Tag Archives: esti obraznic

Când copilul are un tantrum şi lumea din jur se bagă 

Vi s-a întâmplat vreodată să mergeți în parc, la mall, la market sau în altă parte şi copilul să aibă un tantrum, să vrea ceva, să plangă, iar deodată să apară un străin care încearcă să rezolve problema? Offf.. eu am pățit de multe ori.

copilul are un tantrum

E groaznic când întâmpin o situație de acest gen. Dacă Edy are un moment de supărare, de nervi, de frustrare etc, eu încerc să mă adun, să mă gândesc care e cel mai bun mod în care să acționez şi să îmi păstrez calmul. Chiar atunci vine cineva şi începe: “vezi că te iau la mine dacă nu o asculți pe mami“, “vaaaai ce rușine, băiat așa mare şi plângi?” sau încă alte zeci de variante care mă termină mai tare decât tantrumul în sine. Continue reading

Despre copiii obraznici

Zilnic aud: “vaaai, copilul meu este atât de obraznic, nu știu ce să îi mai fac”. Cred că și vouă vă sună cunoscut sau sunteți printre cele care zic chiar așa. Să vorbim astăzi deci.. despre copiii obraznici!

copil timid copiii obraznici

Ce ați vrea de la copilul vostru? Cum ați vrea să fie? Să vă lase să vorbiți la telefon? Să știe ce are voie şi ce nu? Uneori cerem prea mult de la ei şi de fapt noi suntem de vină pentru obrăznicia lor. Copiii nu se nasc obraznici, însă pot deveni şi noi avem cea mai mare parte de vină.

De fapt, ce e un copil obraznic?

Unul care a spart o cană? Care a colorat pe perete cu creionul sau cu felia de măr? Care fuge şi țipă prin casă? Sau poate cel care toată ziua se urcă ba pe pat, pe măsuță, pe scaun şi aruncă jucăriile? Care dă pe jos cu mâncare, nu ascultă în magazin de părinte şi răstoarnă câteva produse? Care dintre voi nu ați făcut asta când erați mici? Nu ai stricat jucării? Ai ascultat de ai tăi?

Edy le-a făcut pe toate şi eu tot nu cred că e obraznic. Îl văd un copil atent, calculat şi cuminte. Și totuși face obrăznicii, ar spune unii. Eu cred că asta fac toți copiii.

Am vrea să știe bunele maniere de când e bebeluș, să stea smirnă când noi avem treabă, să nu facă nimic din ceea ce noi i-am zis că nu e voie?  Ei au capacitatea să bage în gură doar ce e comestibil abia după 2 ani, nu pot sta 15 minute liniștiți decât tot după 2 ani şi atunci cu jucării şi tot așa. Trebuie să înțelegem şi etapele de dezvoltare.

Eu cred că este vina noastră că un copil e obraznic. De multe ori lăsăm la îndemână lucruri cu care ei își fac de cap. Eu sunt vinovată că a spart cana, i-am lăsat-o la îndemână. Tot eu i-am lăsat creioane şi nu am fost lângă el când a desenat peretele. Restul sunt copilării, chestii minore.

Copiii au nevoie să exploreze.

Au nevoie să vadă ce e în dulap, ce gust are săpunul, mopul şi poate apa din wc. Li se pare interesant să vadă cum cade mâncarea, așa învață despre gravitație. Uneori aruncă lucruri. Nu pot exersa asta fără să arunce ceva, nu? Dacă a băut apă din wc faptul este consumat. Decât să țipi la el, mai bine îi explici de ce nu e bine. Îi vei explica de zeci de ori, dar apoi va ști.

De multe ori ei ne imită.

Vor să pună rufe în mașină așa cum facem noi, să dea cu mopul chiar dacă nu îl scurg, să dea cu detergent de geamuri şi apoi îl bagă în gură. Putem preveni lucrurile rele însă e bine să îi lăsăm şi să ne ajute. Poate aşa devine şi curățenia mai interesantă.

