Tag Archives: sfaturi

La medicul de familie: “practic se începe diversificarea după 6 luni, dar copiii..”

Nu am inventat eu faptul că se începe diversificarea după 6 luni. Nici că până atunci bebelușul trebuie hrănit doar cu lapte, fără apă sau ceai. Asta afirmă cei din OMS – Organizația Mondială a Sănătății în urma noilor cercetări.

diversificarea după 6 luni

Când l-am născut pe Edy, toată lumea se uita ciudat că nu îi dau apă şi că nu îl țin cu căciuliță. Stăteam în casă la 21 de grade, nu sugea suzetă, mânca doar sân. Da, eram o ciudată printre cunoscuți. Continue reading

Ești părinte? Cum faci să scapi de “ce zice lumea”?

“Gura lumii” nu o poți închide. Mergi pe stradă şi se găsește cineva să îți eticheteze copilul, să te facă să te simți prost, să îți spună că nu ai făcut nu ştiu ce, să te arate cu degetul. Şi printre prieteni şi rude se găsește cineva să dea sfaturi proaste şi să îți arate cum trebuie să fii mamă. Unii dintre noi încep să fie într-un anumit fel doar ca să scape de “ce zice lumea” și “să nu se facă de râs“. Oare e bine așa? Continue reading

Ce am învățat de când sunt mamă? Partea a 3 a

 

Azi continui seria lucrurilor învățate în cei doi ani de când sunt mamă. Bineînțeles că lucrurile sunt mult mai ample, eu am hotărât să scriu foaaarte pe scurt despre fiecare: Continue reading

Ce am învățat de când sunt mamă? Partea a 2 a

În partea 1 a postării am încercat să scriu pe scurt cât mai multe lucruri din câte am învățat în ultimii doi ani. Voi continua astăzi seria informațiilor, pentru că multe mămici mi-au cerut, dar trebuie să știți că sunt lucruri pe care le consider eu valide şi pe care le-am pus în practică din mulțimea de informații care mi-a trecut prin mână. Nu e un îndrumar al tuturor copiilor şi nu cer nimănui să fie de acord cu tot ce scriu eu.

Continue reading

Ce am învățat de când sunt mamă? Partea 1

În drumul meu spre mămicie am pornit cu alte idei decât am acum. Aveam niște convingeri pe care le căpătasem din familie, vedeam la alți părinți situații cu care nu eram de acord şi îmi făcusem o listă kilometrică referitoare la ce o să fac eu, ce nu o să fac şi cum va fi copilul meu. Cred că toate mamele fac asta.

Continue reading

La ortopedie pediatrică

Zilele trecute am fost cu Edy (2 ani) la spital, la ortopedie pediatrică, pentru un control la picioare. Ni se părea că nu calcă bine de fiecare dată şi am vrut să ştim dacă există o problemă. La noi în familie există persoane cu probleme la picioare, cu platfus, așa că grija e cu atât mai mare.
ortopedie pediatrică

Am făcut programare cu vreo 3 săptămâni înainte, la un spital privat. Am mers la un medic despre care auzisem că e un bun specialist. Vreo 3 zile l-am pregătit pe Edy pentru ce urma să se întâmple acolo. Știa că se va uita la picioarele lui, i-am zis că o să îi dăm pantofiorii jos şi pantalonii şi tot așa.

În ziua respectivă a fost totul bine. La spital erau măsuțe cu foi şi creioane colorate şi el a fost foarte încântat de idee, mai ales că îi place să coloreze. Am fost chemați în cabinet şi l-am pus pe pat, l-a verificat la ouşoarele de la picioare, l-a dezbracat şi l-am pus să stea drept. Medicul nu a verificat doar atât ci a mers mai sus. S-a uitat şi la penisul lui (ne-a vorbit de fimoză), la degetele de la mâini undeva în zona degetelor mari dar şi la piept, în zona toracelui.

Bineînțeles că eu nu știam în ce va consta controlul şi îl pregătisem pe Edy doar pentru control la picioare. Cât i le-a verificat a stat liniștit, însă cum a urcat medicul mai sus, a început să plângă. L-am liniștit destul de greu, era şi foarte cald acolo, însă în final totul a fost bine.

Pentru vârsta lui, Edy are picioarele normale, adică în X. Din cauza aceasta calcă un pic în interior. Ni s-a recomandat sa revenim la control peste vreo 2 ani pentru că în această perioadă ar fi normal să se corecteze de la sine. 95% din cazuri se redresează spontan.

Domnul doctor ne-a dat un pliant pe care ne-a rugat să îl răsfoim, ne-a zis care e evoluția mersului la copii mici (şi ca exemplu mi-a arătat fotografia de mai sus). Cred că a fost foarte bine că am mers să vedem dacă există probleme.

