Tag Archives: iubire

Copiii mei se joacă împreună

Am avut câteva zile pline. Ioana e agitată din cauza achizițiilor şi a dinților, dar îi face bine să iasă la plimbare. Cred că lucrurile noi îi distrag atenția şi uită de durere, dar așa e mai liniștitor și pentru mine, că o văd veselă.

Copiii mei se joacă împreună

Edy vrea să meargă din ce în ce mai mult pe jos. Facem câte 5-6 km sau mai mult dimineața, iar seara încă o repriză de mers mai scurtă. Asta înseamnă că ieşim mult pe afară. Ioana nu stă în cărucior, o țin în wrap sau în brațe. Încă nu i-au ieșit dinți, s-a modificat gingia, e umflată în mai multe locuri dar nu zgârie niciunul. Continue reading

Îi iubesc la fel de mult, dar în mod diferit

Am stins lumina şi ne-am băgat la somn. Stau între ei şi nu mă satur să îi miros, să îi mângâi şi să îi pup. Doamne, ce frumos e să fiu mamă. Îi iubesc atât de mult! Îi iubesc la fel de mult, dar în mod diferit.

îi iubesc la fel de mult, dar în mod diferit

Pe el îl iubesc când mă îmbrățișează. Niciodată nu o face în grabă sau superficial. E sincer şi simt asta. Continue reading

Liniște, oameni dragi, zâmbet

ce_inseamna_craciunul_sarbatori_iarna_familie_zpscepswpr6A trecut și Crăciunul. Mă gândeam cu stres și groază la zilele astea dar se pare că nu a fost chiar așa rău. De pe 24 am pornit cu vizitele, am petrecut alături de oameni dragi, ne-am simțit bine, am râs, am glumit şi ne-am bucurat de minunile de lângă noi. Ieri era de fapt ziua stresantă. Trebuia să merg la o cumetrie (fără Edy) şi nu știam cum să fac să fie totul bine acasă pentru că el adoarme doar la sân, e mai mofturos dacă e obosit şi nu a stat fără mami sau tati decât de două ori până acum. Am venit de două ori acasă, dar s-a jucat, a adormit cu mine şi per total a fost bine. Continue reading

Unde dragoste nu e, nimic nu e

Cand faci ceva cu drag, se cunoaste. Daca primesti o scrisoare de la cineva drag, iti va gadila sufletul, daca iti place sa canti, vei transmite emotie publicului,  daca esti intr-un grup de prieteni in care iti place sa stai,  te vei simti bine. Nu e un secret ca lucrurile facute cu drag sunt mai placute.

Continue reading

Fericirea e o alegere

Cu mare drag ma gandesc la perioada sarcinii si  la ziua cand a iesit testul pozitiv.

Stiam ca un copil va fi o responsabilitate, dar mi l-am dorit foarte mult si cand am vazut doua linii parca s-a schimbat totul. Din seara aceea nici n-am mai putut dormi pe burta (desi numai asa puteam pana atunci sa adorm), iar bebe din burtica era cred ca mai mic decat o boaba de orez :). Devenisem mai responsabila din minutul in care am vazut testul pozitiv.
Anul trecut pe vremea asta aveam o burtica marisoara si frumoasa de aproape 8 luni. Mergeam in fiecare seara la plimbare si toti se uitau la burtica mea. Era destul de mare dar eu eram mandra de ea. Simteam ca imi sta bine 🙂
Acum imi sta bine cu Edy in brate si atrage el toate privirile oriunde m-as duce. Ma opresc oamenii pe strada, in magazine, la piata si vorbesc cu el, iar cu alti copii parca se cunoaste de mult timp.
Imi place viata mea si copilul nostru, imi place sa fim fericiti si sper ca toti parintii sa treaca peste sacrificiile pe care le fac si sa vada ce le ofera minunea din viata lor.
Nu e greu sa cresti un copil, e cel mai frumos dar de la Dumnezeu, iar fericirea e o alegere a noastra.

Cand familia e intreaga

Eu si sotul meu am facut intotdeauna lucrurile impreuna iar venirea lui Edy pe lume nu ne-a schimbat, ba chiar pot sa zic ca am inteles ca trebuie sa fim mai responsabili, el m-a ajutat si mai mult iar eu am avut grija sa fie toate cum trebuie.

De putin timp, programul lui a fost mai incarcat ca de obicei, cu plecat dimineata si venit spre seara si s-a simtit diferenta. Mi-am dat seama cat de bine e sa fim toti si sa facem lucrurile impreuna, dar curand vom reveni la programul de dinainte.
Uneori cand ramai acasa singur, daca te macina ceva, te da peste cap. Nu ai cu cine sa te sfatuiesti si parca orele trec mai greu ca niciodata. Dar daca e si sotul, e ca in adolescenta cand adorai jumatatea de ora in care te plimbai cu iubitul de mana.
Avem mai bine de zece ani de cand suntem impreuna si inca ne e dor unul de altul cand programul nu ne permite sa petrecem mult timp impreuna. Ma simt indragostita mai ceva ca in liceu si vad si in ochii lui bucuria de a ne revedea seara. Si Edy e fericit cand il vede, simt ca si lui i-a fost dor.
Ma bucur cand vad ca am ce mi-am dorit si ca nu ne doboara oboseala si rutina. E o perioada acum care va trece dar eu inteleg ca nu tine de noi si abia astept sa fie ca inainte cand ne trezeam toti dimineata si ne alintam jumatate de ora.
E cel mai frumos lucru cand suntem toti in acelasi loc. Ne completam unii pe altii si asta ne face sa fim un tot. Noi trei. Si sunt fericita pentru ce avem.

