Tag Archives: frica

Îi este frică de vacă. Preferă şopârlele

Lui Edy îi este frică de câini, de vaci, de oi, căprițe sau cai. Cred că are legătură cu mărimea, habar nu am. Sau cu vârsta lui :). Ştiu că e o perioadă care trece, de aceea nici nu mă stresez.

fara frică cu şoparla

Mulți copii au frici de tot felul. Când era mic se temea de pungi, de zgomote puternice, de persoane străine, acum se teme de anumite animale. Cu mine de mână stă în preajma lor, dar nu se apropie. Preferă broaştele şi şopârlele. Nu-i nimic, toată lumea are frici. Unii de întuneric, unii de anumite lucruri, unii de lift, de înălțimi sau de locuri noi. Continue reading

Frica de alți copii

Când era mic, lui Edy îi era frică de multe lucruri. V-am și scris la un moment dat despre asta în articolul frica de necunoscut a bebelușilor. De când îl știu s-a obișnuit greu cu orice lucru nou. Când primea o jucărie se uita întâi sceptic, nu punea mâna până nu vedea că pun eu.

Nici la tăierea moțului nu a ales obiectele ușor. Ridicase mâinile și nici gând să se apropie de tavă. Nu accepta luat în brațe de altcineva în afară de noi. Până și cu bunicii s-a obișnuit greu. Dacă pe stradă voia să îl ia cineva de mână nici vorbă să accepte. De animale nu se atingea decât cu un deget așa rapid şi asta abia după o vreme.

De când a început să meargă, am tot fost pe la spații de joacă. Au tras câțiva copii de el, ba să îi ia jucăria, ba de drag. Ajunsese să îi fie frică şi de copiii care veneau spre el. A trecut așa o vreme şi la un moment dat începuse să se joace iar în preajma lor. Mă bucuram că găsise o fetiță în parc, au stat vreo 20 de minute și s-au jucat. Însă m-am bucurat puțin, că fata i-a tras din mână balonul. El nu vroia să îl dea, a căzut și am luat-o de la capăt cu frica de alți copii.

Știu că sunt mulți părinți în aceeași situație însă nicăieri nu am găsit ceva concret despre asta, cum au decurs lucrurile sau sfaturi pertinente. De aceea am hotărât să vă spun experiența noastră, poate vă va ajuta într-o anumită măsură sau vă va încuraja să rămâneți pe poziții.

Am avut parte de sfaturi multe, de întrebări pe ocolite, de cuvinte urâte și a trebuit să strâng din dinti și să fiu răbdătoare. Altfel e greu să treci peste.

Când auzi lucruri de genul: “al meu e mult mai mic dar uite că e mult mai sociabil“, “dacă al meu ar fi aşa aş crede că e bolnav sau are o problemă“, “ar trebui să îl duci în locuri cu mulți copii să mai tragă de el, să îl mai lovească, să se învețe” și multe altele, îți vine să o iei la fugă şi să urli în gura mare “lăsați-mă în pace!“.

Așa am simțit și eu şi veneam acasă cu gândul că greșesc, că Edy stă mult cu mine, că ar trebui să fac altceva, că poate..poate şi iar poate..

Cei din jur nu înțeleg că nu toți copiii sunt la fel. Ei ştiu din auzite sau cum au văzut la al lor, nu înțeleg că pot fi şi altfel de copii şi judecă. Eu știam în sinea mea că totul ține de timp, că dacă am răbdare totul va fi bine.. dar apoi venea cineva cu părerea şi mă dădea iar peste cap.

Edy e un copil foarte inteligent și întotdeauna am considerat că a dezvoltat o altă parte a creierului mai mult şi a lăsat partea cu socializarea pentru mai târziu. Cu ideea asta am reușit să trec peste gândurile urâte şi să fac în continuare ce făceam și până acum: să accept că așa se dezvoltă el.

De fapt asta e soluția în cazul oricărei frici. Să lași copilul să decidă când vrea să o înfrunte. Nu i-am zis niciodată “hai, că nu te doare unde te-ai lovit”, “nu te teme de cățel” sau “trebuie să te joci cu copiii”. Am fost lângă el, am ținut cu el chiar şi când cineva vroia să îmi arate că știe să crească copii (dacă Edy nu a vrut în brațe la cineva, nu l-am chinuit doar în ideea să se obișnuiască).

Pur şi simplu am luptat contra vântului ca el să fie în regulă. Nu l-am lăsat cu nimeni împotriva voinței lui, i-am satisfăcut nevoile, i-am dat încredere la fiecare pas.

Se pare că în final am reușit. Edy are acum un an și aproape 10 luni şi socializează bine cu alți copii. A lăsat copii să îl atingă fără să se supere, a râs cu ei, s-a jucat cu mingea, a dat jucării.