În pliantul respectiv am fost uimită să văd lucruri despre care mai citisem, dar care la noi în țară nu prea sunt luate în seamă. Mulți părinți dau sfaturi eronate şi încă se merge pe principiul “așa am crescut şi noi şi acum suntem sănătoși”. Vă scriu și vouă recomandările medicului, poate vă ajută în viitor:

1. Nu înfășați copiii! 

Există un mit conform căruia legarea picioarelor ar contribui la indreptarea lor. De fapt, dacă bebelușul are șolduri imature îi puteți produce luxație de șold.

2. Platfusul se poate diagnostica abia la vârsta de 6 ani.

Copiii se nasc adeseori cu piciorul plat flexibil şi acesta se menține până în copilărie. Piciorul plat poate fi o pernuță de grăsime care ascunde arcul şi faptul că oasele şi articulațiile sunt foarte flexibile. Grăsimea plantară se modelează şi se resoarbe treptat către vârsta de 3 ani. Hipotonia musculară și hiperlaxitatea ligamentară cedează către 5-6 ani când se constituie treptat şi bolta plantară.

3. Ce încălțăminte folosim pentru copii?

Se pare că încălțările cu “talonet” nu permit piciorului să se adapteze diverselor condiții de mers, împiedicând piciorul să își folosească musculatura. E nevoie de încălțăminte cu talpa tare, care fixează glezna şi fără “talonet”. Încălțămintea ortopedică ar trebui folosită doar la recomandarea medicului. În plus copilul are nevoie să meargă cât mai mult cu picioarele goale, fără încălțăminte în casă.

4. Premergătorul? Bun sau rău?

Utilizarea premergătorului trebuie să fie de maxim 30 minute pe zi și nu mai devreme de 7-8 luni! Copilul se acomodează cu poziția de mers vertical. Uutilizarea excesivă îl face să devină “leneș”, deplasarea cu premergătorul fiindu-i mult mai ușoară. Eu aş completa şi faptul că părinții au tendința să treacă cu mult peste cele 30 minute, mai ales că sunt destule de făcut prin casă iar copilul pare că stă liniștit acolo, așa că tot timpul se exagerează. Mai bine fără.

5. Ecografia de șold

Nouă ni s-a recomandat să-i facem bebelușului din burtică (eu sunt însărcinată) această ecografie la 4-6 săptămâni de la naștere. Un procent de 75% dintre copii prezintă şold imatur. Această ecografie permite vizualizarea structurilor cartilaginoase, înainte de apariția nucleului de osificare a capului femural. Se pare că e o investigație foarte folositoare şi putem preveni multe afecțiuni.

6. Decalotare sau nu?

Doctorul s-a exprimat ceva de genul: “aici nu trebuie umblat și dacă totuși ați umblat, nu mai umblați”. Deci nu, nu se face. Prepuțul nu trebuie manipulat până nu are abilitatea de a se retrage. Odată ce se poate decalota, igiena locală poate începe, învățând copilul să retragă ușor în timpul micțiunilor sau la baie.

Este important să nu forțăm deoarece acest lucru creează microfisuri la nivelul orificiului prepuțial ce duce la cicatrici cu formarea în cele din urmă a unui inel fimotic.

Deși am stat maxim 5 minute la control şi am plătit cam 130 lei, cred că nu am mers degeaba. Am aflat lucruri noi şi ne-am liniștit în privința mersului lui Edy. Ceea ce m-a mai impresionat e că în pliantul primit era o imagine cu o mămică purtăreață, mai exact ținea bebelușul într-un wrap elastic .

Voi ați fost la ortopedie pediatrică? Urmează să mergeți? Aş vrea să vă ascult poveştile!

Pe curând!

Frica de alți copii

Când era mic, lui Edy îi era frică de multe lucruri. V-am și scris la un moment dat despre asta în articolul frica de necunoscut a bebelușilor. De când îl știu s-a obișnuit greu cu orice lucru nou. Când primea o jucărie se uita întâi sceptic, nu punea mâna până nu vedea că pun eu.

Nici la tăierea moțului nu a ales obiectele ușor. Ridicase mâinile și nici gând să se apropie de tavă. Nu accepta luat în brațe de altcineva în afară de noi. Până și cu bunicii s-a obișnuit greu. Dacă pe stradă voia să îl ia cineva de mână nici vorbă să accepte. De animale nu se atingea decât cu un deget așa rapid şi asta abia după o vreme.

De când a început să meargă, am tot fost pe la spații de joacă. Au tras câțiva copii de el, ba să îi ia jucăria, ba de drag. Ajunsese să îi fie frică şi de copiii care veneau spre el. A trecut așa o vreme şi la un moment dat începuse să se joace iar în preajma lor. Mă bucuram că găsise o fetiță în parc, au stat vreo 20 de minute și s-au jucat. Însă m-am bucurat puțin, că fata i-a tras din mână balonul. El nu vroia să îl dea, a căzut și am luat-o de la capăt cu frica de alți copii.

