Category Archives: mamica

Sunt zile în care vrei, dar nu poți. Ai vrea să nu ridici vocea, dar impulsul de moment e altul

Ești o mamă puternică. Una care simte că poate muta munții din loc şi care e tot timpul acolo pentru puii ei. Ești acea mamă care şi-a propus să nu ridice vocea, să își păstreze calmul în toate. Dar vin acele zile în care vrei, dar nu poți. Vrei să te aduni, vrei să fii liniștită, vrei să zâmbești și să îi îmbrățișezi, dar nu poți.

vrei, dar nu poti furioasa nervoasa

Copiii mei sunt minunați şi nu au nicio vină pentru că eu nu ştiu să reacționez în momente dificile. Ei nu ştiu că pe mine mă doare capul şi că nici cu doza aceea de medicament nu a trecut complet. Ei nu ştiu cât de mult mă obosește plânsul de bebeluș micuț care a răcit şi se sperie de proprii muci. Nu ştiu că mi-e greu să stau în picioare sau că nu am mâncat. Continue reading

Viața de mămică

Sunt obosită. Viața de mămică este uneori extenuantă. Simt că am nevoie să mă întind puțin, să mă relaxez şi eventual să dorm vreo oră. Dar nu așa cu urechea ciulită la domnișoara de lângă mine ci somn de ăla adânc de care nu am avut parte în ultimii ani.

Am zile când nu stau deloc, iar dacă mă așez câteva minute, gândul meu este la responsabilități.” Ce mâncăm?” e problema cea mai mare (a mea şi a tuturor mamelor). Întrebi soțul ce vrea, în speranța că vine cu o idee și el zice “nu ştiu”, “ce vrei tu” sau “ce faci”.

Dacă totuşi găsesc o variantă pentru mâncare, sigur am încă zece lucruri de făcut. Orice activitate depinde de alta. Dacă scot rufe din mașină, trebuie întâi să le iau pe cele de pe sfoară. Dacă fac mâncare, trebuie întâi să am vasele spălate și loc în bucătărie. Dacă mergem afară, trebuie să știu ce mâncăm când ne întoarcem. Dacă vreau să fac baie, trebuie să mă asigur că bebe Ioana e odihnită, să apuc să mă spăl până se agită ea.

În viața de mămică organizarea e cheia

Toate lucrurile trebuie gândite, puse într-o ordine şi rezolvate în așa fel încât să fie timp pentru toate. Organizarea e importantă, ne face să reușim multe, însă stresul e mare şi odihna puțină. Eu am nevoie de o oră liniștită în care să nu mă intereseze că sunt firimituri pe masă sau că nu am strâns jucăriile din bucătărie.

Ceea ce mă scoate un pic din vârtejul de acasă sunt plimbările în oraş. Am şi acolo destule pe cap, dar parcă e diferit față de în casă. Joaca lui Edy e altfel, nu e nevoie să îi tot dau eu idei şi nici nu sunt cu ochii împrăștiați în trei direcții.

Pentru unii, ideea de a fi mamă echivalează cu stat cu copilul/ copiii toată ziua. Și da, stai cu copiii toată ziua, dar “a sta” nu e ca şi cum ai fi întins în fața televizorului. V-ați gândit vreodată de ce mămicile uită repede sau dau impresia că sunt cu gândurile împrăștiate? Pentru că pur şi simplu au așa de multe pe cap încât nu fac față de fiecare dată.

Cum arată programul nostru?

Când mă trezesc dimineața, deşi stau în pat încă jumătate de oră cu copiii, mă gândesc la o grămadă de lucruri (cu sânul într-o guriță flămândă şi cu încă un pici călare pe mine). Ce mâncăm la micul dejun? Trebuie aerisit, făcute paturile şi planurile din ziua respectivă. Cum e vremea? Cum ne putem încadra în așa fel încât să respect şi programul de somn al celei mici? Multe întrebări își găsesc răspunsul şi apoi începe treaba cu adevărat.

Micul dejun durează. Până scot, până mâncăm, până pun iar la loc, trece mai bine de o oră. Poate nu ar fi nimic dacă aş face asta liniștită, dar e nevoie să mă grăbesc, să putem ieși, să rezolvăm ce mai e de rezolvat şi să plimbăm copiii.

Timpul trece repede, Edy vrea sa stea mult la plimbare şi când ne întoarcem suntem istoviți şi flămânzi. E bine să fie mâncare făcută, pentru că altfel mai trece o oră. Mâncăm, iar trebuie strâns tot, dar în timpul ăsta mai e nevoie să țin şi un copil ocupat pentru că el nu stă pe pat cu mâinile la spate.

Îl implic cât pot pe Edy, îl rog să mă ajute, încercăm să ne distrăm, dar atenția e împărțită. Un ochi la oala de pe aragaz, un ochi la bebeluș şi restul spre puiul ocupat cu tot felul de activități.

Așa e şi mai pe seara. E solicitant şi greu dar e așa frumos când văd fețe fericite la finalul zilei, încât nu mai am nevoie nici măcar de ora aceea de somn pe care mi-o doream. Știu că vine seara, că o să mă pot liniști un pic şi mulțumesc Celui de Sus că puii sunt sănătoși şi că lucrurile merg bine.

Poate că..

Poate că muncim o zi întreagă şi nici măcar nu se vede 

Poate că, deşi stăm acasă, praful nu e șters tot timpul sau nu e aspirat.

Poate că şi coşul de rufe e plin iar hainele necălcate nu mai au loc în cameră.

Poate că nici noi nu mai arătăm așa cum arătam odată.

Noi, mamele ştim multe şi facem şi mai multe, iar uneori ne dăm pe noi deoparte ca ei să fie bine. Toate astea se vor întoarce mai târziu. Când?