Unele lucruri nu le putem permite, desigur, însă de multe ori stăm cu gura pe copil aiurea: că s-a îndepărtat un pic de noi (ne e tare greu să mergem după el în parc), că a urcat pe o piatră, că a băgat un pix în gură, că s-a împiedicat, că nu merge înainte, că nu stă pe trotuar şi tot așa. La un moment dat copilul pur şi simplu fuge de părinte să poată face ceva independent. Da, au nevoie de independență!

Când sunt copiii obraznici?

Când  nevoie să le răspunzi la întrebări, să te uiți la ei când le vorbești şi să te joci cu ei. Orice părinte ai întreba, îți va spune că se joacă cu cel mic. Dar majoritatea se joacă printre altele. Speli niște vase, te fugărești două minute prin casă. Pui la spălat şi întinzi rufe, îl mai gâdili un minut. Dacă faci o medie ajungi la concluzia că de fapt te-ai jucat 15 minute şi alea pe fugă.

Acordă-i timp! Eu știu că e nevoie să faci și mâncare și  curățenie, să faci duş, să strângi lucrurile împrăștiate, să mai ieși și afară măcar de două ori, să te şi odihnești, însă gândește-te că dacă o oră pe zi te joci cu cel mic (pe ceas, fără să faci altceva) el va fi mai liniștit. De obicei dacă un copil are nevoie de atenție sabotează orice activitate de a ta, pentru că știe că atunci când face obrăznicii tu vii la el.

Când scoate pământul din ghiveci îți ia 10 minute să strângi, când aruncă cu haine toată casa încă 10 minute şi tot așa. Nu poți spune că nu ai timp, pentru că dacă vei sta cu el va fi liniștit şi nu vor apărea altele. În plus, ei din joacă învață foarte multe.

Un frate mai mic poate fi cauza obrăzniciilor.

S-ar putea ca cel mare să nu mai fie la fel de băgat în seama şi să înceapă să facă lucruri doar ca să obțină atenție. Cel mai bun lucru este să realizezi că asta e cauza şi să îl implici cat mai mult în activități ca să nu se mai simtă dat deoparte.

Trebuie să fii foarte atentă la reacțiile tale. Copiii preiau orice comportament şi reacționează la fel apoi. Dacă tu țipi şi te agiți la nervi, așa va face şi el. Dacă vei trânti, lovi, te va copia. Nici certurile din casă nu îi fac bine deloc. Nu numai că va copia dar se va simți vinovat, va crede că e o povară şi va suferi enorm. Asta îi poate schimba drastic comportamentul.

Un alt lucru pe care îl fac des părinții este să îi spună celui mic “ești obraznic!”. Cu cât îi repeți mai des, cu atât va fi mai obraznic, să știi! Eu de multe ori aud la rude că îl întreabă pe Edy sau îi spun că e obraznic pentru lucruri minore. Că a trântit o jucărie, că a dat mâncare jos, că se dezbracă de pantaloni singur etc. Păi astea sunt obrăznicii? Eu le spun tot timpul că așa face un copil normal, că astea fac parte din dezvoltarea lui şi rog să nu îl mai eticheteze astfel.

Multe lucruri țin de noi şi de modul în care ne purtăm cu copilul.

Fiecare reacționează într-un fel şi de multe ori ne lăsăm purtați de ideile vechi: “nu alinta copilul, nu îl ține în brațe, pupă-l doar în somn”. Nu e deloc așa. Avem nevoie să construim o relație bazată pe încredere și înțelegere cu copilul iar asta se face în timp, cu calm, răbdare şi tact şi nu putem face dacă nu avem grijă de nevoile lui (alinare, dragoste, înțelegere, joacă, independență etc).

Dragi părinți, aveți încredere în copil şi dați-i şi lui încredere în el. Vă poate ajuta la treabă, poate face lucruri în locul vostru (chiar dacă doar împrăștie rufele din mașină sau duce ceva la gunoi), îl țineți ocupat, îl țineți aproape şi va învăța lucruri noi. Dați-i treabă, discutați cu el, observați-i şi lui nevoile şi totul va fi bine.

Pe curând!

Foto cuvantul-ortodox.ro