Tag Archives: parinti

Adolescența, o lume între două lumi

În spatele cuvintelor  pe care le citiți pe acest blog e un om simplu, fericit, iubitor, puternic, activ, hotărât şi copilăros. Aşa cred eu că sunt. Îmi place viața de mămică şi cred că asta implică încă multe abilități şi aptitudini. Înainte să fiu mamă, am fost în primul rând copil. Unul modest, sincer, emotiv. Nu am fost un adolescent rebel ci mai degrabă unul liniştit şi rațional. Şi acum îmi aduc aminte de emoțiile din adolescența, de prima iubire, prima dezamăgire, primul eșec, de bucurie, tristețe etc.

adolescența, o lume între două lumi

Acest blog m-a ajutat să mă definesc şi odată ce mi-a devenit jurnal, am putut să îmi deschid inima. Am realizat ceea ce am, m-am bucurat chiar şi pentru lucrurile mărunte din viața mea. Am cunoscut oameni noi care mi-au devenit modele de urmat, am primit şi am dat sfaturi. Continue reading

Ce am învățat de când sunt mamă? Partea a 2 a

În partea 1 a postării am încercat să scriu pe scurt cât mai multe lucruri din câte am învățat în ultimii doi ani. Voi continua astăzi seria informațiilor, pentru că multe mămici mi-au cerut, dar trebuie să știți că sunt lucruri pe care le consider eu valide şi pe care le-am pus în practică din mulțimea de informații care mi-a trecut prin mână. Nu e un îndrumar al tuturor copiilor şi nu cer nimănui să fie de acord cu tot ce scriu eu.

Continue reading

Ce am învățat de când sunt mamă? Partea 1

În drumul meu spre mămicie am pornit cu alte idei decât am acum. Aveam niște convingeri pe care le căpătasem din familie, vedeam la alți părinți situații cu care nu eram de acord şi îmi făcusem o listă kilometrică referitoare la ce o să fac eu, ce nu o să fac şi cum va fi copilul meu. Cred că toate mamele fac asta.

Continue reading

Mami, nu cânta!!

Plange-cand-mama-canta

E clar! N-am voce deşi am fost în corul școlii în generală, ba chiar aş spune că eram vocea întâi :). Cântam frumos toate colindele, ba chiar şi în liceu am falsat interpretat “Silent night” în fața cancelariei. Cred că mi-am pierdut din aptitudini între timp, nu m-am antrenat destul, poate corzile vocale şi-au pierdut din elasticitate 🙂 sau a fost lumea din jur prea drăguță să nu mă huiduiască. De ce vă spun asta? Pentru că Edy nu vrea să mă (mai) audă cântând.. Continue reading

Pentru părinții începători


Într-o familie cu copii ar trebui să fie împărțite atribuțiile în mod cât se poate de egal. Ca şi mama, tatăl ar trebui să fie la curent cu tot ce se întâmplă cu copilul său, încă din timpul sarcinii. Mi se pare foarte important să știe și ce analize face mama, să o însoțească la ecograf, să decidă împreună în anumite cazuri. Continue reading

Doar cine e părinte poate să înțeleagă

Acum câteva zile m-am uitat la fotografii de când era Edy mic. A trecut ceva timp de la naștere, acuş se împlinește un an şi 7 luni, dar parcă au trecut 5 ani. Multe lucruri le-am uitat, așa că m-am uitat la poze cu un nod în gât, cu emoții, am reușit să mă întorc în timp și mi-am confirmat încă odată că e minunat cu un copil prin preajma. Continue reading

La spațiul de joacă

Ce zi frumoasă este astăzi! Se pare că la 13 grade e cald de-a binelea (uitasem cum e), mai ales după zilele reci de până acum, cu vânt de te lua pe sus şi temperaturi negative noaptea.

Am stat destul de mult la aer, dar nu în cartier, pentru că aici în zonă nu sunt spații de joacă frumoase. Am văzut porumbeii şi fântâna arteziană, copii, l-am dat pe Edy în tobogane, l-am lăsat să se joace şi în nisip şi a fost tare frumos. Nu planificasem așa, însă soarele ne-a convins.

La spațiul cu tobogane erau trei copii mai mari. Am stat și am privit cum se joacă și sugestiile mamei şi ale bonei veneau exact când nu era cazul: “uite, vino și te joacă aici”, “vino mai încoace”, “joacă-te așa”. M-au obosit, sincer. Unul dintre copii (destul de mare) era venit singur, iar altul mic (venit cu mama) îl lovea cu un băț. Poate nu îl durea, dar eu nu mi-aş fi lăsat copilul să facă așa şi doar să îi spun de pe bancă să nu facă, mai ales că s-a întâmplat de cel puțin 5 ori. Copilul mare nu zicea nimic, pleca mai încolo și atât. Nu vreau să înțelegeți că mă simt eu prea brează. Poate încă nu am fost pusă în situații de acest gen, însă în niciun caz nu aş sta așa pasivă. Măcar i-aş explica ceva, i-aş lua bățul şi tot ar fi mai bine.

În zona cu porumbei erau mulți copii. Chiar mă uitam cât de diferiți sunt între ei chiar şi cei de vârste apropiate. Unii aleargă şi râd, unii țipă, unii stau şi observă, niciunul nu face același lucru ca altul.

Abia aștept lunile călduroase cu tricou și pantaloni scurți şi relaxare totală. De fapt nu are cum să fie relaxare totală cu micul meu explorator, dar îmi place căldura și asta m-ar încânta.

Pe curând!