. În ce privește măsurile actuale adoptate cu covid-19, am observat că spațiile de joacă erau date cu dezinfectant din când în când. Mi-a plăcut asta, deci pe lângă nota 10 pe care o aveau deja mai adaug un punct. Nota 11 Dino Parc Râșnov!

Pe curând!

Luiza

Dacă îți place să citești ce scriu mă poți urmări și pe pagina de Facebook.

Facebook Comments
Ce reguli noi sunt la grădinița la care merg copiii mei?
Grădinița online și activitățile copiilor mei

No comments

Lasă un răspuns