Întotdeauna l-am luat cu noi. La magazin, la țară, la restaurant, în vizită, l-am plimbat peste tot, a văzut zilnic ceva nou. Dacă i-au plăcut trenurile, am fost la gară să îi arătăm ce şi cum. La fel cu tramvaiul. I-au plăcut mingile, ne-am uitat pe terenul de fotbal. I-am explicat orice, inclusiv cum se folosește ruleta, mașina de spălat sau ce i se părea lui interesant. Nu l-am ținut niciodată doar în casă şi nu cred că a văzut la noi vreo sfială.. aşa a fost el. Acum mi se pare că totul se schimbă, că altfel discută cu străinii, altfel se comportă, altfel râde. Simt că răbdarea de până acum dă roade.

Azi ne-am întâlnit la plimbare cu un băiețel cu care se mai jucase cu o zi înainte cu mingea. Băiețelul era mai mic, un an şi 4 luni şi astăzi nu îl băga pe Edy în seamă. Se juca singur şi era foarte încântat de asta, însă mama lui ar fi vrut să îl facă să se joace cu Edy. La un moment dat i-a şi zis “singuraticule”. I-am zis că așa a fost şi la noi, să nu își facă griji. Sper să fi înțeles.. altfel e greu să vezi cum reacționează alți copii, să crezi că al tău are o problemă. Știu cum e, de asta vă scriu.

Da, copiilor poate să le fie frică de alți copii. Mulți părinți se simt jenați de lucrul ăsta, trag de copii văzând că alții sunt diferiți, se gândesc că atunci când va fi adult al lor nu va ști să fie sociabil. Cred că lăsându-i posibilitatea de a alege, de a se dezvolta fără a fi obligat să fie în vreun fel, dacă i se va explica orice şi nu va fi certat, va avea șansa să fie un copil  şi un adult extraordinar.

Nu cereți de la copil mai mult decât poate el oferi. Sprijiniți-l, încurajați-l şi lăsați natura să își facă treaba!

Pe curând!
Foto minnieland.wordpress.com

Frica de naștere

frica_nasterea_naturala_blog_zpsr8ertqnc

Sunt aproape convinsă că majoritatea femeilor se gândesc cu groază la momentul nașterii, indiferent dacă aceasta e naturală sau cezariană. Cred că fiecare dintre noi am auzit tot felul de povești care mai de care mai îngrozitoare şi de cele mai multe ori, acestea sunt spuse într-un mod de-a dreptul pesimist. Ceea ce nu prea spune nimeni este sentimentul care te cuprinde atunci când îți vezi copilul prima dată. Noi suntem obișnuiți să scoatem în evidență ce e rău şi să uităm și părțile plăcute. Continue reading

De unde frica asta de mâncare?

frica_mancare_blw_bebelus_ineaca_zps5aoffnndDe multe ori văd mămici care se minunează că Edy mestecă şi mănâncă bucățele. Când le spun de blw (autodiversificare) cam tot timpul răspunsul e același: “Mie mi-e frică tare! Dacă se îneacă?”.

De unde frica asta de mâncare? Continue reading

Cum te cheamă?

copil_15_luni-png_zps8uchyitlEdy ne tot uimește pe zi ce trece. Mă mândream și până acum cu el, dar evoluează așa de repede, că pur şi simplu unele lucruri vin pe neașteptate mult mai devreme decât m-aș fi gândit. Zilele care au trecut a fost tot mai activ. Ar merge pe oriunde, ar vrea să vadă tot ce e nou, ba chiar uneori o ia la fugă dacă îi atrage ceva atenția. De mână nu mai vrea, dar nici nu e împiedicat, se uită atent pe unde merge, așa că stau în spatele lui fără să îl prind de undeva. Continue reading

Frica de necunoscut a bebelusilor

Bebelusii au o perioada in care, cand vad o persoana noua sau nu foarte familiara, pot deveni agitati, irascibili, pot ramane impietriti, se pot ascunde, plang sau vor doar in apropierea parintilor. Nu e valabil pentru toti copiii, dar cei care dau astfel de semne nu au o problema. E frica de necunoscut, ceva normal la sfarsitul primului an din viata si inceputul celui de-al doilea. Unii specialisti spun ca si la aproape 2 ani se pot manifesta asa. Face parte din dezvoltarea lor.
frica de necunoscut a bebelusilor
Acest lucru nu are legatura cu agresiuni, experiente violente, timiditate ci cu nesiguranta pe care o simte un copil. El se simte cel mai bine in apropierea parintilor. Persoanele pe care nu le vede foarte des le considera straini, mai ales ca memoria lor este in formare si au tendinta sa uite foarte repede.

Continue reading