Ceasul ticăie tot mai tare pentru părinți. Nu ai cum să nu simți emoții în stomac când vezi că au apărut atâtea reguli noi la școli și grădinițe. Deja am văzut sute de discuții cu nemulțumiri și probabil o sa văd și mai multe după data de 14 septembrie. Nici la noi la grădiniță nu e ca înainte, așa că vă scriu și vouă despre ce reguli noi au apărut în ultima perioadă.
Eduard a împlinit zilele acestea 6 ani. Fiind născut după data de 31 august putea merge la școală cu testare psihosomatică. În primăvară, când au fost înscrieri la școală a dat testarea respectivă și am depus și documentele, însă, odată cu apariția virusului Covid-19 ne-am răzgândit și am ales să îl mai ținem un an la grădiniță. Am cam fugit de școala online, ne-am gândit că un an de experiență cu reguli noi e un avantaj, plus că mersul la grădiniță nu e obligatoriu.
Eduard e în grupă mare, Ioana în grupă mijlocie. Regulile sunt aceleași
Au avut loc ședințele la ambele grupe și, deși inițial erau diferențe mari, regulile la acest moment sunt aceleași. Nici educatoarele nu știau sigur ce va fi, dar până la urmă s-a decis. Ni s-a spus că intrarea în grădiniță se face doar între anumite ore, pe o singură ușă, dar noi vom lăsa copiii la poartă. Le va fi verificată temperatura, își vor dezinfecta mainile apoi vor fi duși fiecare în grupa sa. Probabil că cel mai dificil le va fi părinților cu copii la grupa mică, dar nici pentru noi nu mă aștept să ne fie grozav.
În săli s-au făcut schimbări. Nu mai sunt covoare, perdele sau canapele din material textil. Au scos tot ce nu se poate dezinfecta. Au despărțit pătuțurile și nu mai e voie să fie ceva pe ele. Fiecare copil are propria masă și propriul scaun sau pot sta pe jos păstrând distanța. Am înțeles că piesele de puzzle din spumă și cercurile hula hoop sunt variante bune de a-i ține pe fiecare în locul său.
Copiii pot dormi la grădiniță o săptămână da și una nu. S-a împărțit grupa în două, prima jumătate în prima săptămână, cealaltă în a doua, deși se pare că în prima parte a zilei vin toți copiii la program. Un copil va dormi cu capul în sus, celălalt invers. E posibil să apară schimbări pe parcurs și să fie și alte reguli zilele următoare.
Fiecare copil are nevoie de 3 săculeți. Unul este pentru pijama, unul pentru hainele de stradă și unul pentru încălțăminte. Se vor schimba singuri sau cu ajutorul doamnelor. Părinții nu vor mai putea face asta nici la intrarea și nici la ieșirea din grădiniță pentru că nu mai au acces în interior.
Există reguli care vor da și bătăi de cap…
Știu că la unele grădinițe copiii mergeau la spălat pe mâini sau la baie cu program (bineînțeles, nu vorbim despre urgențe). La noi nu se respecta acest lucru, fiecare mergea când dorea, dar acum lucrurile vor fi diferite. Pentru mine e cumva ok pentru că Eduard uita mereu sa meargă la baie iar spălatul mai des pe mâini îi va prinde bine. Urgențele nu vor fi trecute cu vederea dar pentru că cei mici încearcă să fenteze numai ca sa se plimbe pe hol, probabil vor spune des că vor la baie fără ca acest lucru să fie adevărat.
Fiecare copil va avea propria cutie cu rechizite. Penarul, radiera, ascuțitoarea și altele vor fi așezate în câte o cutie personală, etichetată. Înainte, cumpăram tuturor copiilor la fel ca să nu iasă ceartă, dar acum nu mai putem face asta. Nici obiceiul cu buchetul de flori de la începutul anului nu cred că va mai fi valabil.
Ieșirea afară se va face cu program strict pentru toate grupele. La noi va fi de 15 minute și, deși au niște tobogane distractive, copiii nu vor putea atinge nimic. Se pare că grădinița nu dispune de suficient personal care să poată dezinfecta după joacă. Programul de masă se va păstra ca și înainte, dar dacă cei mici vor pleca la amiază și nu mai prind gustarea de la 16, aceasta le va fi oferită ambalată pentru acasă.
Se pare că mască va purta doar personalul grădiniței și copiilor nu li se vor impune reguli ci vor fi învățați prin joc și jocuri să le respecte. Cel puțin asta ni s-a transmis. În rest… educatorii nu au voie să cânte (ca să nu sară salivă probabil), iar întâlnirile cu părinții vor fi doar online. Părăsirea grădiniței se va face la ore anume, pe anumite uși stabilite inițial.
Nu știu dacă o să se respecte în totalitate aceste reguli, dar se încearcă. Poate va fi doar la început așa strict, cum a fost și cu măștile, apoi parcă toți s-au relaxat și au început să fenteze. Sper să ne ajute pe toți aceste masuri.
La voi sunt aceleași reguli? Credeți că vor fi respectate?
Pe curând!
Îți place ce scriu? Mă găsești și pe Facebook!
2 Comments
Rika
nov. 05, 2020
Emoţii de mamică
nov. 08, 2020