Cat trebuie pupati copiii?

Eu am crescut pe vremea cand copiii nu trebuiau luati in brate “sa nu se invete”. Nu trebuia sa “le dai prea multa apa la moara”, nu trebuiau imbratisati prea mult sau pupati pentru “ca ti se urcau in cap”, “ca deveneau prea alintati” etc.

Cu toate astea, imi amintesc ca ai mei nu au fost nici prea severi dar nici afectuosi din cale-afara. Au fost şi momente dificile dar in general nu au uitat de imbratisari, cuvinte frumoase si pupaturi. Erau fericiti impreuna si transmiteau asta.

Dimineata e un prilej bun pentru afectiune

Eu cred ca unui copil ii trebuie afectiune. Multa! Doar ca nu trebuie exagerat cu asta si sufocat copilul. La noi, dimineata, e un moment al zilei minunat. Edy se trezeste, se alinta, zambeste la noi, ne pune manutele pe fata, isi baga nasul in hainele noastre si se ascunde acolo. Noi ii raspundem la afectiune, il alintam, ii vorbim, il pupam si vrem sa stie ca il iubim foarte mult.

Daca in timpul zilei el se joaca sau face altceva, e concentrat si poate nu are nicio treaba cu faptul ca sunt in camera sau am plecat, sa merg la el si sa il imbratisez sau sa il pup ar fi enervant. Nici mie nu mi-ar conveni sa ma pupe cineva cat mananc sau vorbesc la telefon.

Tin minte ca in copilarie unele rude ma pupau cu zgomot (stiti voi, pupat de ala apasat) si ma strangeau de abia reuseam sa respir. Ala e un tip de afectiune care mi se pare putin exagerat. Unii copii o sa denumeasca persoanele: tanti aia care ma pupa tare, nenea care imi strange mana tare, etc. Nu o sa simta afectiune ci o sa fuga.

Cand te apuca pupatul si copilul se trage sau te impinge, e enervat de gest. Inchipuiti-va sa fiti agasat de cineva cu pupat si strans in brate. Asa se simt si ei, chiar daca sunt mici.

Si totusi.. cat trebuie pupati copiii?

Nu exista un target pe zi de 10 pupuri sau 5 sau 20. Copiii au nevoie sa le fie aratata afectiune timp indelungat. Sa nu fie respinsi cand au nevoie de o imbratisare, sa fie tinuti in brate, sa li se inteleaga sentimentele, sa fie ajutati si pupati in momentele de afectiune. Jucati-va cu ei, cantati-le, aratati-le ca va pasa de ei, pentru ca asta vor tine minte cand vor creste.

Copiii au nevoie sa fie iubiti pentru ceea ce sunt. Sa li se spuna asta.

Am vazut odata la o groapa de nisip unde se jucau cativa copilasi un tatic care si-a strigat copilul sa vina sa ii dea un pup. Mi s-a parut deplasat mai ales ca acel copil a facut-o mecanic. A dat pupul in fuga si era concentrat la lopatica pe care o lasase acolo si urma sa puna nisipul in forme. Nu l-a ajutat cu nimic, ba chiar cred ca in urmatoarele 5 secunde a si uitat.

Afectiunea are si alte forme: vorbitul calm cu copilul, cititul unei povesti seara, pupatul de noapte buna, cantatul, faptul ca nu il certi daca scapa un lucru sau cand se impiedica si cade, faptul ca te joci cu el iar linistea si armonia din casa contribuie si mai mult. Copilul invata ce e afectiunea si toate sunt semne ca il iubesti si ca poate avea incredere in tine. Daca stai toata ziua cu gura pe el si intre doua “stai cuminte” si “uite ce-ai facut!” il pupi, din punctul meu de vedere nu e o afectiune de care o sa ai parte mult timp. Adica el cand va creste se va detasa de parinte, va minti, va ascunde ce face pentru ca va sti ca parintii nu sunt de acord cu nimic.
Eu zilele astea am rascolit in minte momente ale copilariei mele pe care le stersesem acum ceva timp si m-au dat total peste cap. Poate au fost mult mai multe momente vesele decat triste in viata, dar cand dau timpul inapoi, cateodata doar cele triste imi vin in minte. Nu tin minte cand ai mei se jucau cu mine, nu tin minte ce familie minunata aveam ci doar ca am fost redusa la tacere mult timp, sa nu am nimic de spus si toata lumea se distra pe faptul ca eu tac si nu zic nimic. Am fost nevoita sa ma descurc si sa nu cer prea multe ca sa nu supar.
Acum sunt adult si inteleg altfel lucrurile si mi-as dori ca toti parintii sa inteleaga ca afectiunea e principalul factor in cresterea sanatoasa a unui copil. Nu va lasati prada oboselii, supararii, carierei si nu va neglijati copilul! Toata energia voastra pozitiva oferiti-i-o lui si doar asa va trece cu bine prin viata.Pe curand!