Când rodul muncii noastre va înflori.

Când vor crește puii noștri mari şi vor fi niște adulți responsabili.

Când fiecare oră nedormită de  acum va însemna mai târziu “te iubesc mama”.

Când vom simți satisfacția.

Asta e viața de mămică. Un sacrificiu mic pentru un om mare!

Așa îmi incep diminețile

Mă trezesc cu surâs de bebe pofticios care trebuie pus la sân. E încă devreme, nu prea intră lumină pe geam. Puțin mai încolo, lungit pe jumătate de pat, doarme puiul cel mare. El se trezeşte mai târziu, deci nu facem mult zgomot. Așa îmi încep diminețile.

asa incep diminetile cu doi copii

 

Nu mă întreabă nimeni dacă pentru mine e prea devreme. Nici măcar dacă m-am culcat la o oră rezonabilă, dacă îmi e somn sau foame şi nici măcar dacă vreau să merg până la baie. Am dimineți în care vezica imi pocnește, dar puiuțul flămând se satură greu şi trebuie să am răbdare.

Sunt sigură că știți cum e, că vă sunt familiare aceste momente. Şi în ciuda senzației că e greu, de fapt astea sunt cele mai frumoase dimineți. Mi-e drag să îi pup de “bună dimineața” şi apoi să îl întreb pe Edy cum a dormit şi ce vrea să mănânce.

Diminețile noastre sunt frumoase

Mă cuibăresc lângă ei de parcă eu aş fi puiul şi imi doresc să stau așa încă vreo 5 milioane de dimineți, să îi simt lângă mine, să îi cuprind şi pup şi să-i miros. Va veni vremea când diminețile vor fi anoste şi gândul la aceste momente mă va face să îmi fie dor.

O să îmi fie dor de mocuțe fericite la sân, de bulanaşe pufoase, de zâmbete fără dinți şi gângureli şi chiote, de vorbit sâsâit şi ținut mult în brațe, de toate lucrurile minunate de care am parte acum. Voi plânge de dor şi voi zâmbi de dragul lor.

Când sunt mici, uneori spunem că e greu. Ne e dor de o cafea fără gândul la ce urmează să facem sau fără un copil care stă agățat de picioarele noastre. Ne e dor de o plimbare prelungită cu soțul, de mână, ca odinioară sau de o ieșire undeva fără copii. Dar nimic nu ar mai avea același farmec ca altădată.

Viața noastră de acum depinde de copii şi se învârte în jurul lor. Mi-e greu să știu că totul trece şi voi ajunge să beau acea cafea singură, fără cineva agățat de picioare. Atunci va fi trist. Îmi voi dori să aud măcar bolborosind un pai în apă sau un scaun târâit de la masă la mobilă.

Din toamnă, Edy va merge la grădiniță. Diminețile de acum vor prinde altă formă şi sper ca ceea ce urmează să compenseze ceea ce trece. Vom vedea. Important e să gândim pozitiv şi sa ne păstrăm zâmbetul pe buze.

De ce sunt diferită la 30 de ani?

Zilele trecute am împlinit o vârstă rotundă, 30 de ani. Toată lumea mi-a zis că e o treaptă importantă, pentru că am “schimbat prefixul”. Nu știu când au trecut anii, dar făcând o retrospectivă, îmi dau seama că sunt foarte diferită față de acum 10 ani de exemplu.

30 ani

Mă simt puternică deoarece pot ține o casă, pot crește doi copii, pot lua decizii importante şi am responsabilități. Nu ştiu dacă m-am gândit de prea multe ori cum voi fi eu la vârsta de 30 de ani sau ce aş vrea să fi realizat până atunci, dar acum, că am atins pragul, mă pot simți mândră. Continue reading

Ce nu am făcut la primul copil dar fac la al doilea?

Astăzi mă gândeam ce mare diferență este acum la al doilea copil față de atunci când absolut tot era o necunoscută pe care trebuia să o înfrunt. M-a schimbat mult statutul ăsta de mamă, mi-a format niște principii noi, m-a relaxat, m-a mai călit. Nu mai sunt la primul copil, acum am schimbat câteva lucruri.

nu am facut la primul copil

,Nu vă închipuiți că dacă am un al doilea copil de două luni şi ceva am şi experiență. Nu, nu. Eu cred că experiența se capătă abia când copiii ajung majori. Când am trecut toți prin multe şi ne-am schimbat de zeci de ori ideile şi părerile. Poate atunci avem o oarecare experiență, dar se schimbă studiile referitoare la parenting. Apar alte principii de viață cu care noi vom fi în plop, deci până la urmă treaba asta e relativă. Continue reading

Ești părinte? Cum faci să scapi de “ce zice lumea”?

“Gura lumii” nu o poți închide. Mergi pe stradă şi se găsește cineva să îți eticheteze copilul, să te facă să te simți prost, să îți spună că nu ai făcut nu ştiu ce, să te arate cu degetul. Şi printre prieteni şi rude se găsește cineva să dea sfaturi proaste şi să îți arate cum trebuie să fii mamă. Unii dintre noi încep să fie într-un anumit fel doar ca să scape de “ce zice lumea” și “să nu se facă de râs“. Oare e bine așa? Continue reading

Ce am învățat de când sunt mamă? Partea a 2 a

În partea 1 a postării am încercat să scriu pe scurt cât mai multe lucruri din câte am învățat în ultimii doi ani. Voi continua astăzi seria informațiilor, pentru că multe mămici mi-au cerut, dar trebuie să știți că sunt lucruri pe care le consider eu valide şi pe care le-am pus în practică din mulțimea de informații care mi-a trecut prin mână. Nu e un îndrumar al tuturor copiilor şi nu cer nimănui să fie de acord cu tot ce scriu eu.

Continue reading