Mereu citesc despre cazuri în care copiii mici sunt repeziți de copii mai mari în spațiile de joacă. Citesc despre copiii mari lăsați nesupravegheați și care nu se comportă după așteptările altor părinți. Ce facem și cu cei care urcă toboganul în mod invers? Cred că toate acestea creează multe frustrări printre părinți și mereu apar controverse, de aceea m-am gândit să vă scriu despre cum am procedat noi până acum și despre cât cred eu că ar trebui să stăm lângă ei la joacă.

În România spațiile de joacă nu sunt nici foarte multe și nici atât de mari încât copiii de diferite vârste să poată fi separați. Cei mici sunt încântați să urce și să se dea peste tot, cei mari n-au suficientă răbdare să-i aștepte. Ce facem în astfel de cazuri?

Eu cred că este important să privim lucrurile realist, din ambele direcții. Copiii sunt curioși, curajoși și vor să experimenteze cu atât mai mult cu cât cresc! Cei mari nu mai vin însoțiți. Nu putem să îi etichetăm pentru că se dau în picioare pe leagăn sau că urcă pe tobogane de jos în sus. Le place să testeze limite, le place să facă lucrurile mai interesante. Se urcă peste tot, sar, vorbesc tare. Atâta timp cât nu strică nimic, eu consider ca fiind normal acest comportament. În momentul în care încalcă limita de vârstă scrisă la intrare sau prin comportament deranjează, le poți atrage atenția. Îți recomand să o faci politicos și empatic, deoarece copiii mai mari au tendința să răspundă irascibil. De exemplu: „Înțeleg că îți place să te urci aici. Acest leagăn este pentru 5-10 ani. Te rog să cauți unul pentru vârsta ta”.

Consider că cei mici au nevoie de un părinte lângă ei la fiecare pas. Copilul mic se frustrează repede, nu se poate exprima, nu poate rezolva un conflict. E nevoie ca părintele să fie acolo ca să îl ajute, dar și să îl învețe cum să se comporte în anumite situații. Cred că în spațiile de joacă aglomerate este bine să dăm prioritate celor mai mari. Ei sunt atât de atenți la joaca lor încât mai uită de răbdare. Este treaba noastră să ne asigurăm că cei mici se pot juca în siguranță în timp ce îi învățăm să se ferească și să aștepte la rând. Chiar dacă avem copil mic e important să ne uităm pentru ce vârstă sunt spațiile de joacă și să avem grijă să nu deranjăm.

Nu există o vârstă anume până când e necesar să stăm lângă copii. La început îi ținem de mână, apoi suntem la 1 metru distanță, mai târziu le facem cu mâna din apropiere sau îi supraveghem de pe bancă până când le dăm voie să meargă la joacă singuri. Totul se întâmplă treptat, în timp, în funcție de cum se dezvoltă copilul și ce abilități dobândește. Chiar dacă știu regulile și le dăm exemple pozitive, când sunt singuri e posibil să se comporte mai… rebel :).

Este important să ne cunoaștem copilul, să știm cum reacționează, pentru a evita mai ușor situații neplăcute. De exemplu, când fiul meu era mic, lovea dacă se frustra. A fost nevoie de multă răbdare și calm. Îi repetam mereu ce poate face diferit și evitam locurile cu mulți copii. Nu mi se pare normal să-i lăsăm să lovească pentru că „așa sunt copiii”, cum nu putem nici să îi ferim de orice conflict. Totuși, e important să fim atenți.

Eu am observat – și vă spun asta din proprie experiență – că mulți părinți cu copil mic acceptă mai greu comportamentul copiilor mai mari deoarece încă n-au fost puși în situația în care cel mic „încalcă regulile”. Eu merg pe ideea: „niciodată să nu spui niciodată”. Copiii cresc în etape. Astăzi urcă pe scări frumos, politicos, mâine sar peste tot. Și am învățat că asta n-are legătură cu educația, are legatură cu dezvoltarea.

Noi suntem la stadiul în care supraveghem copiii de la o oarecare distanță. Mereu știm unde sunt, dar nu intervenim decât dacă e necesar. Copiii au voie să urce chiar și în locurile în care mi se face inima mică. Consider că e vorba doar de frica mea și că nu are rost să le-o transfer și lor. Spre supărarea altor părinți (probabil), copiii mei se urcă pe tobogan și invers. Sunt atenți să nu îi deranjeze pe cei care coboară normal. Dacă e noroi sau ud pe jos le-aș spune să nu urce așa. Nu cred că scrie undeva că pe tobogan se poate da doar în fund de sus în jos, iar cei care scot copiii la joacă probabil au în vedere că poate fi și praf pe acolo.

Eu cred că regulile disciplinează copiii și sunt total de acord cu ele. Nu sunt de acord însă cu cicăleala la spațiile de joacă și nici cu regulile stricte de genul: nu urca invers, nu te da așa, nu țipa, nu vorbi tare etc. Joaca îmbunătățește calitatea vieții. Joaca îi face pe copii să învețe multe lucruri. La spațiile de joacă e un prilej de a socializa, de a se distra, de a evita gadgeturile. Lasă copiii să se joace cât mai mult!

Îți place ce scriu? Urmărește-mă pe Facebook!