You're browsing archive for:emotii de mamica

Diverse

Cum sunt eu, acasă, în viața de zi cu zi?

Viața de zi cu zi

Am făcut un sondaj printre voi, cei care mă citiți. Am vrut să fie anonim, pentru ca să aveți curaj să spuneți ceea ce gândiți, chiar și dacă nu e o părere bună. M-am gândit că o să existe măcar o critică, o supărare, dar au fost doar mesaje absolut minunate care m-au emoționat extraordinar […]

Parenting

Ce m-a făcut de curând să trec mai ușor peste un tantrum de-al lui Edy

Arțăgoasă tantrum

Ne place să diversificăm zonele în care ieșim. Căutăm să nu mergem zilnic în același loc, deși variante avem extrem de puține. Orașul în care locuim e foarte limitat în acest sens. Nu prea sunt parcuri, iar spațiile pentru copii sunt puține și neinteresante pentru ai mei copii. De aceea, de când era Edy mic, […]

Diverse

Septembrie. Luna aceea în care o luăm de la capăt

Septembrie

Septembrie. E luna în care am devenit pentru prima dată mamă. E luna în care începe toamna, dar și grădinițele sau școala, iar pentru părinți acestea sunt noi capitole din viață. Luna aceea în care o luăm de la capăt cu emoții, dar și cu răceli fără sfârșit. Luna în care mâncăm mai multe fructe […]

Povestiri din viata

Emoții de la un spațiu de joacă

Spațiu de joacă

Nici nu mai știu de când nu mi-am permis luxul să scriu o postare pe blog, pe timp de zi, fără să mă gândesc la copii. În general scriu seara, când ei dorm sau la amiază cât Ioana suge să adoarmă. Dar mereu sunt cu un ochi pe telefon și cu unul la ei. Astăzi, […]

Diverse

Frici de mămică transformate în coșmar

Frici de mămică

Din prima secundă în care am aflat că port un copil în pântec, am căpătat frici. Unele mici și neînsemnate, unele inconștiente. Pentru mine au fost frici de mămică din acelea de care se scapă greu și probabil pe unele dintre ele încă le am. Problema e că și-au făcut apariția în vise… Întâi a […]

Povestiri din viata

Am doi copii minunați care se iubesc mult

El, un băiețel sprinten și foarte realist, atent la tot ce se întâmplă și permanent cu ochii pe jos, căutând cine știe ce gângănii. Ea, cu zulufii în vânt, dansează și ne strigă să o vedem. Sunt diferiți de la cer la pământ, dar sunt doi copii minunați care se iubesc mult. Mă uit la […]

Povestiri din viata

Astăzi, universul meu e altul. Am doi copii în jurul cărora se învârt toate gândurile mele

Acum câțiva ani eram aceeaşi eu, dar totuși complet diferită. Mergeam la serviciu și nu aveam cine ştie ce griji. Astăzi, am doi copii. Universul meu e altul. S-a schimbat tot, m-am schimbat eu. În jurul lor se învârt toate gândurile mele. Credeam că vârsta e cea care ne face să fim altfel, dar de […]