Știu că sunt mulți părinți în aceeași situație însă nicăieri nu am găsit ceva concret despre asta, cum au decurs lucrurile sau sfaturi pertinente. De aceea am hotărât să vă spun experiența noastră, poate vă va ajuta într-o anumită măsură sau vă va încuraja să rămâneți pe poziții.

Am avut parte de sfaturi multe, de întrebări pe ocolite, de cuvinte urâte și a trebuit să strâng din dinti și să fiu răbdătoare. Altfel e greu să treci peste.

Când auzi lucruri de genul: “al meu e mult mai mic dar uite că e mult mai sociabil“, “dacă al meu ar fi aşa aş crede că e bolnav sau are o problemă“, “ar trebui să îl duci în locuri cu mulți copii să mai tragă de el, să îl mai lovească, să se învețe” și multe altele, îți vine să o iei la fugă şi să urli în gura mare “lăsați-mă în pace!“.

Așa am simțit și eu şi veneam acasă cu gândul că greșesc, că Edy stă mult cu mine, că ar trebui să fac altceva, că poate..poate şi iar poate..

Cei din jur nu înțeleg că nu toți copiii sunt la fel. Ei ştiu din auzite sau cum au văzut la al lor, nu înțeleg că pot fi şi altfel de copii şi judecă. Eu știam în sinea mea că totul ține de timp, că dacă am răbdare totul va fi bine.. dar apoi venea cineva cu părerea şi mă dădea iar peste cap.

Edy e un copil foarte inteligent și întotdeauna am considerat că a dezvoltat o altă parte a creierului mai mult şi a lăsat partea cu socializarea pentru mai târziu. Cu ideea asta am reușit să trec peste gândurile urâte şi să fac în continuare ce făceam și până acum: să accept că așa se dezvoltă el.

De fapt asta e soluția în cazul oricărei frici. Să lași copilul să decidă când vrea să o înfrunte. Nu i-am zis niciodată “hai, că nu te doare unde te-ai lovit”, “nu te teme de cățel” sau “trebuie să te joci cu copiii”. Am fost lângă el, am ținut cu el chiar şi când cineva vroia să îmi arate că știe să crească copii (dacă Edy nu a vrut în brațe la cineva, nu l-am chinuit doar în ideea să se obișnuiască).

Pur şi simplu am luptat contra vântului ca el să fie în regulă. Nu l-am lăsat cu nimeni împotriva voinței lui, i-am satisfăcut nevoile, i-am dat încredere la fiecare pas.

Se pare că în final am reușit. Edy are acum un an și aproape 10 luni şi socializează bine cu alți copii. A lăsat copii să îl atingă fără să se supere, a râs cu ei, s-a jucat cu mingea, a dat jucării.

Întotdeauna l-am luat cu noi. La magazin, la țară, la restaurant, în vizită, l-am plimbat peste tot, a văzut zilnic ceva nou. Dacă i-au plăcut trenurile, am fost la gară să îi arătăm ce şi cum. La fel cu tramvaiul. I-au plăcut mingile, ne-am uitat pe terenul de fotbal. I-am explicat orice, inclusiv cum se folosește ruleta, mașina de spălat sau ce i se părea lui interesant. Nu l-am ținut niciodată doar în casă şi nu cred că a văzut la noi vreo sfială.. aşa a fost el. Acum mi se pare că totul se schimbă, că altfel discută cu străinii, altfel se comportă, altfel râde. Simt că răbdarea de până acum dă roade.

Azi ne-am întâlnit la plimbare cu un băiețel cu care se mai jucase cu o zi înainte cu mingea. Băiețelul era mai mic, un an şi 4 luni şi astăzi nu îl băga pe Edy în seamă. Se juca singur şi era foarte încântat de asta, însă mama lui ar fi vrut să îl facă să se joace cu Edy. La un moment dat i-a şi zis “singuraticule”. I-am zis că așa a fost şi la noi, să nu își facă griji. Sper să fi înțeles.. altfel e greu să vezi cum reacționează alți copii, să crezi că al tău are o problemă. Știu cum e, de asta vă scriu.

Da, copiilor poate să le fie frică de alți copii. Mulți părinți se simt jenați de lucrul ăsta, trag de copii văzând că alții sunt diferiți, se gândesc că atunci când va fi adult al lor nu va ști să fie sociabil. Cred că lăsându-i posibilitatea de a alege, de a se dezvolta fără a fi obligat să fie în vreun fel, dacă i se va explica orice şi nu va fi certat, va avea șansa să fie un copil  şi un adult extraordinar.

Nu cereți de la copil mai mult decât poate el oferi. Sprijiniți-l, încurajați-l şi lăsați natura să își facă treaba!

Pe curând!
Foto minnieland.wordpress.com